[Articol extras din Nexus Magazine, Anul V, Numarul 13 (octombrie - decembrie 2009)]

Membrii ai societatii secrete occidentale a „Iluminatilor“ precum cei din familia Rockefeller si Rothschild au exercitat atat de mult control asupra unor economii din est incat societatile secrete din Orient i-au somat sa se retraga fara lupta.

La varsta de 17 ani, Benjamin Fulford, fiul unui diplomat canadian, s-a revoltat impotriva educatiei la care era supus si a fugit cu un vas in inima Amazonului, pentru a trai cu un trib de fosti canibali.
Continuand sa caute raspunsuri si sa incerce sa inteleaga mai bine societatea occidentala, a petrecut un timp intr-o comunitate independenta din punct de vedere economic din Argentina, inainte de a se indrepta spre Japonia, unde s-a inscris la universitate.
Un om cu principii, curajos, traditionalist idealist, a demisionat din pozitia de redactor sef al redactiei Asia-Pacific a revistei Forbes, dupa ce editorul a refuzat sa publice un articol despre un scandal pe care il investigase. Cercetand mai departe in mod independent lumea afacerilor, a inceput sa descopere reteaua complexa a controlului financiar global exercitat de familia Rockefeller si Rothschild, si de asemenea existenta unei arme biologice, numita SARS, ce actioneaza doar asupra membrilor unei anumite rase.
Aceste planuri ce urmaresc depopularea globala au fost cele care au deranjat anumite factiuni importante si puternice din Japonia, Taiwan si China. Dupa ce a fost abordat de un ninja real al zilelor noastre, lucrurile s-au complicat, culminand in anul 2007 cand Benjamin a devenit primul occidental din ultimii 500 de ani care a fost admis in randurile societatilor secrete orientale (organizatii cu peste sase milioane de membrii).
Actionand ca purtator de cuvant al acestora, el a iesit in fata pentru a transmite un mesaj simplu societatii secrete a „Iluminatilor“: ca ar trebui sa recunoasca ca timpul lor s-a sfarsit si ar trebui sa se retraga fara nici o lupta si sa permita lumii sa prospere asa cum ar trebui – sau, in caz contrar, sa accepte consecintele, adica amenintarea ce vine din partea celor 100.000 de asasini profesionisti. Acest mesaj a fost comunicat prima data prin intermediul doctorului Henry Makow (http://savethemales. ca/002056.html) in iunie 2007 si Jeff Rense (http://www.rense.com/Datapages/fulfdat.htm) in iulie 2007.
Membrii Proiectului Camelot au calatorit in Japonia pentru a se intalni cu Benjamin Fulford. Interviul nostru prezinta incredibila sa poveste – si va reaminti de asemenea societatii „Iluminatilor“ ca ultimatumul este real, serios si extrem de amenintator.
Inarmat cu o viziunea optimista si contagioasa asupra viitorului, Benjamin este pe deplin pregatit sa fie urmatorul Ministru de Finante al Japoniei. Planurile sale referitoare la modul in care va cheltui cele 5 trilioane de dolari din rezervele externe ale Japoniei pentru a elimina saracia la nivel mondial, pentru a repara pagubele imense provocate generatii la rand de o elita nemiloasa, sunt plauzibile si inspiratoare, nu doar simpla retorica. Acesta este un om cu o profunda intelegere asupra Estului si Vestului, un istoric al economiei globale care gandeste intr-un mod total nonconformist, un iubitor al pacii, caruia nu ii este frica sa faca cunoscute  cuvintele razboinicilor.
– Kerry Cassidy si Bill Ryan, Proiectul Camelot.

Kerry Cassidy (KC): Ai lucrat timp de sase ani la Forbes, din cate am inteles.
Benjamin Fulford (BF): Da, aproape sase ani.
KC: Si lucrezi de 20 de ani ca si scriitor si jurnalist in Japonia?
BF: Mai mult de atat. Am venit aici in 1980 la universitate.
KC: Stiai in acel punct ca vei face studii economice?
BF: Vroiam doar sa invat. Nu ma gandeam deloc la diplome sau servicii. De fapt, am urmat toate cursurile care erau predate. Am urmat cursurile de economie, sociologie, antropologie, matematica, biologie, toate. In cele din urma am obtinut o diploma de la Universitatea British Columbia in Studii Asiatice, cu o specialitate in sfera problematicii chinezesti. Am urmat cursurile Universitatii Sophia din Japonia pentru trei ani si jumatate. Am facut aproape 8 ani de studii – mult mai mult decat imi era necesar.
KC: Cum de ai invatat limba japoneza?
BF: Am urmat un curs intensiv la Universitatea British Columbia inainte de a veni aici. Apoi am petrecut 3 zile la o scoala din Japonia si mi-am zis: „Nu are nici un sens“.
M-am decis sa ma angajez ca si barman intr-un bar condus de un gangster. Programul era de la 9 pm la 5 am. Era genul acela de loc in care mai aveau loc batai din cand in cand iar clientii erau goliti si de ultimul banut – practic cel mai jalnic mediu pe care il puteai gasi in Japonia. Dar partea cea mai buna legata de serviciul de barman era ca betivii spun mereu acelasi si acelasi lucru, astfel ca pana la urma intelegi ce vor sa spuna si inveti limba!
KC: Deci scrii in japoneza?
BF: Am scris pana acum o multime de carti in japoneza, multe dintre ele best-seller-uri.
KC: Aha. Cartile acestea sunt disponibile si in engleza?
BF: Nu, nu. Intentionat am inceput sa scriu in japoneza acum cativa ani, dupa ce am plecat de la Forbes, deoarece stiam ca aveam de-a face cu ceva periculos si nu intelegeam foarte clar despre ce era vorba. Imi amintesc de exemplu ca am fost atentionat de catre MakikoTanaka, fostul Ministru de Externe si de fiica primului ministru Kakuei Tanaka, care a fost implicata in scandalul Lockheed. Mi-a spus: „Daca incepi sa investighezi aceste lucruri, vei fi in cele din urma ucis.“ Deci stiam ca e vorba de ceva foarte periculos, insa nu intelegeam exact despre ce era vorba. Astfel ca, cumva m-am retras si am inceput sa scriu in japoneza.
KC: Ce lucruri ai inceput sa investighezi, de ai fost atentionat?
BF: Pe cand lucram la Forbes, scrisesem deja mai multe articole despre Yakuza si prin urmare am primit o multime de amenintari cu moartea. Seful biroului Forbes de la Moscova, Paul Klebnikov, a fost impuscat de 10 ori in fata casei sale. A fost luat si dus la spital, unde a fost urcat intr-un lift. Liftul s-a oprit pentru 8 minute, timp in care acesta a murit.
KC: In ce an s-a petrecut acest lucru?
BF: Acum cinci sau sase ani, cred. In acea perioada, anumite persoane de la ziarul Osaka si de la televiziunea CBS au venit la mine si mi-au spus ca seful sindicatului crimei Goto se afla la Spitalul Universitatii Berkeley – UCLA, pentru un transplant de ficat. Acest lucru a ridicat o multime de intrebari interesante. Ce face un gangster atat de celebru in SUA? Si de ce un asemenea individ de 70 de ani este pus in varful unei lungi liste de persoane aflate in asteptarea unui ficat disponibil pentru un transplant? Asa ca am inceput sa ma gandesc: „Ei bine, poate ca lucreaza cumva pentru CIA sau ceva de genul asta.“ Si aveam de gand sa scriu lucrul acesta in Forbes.
Insa inainte de asta, am vorbit cu o sursa de-a mea, un gangster mai in varsta si i-am povestit totul. Acesta mi-a zis: „Hei, daca scrii despre astea, vei ajunge hrana pentru pesti.“ „Poftim? Nu raspund niciodata la amenintari“ i-am spus. „Sunt un bine cunoscut jurnalist. Daca ma vei ucide, vei avea o multime de probleme.“ „Nu te vom ucide, doar vom face in asa fel incat sa dispari. Spune noapte buna prietenei tale. Nu o vei mai vedea niciodata.“ Si apoi mi-a spus numele catorva jurnalisti care au disparut.
KC: Oh doamne
BF: Si mi-am amintit. A existat de exemplu un individ, care a scris despre modul in care secta religioasa Aum Shinrikyo importa amfetamine din Coreea de Nord si le vindea catre organizatia Goto. A disparut dupa ce a scris cateva articole despre acest subiect.
KC: A fost vreodata descoperit?
BF: Nu. O multime de asemenea jurnalisti au disparut. Si o multime de jurnalisti japonezi mi-au spus: „Singurul motiv pentru care tu esti inca in viata este pentru ca esti alb. Daca noi am fi incercat sa scriem ce ai scris tu, am fi fost deja morti.“ Deci stiam ca am de-a face cu indivizi periculosi. Apropo, acel gangster, cand i-am spus despre transplantul de ficat, mi-a spus: „Uite, nu voi mai putea sa vorbesc cu tine niciodata daca vei scrie acest articol.“ Si m-am gandit: „OK, acest individ este o sursa valoroasa si mi-a oferit o multime de informatii importante pana acum. Nu vreau sa pierd aceasta legatura doar din cauza unui articol“. Asa ca m-am decis sa nu mai scriu acel articol.