|
 |
|
Cartile de identitate: o perspectiva globala |
|
|
|
|
14.06.2010 |
|
Pagina 1 din 2
de Nathan Allonby
Research Associate Centre for Research on Globalization Montreal, Canada
Website: http://www.globalresearch.ca
[Articol extras din Nexus Magazine, Anul VI, Numarul 15 (iunie - iulie 2010)]
In toata lumea sunt introduse simultan sisteme de identitate high-tech, smart card-uri, sisteme biometrice conectate la mega baze de date, pentru a se putea urmari fiecare miscare a populatiei. Este aceasta o coincidenta?
Introducerea cartile de identitate electronice (ID) a avansat intr-un mod alarmant, ele devenind deja aproape universale in intreaga lume. Deja, 2,2 miliarde de oameni, sau 33% din populatia globala, au emise carduri de identitate smart. Din aceste carduri, peste 900 de milioane au sisteme de biometrie faciala si amprente digitale.
Conform planurilor, la ora actuala, peste 85% din populatia lumii va avea carduri de identitate smart pana in 2012. Mare parte din populatia ramasa nu a scapat: in mare masura este deja inrolata in vechile sisteme de identitate, adesea in state represive cum ar fi Myanmar (Burma).
Cum era si de inteles, campaniile impotriva introducerii cardurilor ID au avut tendinta sa se joace cu problemele generate de sistemele ID, prezentandu-le ca fiind irealizabile si creind probleme precum invazia intimitatii, frauda, accesul neautorizat la bazele de date, crima organizata, recunoasterea biometrica indoielnica, etc. Drept rezultat, un numar substantial de persoane cred ca, pur si simplu, cartile de identitate obligatorii nu se vor implementa.
A trecut de mult timpul pentru a ne ingropa capul in nisip. Nu exista obstacole in calea introducerii globale obligatorii a cardurilor de identitate electronice.
Toate acele limitari (ale sistemelor ID) pot fi reale, dar acest lucru nu este suficient pentru a stopa implementarea, deoarece acestea sunt probleme care vor afecta oamenii individual, nu guvernele lor – problema este a noastra, nu a lor. Nu a existat practic nici o dezbatere semnificativa asupra uneia dintre cele mai mari probleme a timpurilor noastre!
De asemenea este timpul sa ne uitam la ce sunt sistemele ID destinate sa faca, nu la justificarea publica a acestora. Din moment ce guvernele au stiut probabil dintotdeauna ca ID-urile nu vor opri terorismul, crima organizata, furtul de identitate, frauda, etc., trebuie sa existe un alt motiv pentru introducerea lor – si se pare ca guvernele nu vor ca publicul larg sa cunoasca acest motiv.
O agenda internationala coordonata a ID-urilor?
Probabil ca putem invata mult mai multe daca ne uitam cu atentie la ce se intampla in prezent in intreaga lume. In mod interesant, se pare ca nimeni nu a publicat un studiu de incredere sau global asupra introducerii sustemelor ID in intreaga lume, asa ca a trebuit compilat un astfel de studiu pentru acest articol [vezi tabelele din articolul original al autorului; Ed.].
Ceea ce iese in evidenta din acest studiu, asa incomplet cum este el, este ca sistemele de carduri de identitate electronice avansate sunt introduse la unele dintre cele mai sarace state ale lumii, unele in haos, razboi civil si foamete, deopotriva tari mici si mari. Ele sunt introduse in state cu culturi foarte divergente, in cadrul unor state care sunt aproape complet pre-industrializate si subdezvoltate si inainte de toate la aproape toate natiunile islamice. Doar un mic grup de state nu vor avea un sistem electronic avansat de inregistrare a populatiei. Toate acestea se vor intampla pana la sfarsitul lui 2012.
De exemplu, pe 25 iunie 2009, India a anuntat ca va continua programul de introducere a cardurilor de identitate biometrice universale, acesta urmand a fi finalizat pana in 2011 – urmand a fi inregistrati aproape 1,2 miliarde de oameni in doar 18 luni.
Cu toate acestea, sunt si arii gri. De exemplu, in unele state, cum ar fi Mozambic si Zambia, exista carduri ID biometrice pentru inregistrarea votantilor care nu sunt in mod oficial carduri ID nationale dar care totusi au inregistrat populatia.
„Cardurile electorale“ tind sa devina carduri ID nationale imediat dupa alegeri, cum s-a intamplat de exemplu in Haiti. (Cum de introducerea cardurilor ID a ajuns sa fie legata de „aducerea democratiei“?). SUA probabil ar fi in aria gri din cauza incertitudinii (in mod deliberat neclarificate) privind actul real ID, Canada din cauza propunerilor pentru „permise de conducere consolidate“ biometric, iar Australia din cauza statusului incert al „cardurilor de acces“. Orice incertitudine este insa eliminata daca examinam „imaginea globala“: cardurile ID vor fi introduse aproape peste tot.
Introducerea simultana in asa de multe state a unor sisteme de carduri ID foarte asemanatoare, nu pare a fi o coincidenta. Daca era vorba doar de o problema a unor state care luau singure initiativa de a-si perfectiona anumite sisteme, acest lucru s-ar fi desfasurat pe o perioada mai lunga de timp, avand in vedere faptul ca natiunile isi imbunatatesc sistemele o data la cateva decenii. E posibil ca acest orar sa indice ca asupra natiunilor se aplica o presiune internationala nevazuta pentru a adopta carduri ID?
In timpul cercetarii listei, a reiesit ceva interesant. Planurile de a introduce un sistem national de carduri ID in Uganda au fost anuntate printr-un memorandum din date de 20 iunie 2008, trimis catre Fondul Monetar International (FMI).
Impresia este ca FMI era implicat in aceasta decizie cu mult timp inainte ca populatia din Uganda sa fi fost consultata in legatura cu acest plan.
A cerut cumva FMI natiunilor sa adopte carduri ID biometrice, sub pretextul evitarii evaziunii fiscale, prevenirii fraudei si spalarii de bani?
Iar si iar, pentru promovarea asa numitelor beneficii ale sistemelor de identitate biometrice, printre motivele incluse se numara si beneficile aduse sistemului bancar, prevenirea fraudei si faptul ca cei care sunt mai saraci vor avea astfel acces la sistemul bancar.
Intr-un exemplu al promovarii occidentale, Uniunea Europeana (UE) a sponsorizat financiar introducerea de carduri ID biometrice in Republica Democrata Congo, chipurile pentru a ajuta la promovarea pacii prin urmarirea fostilor soldati si luptatori. O logica similara a fost aplicata pentru introducerea sistemelor biometrice in Somalia.
Cardurile ID biometrice vor ajunge si in Rwanda. Cardurile ID au fost o unealta majora in genocidul din Rwanda. Imaginati-va cat de eficient ar fi fost genocidul cu o inregistrare computerizata a populatiei si un sistem ID biometric pentru a preveni frauda sau evaziunea. Experienta Rwandei este o ilustrare oribila a cat de letale pot fi cardurile ID intr-o natiune aflata in razboi civil si ridica intrebari incomode despre implicarea UE in astfel de actiuni.
Politica de armonizare in UE, Marea Britanie si SUA
Introducerea la nivel global a cardurilor ID este pur si simplu un martor vizibil al unui proces invizibil. Politicile care ne afecteaza profund vietile si ne rapesc libertatea sunt elaborate in intelegeri internationale secrete.
In iulie 2005, in timpul rotatiei de 6 luni la presedintia UE, Marea Britanie a introdus o propunere privind cardurile ID biometrice in Europa, in ciuda faptului ca nu avea dreptul de a face acest lucru, conform tratatelor Uniunii Europene de la acea vreme.
Aspectele legale nefiind un obstacol, aceasta propunere a evoluat ulterior, legand politica UE de Programul de la Haga pe probleme de justitie si securitate.
Totusi, politicile care au introdus cardurile ID au evoluat in secret, mergand mult dincolo de identificare si securitate, asa cum a explicat Tony Bunyan intr-un articol din ziarul Guardian („Societatea supravegheata este o problema in intreaga UE“, 28 mai 2009; articolul include citate din raportul lui Bunyan – „Forma lucrurilor care vor veni’’). Cardurile ID sunt doar o unealta, ce fac posibil un plan mult mai mare de monitorizare si inregistrare a vietii fiecarei persoane; Bunyan numeste acest lucru „tsunami-ul digital“.
„Fiecare obiect pe care il foloseste un individ, fiecare tranzactie pe care o face si aproape orice deplasare a sa va crea un raport digital detaliat. Acest lucru va genera o multime de informatii pentru organizatiile de securitate publica“, ducand la anticiparea comportamentului si evaluarea lui de catre niste„masini“ (termenul lor) care vor emite pe loc ordine catre ofiteri. Propunerea prevesteste colectarea in masa de date personale despre calatorii, detalii bancare, localizare prin intermediul telefonului mobil, rapoarte medicale, folosirea internetului, cazier (oricat de nesemnificativ ar fi), amprente si poze digitale care pot fi exploatate si aplicate diferitelor scenarii – imbarcarea in avion, comportament pe internet sau participarea la un protest.“
Dar toate acestea nu vin doar spre Europa, asa cum explica Bunyan, pentru ca SUA si UE vor imparti politici si practici similare intr-o agenda a armonizarii acestora:
„...s-a propus ca pana in 2014 Uniunea Europeana sa creeze o arie de cooperare Euro-Atlantica cu SUA in domeniul libertatii, securitatii si justitiei“. Acest lucru va merge mult mai departe de prezenta cooperare si va insemna ca politicile care afecteaza libertatile si drepturile fiecarui cetatean UE nu vor fi determinate la Londra sau Brussels, ci in cadrul intalnirilor secrete dintre UE si SUA.
A fost acesta un raspuns la evenimentele din 9/11? Nu, cu siguranta nu. Putem spune asta pentru ca unele dintre aceste planuri au o istorie publicata si o cronologie mult mai veche, de exemplu, Taiwan, 1997 si India, 1999. Putem merge pe firul bazelor de date de tip ID pana la „Cardul Australian“, care a fost invins in 1987. Putem de asemenea spune cu siguranta ca aceasta cooperare UE-SUA pe probleme de securitate a inceput inainte de evenimentele de la 9/11, asa cum a fost cazul si cu dezvoltarea securitatii bazelor de date UE care au fost aplicate dizidentilor politici.
Ce fac cardurile ID?
Cardurile ID sunt ca un „lipici“ high-tech, o interfata ce pune impreuna toate bazele de date din diferite state si leaga aceste informatii la un loc. Aceasta este semnificatia functiei de identitate „multifunctionala“ a acestor noi carduri: un numar de ID este de fapt cheia care permite accesul la toate serviciile si de asemenea la toate bazele de date. Un singur card, un numar deci, permite ca o persoana sa fie urmarita de-a lungul a multiple activitati, de-a lungul intregii sale vieti si a tot ceea ce face – munca, taxe, sanatate, totul. Cand numeroase baze de date sunt legate impreuna prin intermediul unei interfete comune (in acest caz prin numerele ID) ele practic functioneaza ca o singura „meta baza de date“.
In ziarul Guardian (din 30 septembrie 2003), Alan Travis a scris ca „inregistrarea informatiilor cetatenilor“ in Anglia va „aduce impreuna toate informatiile existente detinute de guvern“ (referitoare la 58 de milioane de locuitori):
Vor fi incluse numele lor, adresa, data nasterii, sexul si un numar personal unic pentru a forma o baza de date ‘mult mai exacta si transparenta’ decat arhivele existente la ora actuala cu asigurari nationale, taxe, documente medicale, pasapoarte, permise de conducere si de vot...
Decizia de a da unda verde inregistrarii populatiei la nivel national, fara nici o nevoie aparenta pentru o noua legislatie sau orice dezbatere publica este in contradictie cu dezbaterea intensa a cabinetului care are loc in prezent in legatura cu... proiectul cardurilor de identitate...
...Acesta este un proiect comun intre Biroul de Statistica Nationala si Trezorerie...
Ideea a fost dezvoltata de grupul de productivitate al serviciilor publice ale Trezoreriei – un grup de oameni de afaceri si manageri ai serviciilor publice...
Ministerul de Interne a precizat ca o schema a cardurilor nationale de identitate va trebui sa fie ‘sustinuta de o baza de date a tuturor rezidentilor UK’ si a cerut opinii privind folosirea in acest scop a inregistrarilor informatiilor cetatenilor...
Proiectul ID indian este un alt exemplu major. Conform unui articol aparut in publicatia Hindu (din 26 iunie 2009):
…Numerele UID [IDentificare Unica] si bazele de date vor fi legate de agentii cum ar fi Comisia Electorala a Indiei si Departamentul Impozitului pe Venit, care...genereaza...pozele cardurilor de identitate a votantilor...
In plus, vor fi folosite pentru oferirea de servicii in cadrul diverselor programe guvernamentale cum ar fi sistemul public de distributi si programul care garanteaza angajarea rurala nationala pentru familiile care traiesc sub nivelul de saracie... si pentru a oferi asistenta financiara si de alt tip nevoiasilor.
Din punct de vedere istoric, aceasta nu este prima data cand vedem ca se introduc astfel de sisteme. Este un concept similar cu sistemul ID nazist, cu un Numar al Personalului Reich-ului pentru a lega toate celelalte baze de date.
Sistemul de compilare a tuturor inregistrarilor initiale ale populatiei din bazele de date deja existente, este inca o data a practica similara celor naziste.
De ce ar trebui sa fie semnificativ acest lucru? De ce ar fi o mare scofala ca guvernul sa colecteze la un loc niste date pe care oricum le are deja?
Asa cum a raportat Henry Porter in blogul sau din Guardian (25 februarie 2009):
„Odata ce unui individ i s-a atribuit un numar unic de index, este posibila recuperarea datelor referitoare la el din cadrul numeroaselor baze de date si construirea unei imagini de ansamblu a vietii acelui individ, lucru neautorizat in consimtamantul original al colectarii datelor“ spune Sir David Omand intr-un raport pentru Institutul pentru Cercetarea Politicii Publice...
In 2006 Sir David Varney, seful Guvernului Transformational, a prezis ca statul va avea acces la ‘un adevar profund despre cetatean pe baza comportamentului lui, experientei lui, credintelor, nevoilor sau dorintelor lui“.
Cardurile de loialitate si colectarea de date
Hai sa nu mai discutam despre statul politienesc, ci despre cardurile de loialitate din supermarket-uri. Nu sunt mari diferente intre ele din punct de vedere tehnologic, iar cardurile de identitate moderne par a fi descendenti apropiati ai cardurilor de loialitate, ce au aceleasi scopuri: colectarea de informatii despre oameni.
Corporatiile vor sa stie cat mai multe despre clientii lor, din motive de marketing, si au facut o investitie incredibila in infrastructura necesara pentru colectarea si analizarea datelor. Pana in 2004, Wal-Mart a adunat 460 terabiti de informatii despre clienti, sau mai mult de dublul informatiei totale existente pe internet! (1) Majoritatea acestor date proveneau din cardurile de loialiate.
Guvernele au adoptat cardurile ID deoarece magazinele au demonstrat eficienta acestei tehnologii. Magazinele au demonstrat ca pot urmari si intocmi un profil al clientilor lor pentru a le afla obiceiurile privind cheltuielile, slabiciunile si a afla ce tip de reclame functioneaza asupra lor.
Tehnologia pe care o folosesc nu numai ca a trebuit sa demonstreze ca functioneaza, ci si faptul ca se va plati de la sine. Daca aceste corporatii de supermarket-uri investesc sume atat de mari in aceasta directie, inseamna ca tehnologia este foarte eficienta.
Au fost create programe puternice si eficiente pentru calculatoare, precum ChoicePoint si LexisNexis, pentru a analiza datele de pe cardurile de loialitate ale magazinelor. Acum descoperim ca unele dintre aceste sisteme sunt folosite de catre FBI pentru a micsora lista suspectilor. (2)
Guvernele au realizat ca aceiasi tehnologie de intocmit profile functioneaza si poate de asemenea fi aplicata pentru descoperirea teroristilor, „extremistilor“, disidentilor politici sau oricarei alte categorii de interes pentru stat. Unele dintre aceste companii ajuta de asemenea la colectarea de date.
Cand guvernul SUA a obtinut date personale despre votantii din 11 state latino-americane diferite, pentru motive nespecificate, acele date au fost obtinute de catre corporatii private printre care si ChoicePoint.
S-a raportat ca majoritatea datelor colectate in SUA provin din surse externe si ca aproape 70% din buget merge spre corporatii private.
Desi majoritatea acestor cheltuieli merg spre corporatiile din domeniul militar si al apararii (cum ar fi SAIC si Booz Allen Hamilton) corporatiile de consumatori au si ele partea lor. Putem vorbi deci despre o conlucrare tot mai stransa intre guvern si corporatiile private, in cadrul careia isi impart tehnologia si uneltele si coopereaza in colectarea datelor?
RFID: O tehnologie puternica pentru urmarire
Una dintre uneltele care a migrat de la cardurile de loialitate catre cardurile ID este RFID (ID pe baza de radio-frecventa). El este deja introdus in noul card ID chinezesc si va fi introdus in toate noile carduri ID „smart“.
RFID este un sistem de urmarire, dezvoltat initial pentru a urmari marfa in lantul de aprovizionare si in depozite. Cipuri foarte mici permit citirea de la o distanta de pana la cativa metri a numarului de serie. Cand un dispozitiv de tip RFID trece pe langa un dispozitiv de citire, numarul acestuia este inregistrat.
Cand dispozitivele de citire RFID sunt conectate la o retea, este posibila alcatuirea unui raport cu miscarile unui obiect (sau persoane) prin listarea tuturor situatilor si locurilor in care numarul RFID urmarit a fost inregistrat.
Dispozitivele RFID din cardurile de loialitate permit ca numele detinatorului de card si toate infomatiile personale de pe card sa fie citite de la o distanta de cativa metri, fara ca detinatorul cardului sa stie acest lucru. Folosind dispozitive RFID, magazinele va pot citi identitatea de pe cardurile de loialitate imediat ce intrati in magazin, fara sa realizati acest lucru. Acum ni se vor emite „carduri de loialitate’’ ale guvernului care ne vor identifica prin RFID.
Magazinele si-au dat seama ca prin plasarea dispozitivelor de citire in variate locatii, pot folosi RFID-urile pentru a urmari miscarile clientilor – pentru a vedea, de exemplu, produsele la care s-au uitat dar nu le-au cumparat, in raport cu cele pe care le-au cumparat.
Foarte repede, magazinele au realizat de asemenea ca dispozitivele RFID din produse precum articolele de imbracaminte pot fi folosite pentru a depista miscarile celor care le-au cumparat. Spre deosebire de codurile de bare, RFID identifica fiecare obiect cu un numar serial unic, diferentiind articolele identice.
Bazele de date ale retelelor de magazine le-a permis sa tina o socoteala a obiectelor care au fost cumparate de catre un client anume – asociind deci un nume la numerele seriale RFID. Aceasta extra informatie a contat si ea in conturarea profilului clientilor; de exemplu, supermarket-urile au inceput sa obtina date despre cine statea langa acestia si asa si-au dat seama daca acestia mergeau la cumparaturi singuri, cu sotii sau sotiile, sau cu altcineva.
In curand magazinele vor fi capabile sa citeasca in acelasi mod numarul serial RFID din cardul dumneavoastra national de identitate si guvernele vor vinde confirmarea identitatii dumneavoastra pentru o referire incrucisata a numarului serial de pe cardul ID cu numele si adresa personala.
Magazinele cheltuiesc o groaza de bani achizitionand date, asa ca cunoasterea numelor si adreselor clientilor cu certitudine a ajuns sa valoreze ceva. Clientii nu vor mai putea sa-si ascunda identitatea sau sa dea un nume fals pe cardurile de loialitate.
<< Start < Inapoi 1 2 Inainte > Sfarsit >>
|
|
|
|
Vizitatori online |
|
Avem 11 vizitatori online |
|
| |
  |
| |
 |
|
|
