Din acest studiu realizat asupra unor pacienţi cărora li s-au efectuat transplanturi de organe (în special transplant de inimă) reiese că este un fenomen obişnuit ca amintiri, comportamente, preferinţe şi obiceiuri ale donatorilor să se transmită beneficiarilor transplanturilor. Dacă vrei să răstorni regula că toate ciorile sunt negre... o singură cioară albă este o dovadă suficientă.
dr. William James

Introducere
Se admite în general că procesul de învăţare implică în primul rând sistemul nervos şi în al doilea rând sistemul imunitar. De aceea, pacienţii care primesc transplanturi de organe periferice nu ar trebui să experimenteze schimbări de personalitate care reflectă personalităţile donatorilor pe care nu i-au întâlnit niciodată. Când s-au observat schimbări de personalitate în urma transplanturilor, tipurile de explicaţii au inclus efectele medicamentelor imunosupresoare, stresul psihosocial şi psihopatologia preexistentă a beneficiarilor. (1-3)

Totuşi, teoria sistemelor vii susţine în mod explicit că toate celulele vii posedă „memorie“ şi subsisteme funcţionale „care iau decizii“. (4) Mai mult, recenta integrare a teoriei sistemelor cu conceptul de energie (numită „teoria dinamică a sistemelor energetice“) asigură o logică convingătoare conform căreia toate sistemele dinamice depozitează informaţie şi energie, în diferite grade. (5-7) Mecanismul memoriei sistemice oferă o explicaţie plauzibilă pentru evoluţia proprietăţilor sistemice emergente prin interaţiuni de feedback recurent (de exemplu, circulaţia nonliniară a informaţiei şi energiei care reflectă interacţiunile continue ale componenţilor dintr-o reţea complexă dinamică).
Bucle de feedback recurent există în toate sistemele atomice, moleculare şi celulare, de aceea ar trebui să se găsească în aceste sisteme dovezi ale memoriei sistemice atomice, ale memoriei sistemice moleculare şi ale memoriei sistemice celulare.
Mecanismul memoriei sistemice a fost aplicat la o varietate de observaţii controversate şi aparent anormale din medicina complementară şi alternativă, incluzând şi homeopatia. (8) Mecanismul poate de asemenea să facă noi preziceri. O astfel de prezicere este că beneficiarii sensibili ai transplanturilor de organe pot experimenta aspecte ale istoriei personale a donatorului, depozitate în ţesuturile transplantate.
În anul 1997 a fost publicată o carte intitulată A Change of Heart care descria schimbările de personalitate experimentate de Claire Sylvia. (9) Sylvia a primit un transplant de inimă şi de plămân la Yale-New Haven Hospital în 1988. Ea a observat că diferite atitudini, obiceiuri şi gusturi i s-au schimbat în urma intervenţiei chirurgicale prin care a trecut. Avea pofte inexplicabile pentru mâncăruri care anterior nu-i plăceau. De exemplu, cu toate că era o dansatoare şi o coregrafă atentă la sănătatea ei, după ieşirea din spital a avut o dorinţă incontrolabilă de a merge la un bufet Kentucky Fried Chicken şi de a comanda pui pane, o mâncare pe care nu o consuma niciodată. Silvia s-a simţit atrasă de culorile reci şi nu s-a mai îmbrăcat în portocaliul şi roşul intens pe care le prefera înainte. A început să se poarte într-o maniera agresivă şi impetuoasă, care nu-i era caracteristică, dar care s-a dovedit a fi similară personalităţii donatorului ei. Interesant este că un ambalaj de la Kentucky Fried Chicken ce conţinea pui pane a fost găsit în jacheta tânărului donator după ce a fost omorât.
William Novak, coautorul cărţii, a căutat opinii referitoare la plauzibilitatea memoriei celulare. Pearsall a propus ipoteza conform căreia medicamentele imunosupresoare ar putea coborî pragul de înregistrare a memoriilor celulare depozitate în organele transplantate (citat în 9, extins în 10). Schwartz şi Russek au propus ipoteza conform căreia procesul de respingere ar putea reflecta nu doar respingerea materialului compus din celule ci şi informaţia sistemică şi energia depozitate în celule (citat în 9, extins în 7, 8).
Sylvia a fost un caz unic deoarece a primit o cantitate substanţială de ţesuturi noi (inimă şi plamâni), era atentă la sănătatea ei, era sensibilă şi deschisă emoţional. Schwartz şi Russek au presupus că Sylvia ar putea fi „cioara albă“ a memoriei sistemice celulare.
Acest material prezintă observaţii cheie preluate din zece cazuri reprezentative de transplant, compatibile cu prezicerile memoriei sistemice, observaţii ale unor beneficiari care au fost deschişi la împărtăşirea schimbărilor ce au urmat acestor operaţii.
Pentru a proteja intimitatea familiilor donatorilor, a beneficiariilor şi a familiilor acestora, se face referire la medici şi spitale, donatori şi beneficiari prin numere, cu excepţia cazurilor în care prenumele au fost menţionate în rapoarte de prieteni sau membri ai familiei. Toţi beneficiarii şi membrii familiilor acestora sau prietenii donatorilor au fost intervievaţi de Pearsall şi înregistraţi cu reportofonul. Transcrierile au fost examinate de către Schwartz şi Russek şi selectate în vederea includerii în acest raport.
Fiecare dintre cele zece cazuri include un raport al unui membru din familia donatorului (sau echivalent), un raport al beneficiarului (sau echivalent) şi un raport al unui membru al familiei beneficiarului sau al unui prieten al beneficiarului. Membrii familiei donatorului, beneficiarii şi prietenii sau membrii familiei beneficiarului sunt citaţi direct din transcrierile interviurilor. Opiniile personale (incluzând conţinutul controversat) sunt raportate textual. Fiecare caz include două până la cinci paralele între caracteristicile donatorilor şi schimbările observate la beneficiari în urma transplantului.

Cazul 1
Donatorul a fost un băiat de 18 ani omorât într-un accident de automobil. Beneficiarul a fost o fată de 18 ani diagnosticată cu endocardită, urmată de o slăbire a inimii.
Tatăl donatorului, psihiatru, a spus:
„Fiul meu a scris întotdeauna poezii. După ce a murit, am aşteptat mai mult de un an pentru a-i face curăţenie în cameră. Am găsit un caiet cu poezii pe care nu ni-l arătase niciodată şi nu am povestit nimănui niciodată despre el. Una dintre poezii ne-a zguduit emoţional şi spiritual. Vorbea despre cum îşi vedea propria moarte bruscă. El era şi muzician şi am găsit un cântec intitulat „Danny, inima mea este a ta“ – cuvintele erau despre cum a simţit fiul meu că îi era dat să moară şi să-şi dea inima cuiva. El se hotărâse să-şi doneze organele când avea 12 ani. Noi credeam că era destul de ciudat, dar ne-am gândit că se vorbea despre asta la şcoală. Când am întâlnit-o pe beneficiara sa, am fost aşa de... nu ştiu ce a fost. Nu ştim nici acum. Pur şi simplu nu ştim.“
Beneficiara a raportat:
„Când mi-au arătat fotografii ale fiului lor, l-am recunoscut instantaneu. L-aş fi ales dintre fotografiile multor alte persoane. El este în mine. ştiu că este în mine şi că este îndrăgostit de mine. A fost întotdeauna iubitul meu, poate undeva în alt timp. Cum putea el să ştie cu ani înainte de a muri că va muri şi că-mi va da inima? Cum de ştia că numele meu este Danny? Apoi, când mi-au cântat câte ceva din muzica sa, puteam termina frazele cântecului său. Nu ştiam să cânt înainte, dar după transplant am început să iubesc muzica. Am simţit-o în inimă. Inima mea trebuia să cânte.     I-am spus mamei mele că vreau să iau lecţii de chitară – acelaşi instrument la care cânta Paul [donatorul]. Cântecul său este în mine. Îl simt mai tare noaptea şi e ca şi cum Paul mi-ar cânta serenade.“
Tatăl beneficiarei a raportat:
„Fiica mea era, după cum se spune, un „drac de fată“. Până s-a îmbolnăvit era o sălbatică. Apoi a devenit complet liniştită. Eu cred că de vină era boala ei, dar ea spunea că simţea că are mai multă energie, nu mai puţină. A spus că vrea să cânte vocal şi la un instrument. Când a scris primul ei cântec, a cântat despre noua ei inimă ca fiind a iubitului ei. A spus că iubitul ei venise să-i salveze viaţa.“

Cazul 2
Donatorul a fost un băiat în vârstă de 16 luni, care s-a înnecat în cadă. Beneficiarul a fost un băiat de 7 luni diagnosticat cu tetralogia Fallot (o gaură în septul ventricular, cu deplasarea aortei, stenoză pulmonară şi îngroşare a ventricolului drept).
Mama donatorului, medic, a observat:
„S-a întâmplat ceva neaşteptat – pe lângă faptul că am putut să-i aud din nou inima lui Jerry [donatorul], am putut să o şi simt în mine. Când Carter [beneficiarul] m-a văzut prima dată, a alergat la mine, şi-a împins nasul într-al meu şi l-a frecat de câteva ori. Era exact ce făceam noi cu Jerry. Inima lui Jerry (şi a lui Carter) are cinci ani acum, dar ochii lui Carter erau ochii lui Jerry. Când m-a îmbrăţişat, mi-am putut simţi fiul. Vreau să zic că chiar l-am putut simţi, nu m-am exprimat simbolic. El era acolo. I-am simţit energia. Sunt doctor. Sunt pregătită să fiu o observatoare pătrunzătoare şi am fost întotdeauna o sceptică înnăscută. Dar asta era real. Ştiu că oamenii vor spune că am nevoie să cred că spiritul fiului meu e viu şi poate că aşa şi este. Dar l-am simţit. Atât soţul meu cât şi tatăl meu l-au simţit şi vă jur – puteţi s-o întrebaţi şi pe mama mea – Carter a spus aceleaşi cuvinte de bebeluş pe care le-a spus Jerry. Carter are şase ani, dar spunea aceleaşi cuvinte de bebeluş ale lui Jerry şi se juca cu nasul meu la fel cum făcea Jerry.
Am stat cu ... [familia beneficiarului] în noaptea aceea. În mijlocul nopţii, Carter a intrat şi a cerut să doarmă cu mine şi cu soţul meu. S-a ghemuit între noi exact cum făcea Jerry, iar noi am început să plângem. Carter ne-a spus să nu plângem pentru că Jerry a spus că totul e ok. Soţul meu şi cu mine, părinţii mei şi cei care chiar l-au cunoscut pe Jerry nu au nici o îndoială. Inima fiului nostru conţine mult din fiul nostru şi bate în pieptul lui Carter. Pe un anumit nivel, fiul nostru este încă în viaţă.“
Mama beneficiarului a raportat:
„L-am văzut pe Carter mergând la ea [la mama donatorului]. El nu face asta niciodată. El e foarte, foarte timid, dar a mers la ea aşa cum obişnuia să alerge la mine când era mic. Când a şoptit „E ok, mamă“, am fost doborâtă. A numit-o „mamă“, sau poate că era inima lui Jerry cea care vorbea. Şi încă un lucru care ne-a uimit. Mama lui Jerry ne povestea că băieţelul ei avea o uşoară paralizie cerebrală, mai mult pe partea stângă. Carter are o înţepeneală şi un tremurat uşor pe aceeaşi parte. Nu le-a avut când era bebeluş şi le-a manifestat numai după transplant.
Doctorii spun că are probabil legătură cu boala sa anterioară operaţiei, dar eu cred că e mai mult decât atât.
„Încă un lucru. Când am mers împreună la biserică, Carter încă nu-l cunoscuse pe tatăl lui Jerry. Am întârziat, iar tatăl lui Jerry stătea cu un grup de oameni în mijlocul congregaţiei. Carter mi-a dat drumul la mână şi a fugit direct la bărbatul acela. S-a urcat în poala sa, l-a îmbrăţişat şi a spus „Tăticule!“ Am fost uluiţi. Cum putea să-l cunoască? De ce i-a spus tată? Nu făcea niciodată astfel de lucruri. Nu-mi dădea drumul la mână în biserică şi nu alerga la un străin. Când l-am întrebat de ce a făcut asta, a spus că nu el a făcut-o. A spus că Jerry a făcut-o şi că el doar l-a însoţit.“

Cazul 3
Donatoarea a fost o femeie de douăzeci şi patru de ani care a fost victima unui accident de automobil. Beneficiarul a fost un absolvent de facultate în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, care suferea de fibroză chistică şi care a primit un transplant de inimă şi plămâni.
Sora donatorei a raportat:
„Sora mea era o persoană foarte senzuală. Iubirea ei unică era pictura. Când un beţiv a intrat cu maşina în ea, era în drum spre prima ei expoziţie, ţinută într-un mic magazin cu obiecte de artă. Magazinul vinde obiecte de artă create de lesbiene, pe care încearcă să le sprijine în acest mod. Sora mea nu se topea după asta, dar ea era totuşi lesbiană. Ea spunea că peisajele ei erau de fapt reprezentări ale mamei sau ale unei figuri feminine. Privea un nud feminin şi picta un peisaj inspirat de acel nud! Vă puteţi imagina? Chiar era talentată.“
Beneficiarul a raportat:
„La început n-am spus nimănui, dar m-am gândit că dacă am o inimă de femeie asta mă va face homosexual. De la operaţia mea am devenit mai senzual ca niciodată şi femeile mi se par arât de erotice şi atractive, încât am crezut că poate mi s-a făcut o operaţie în sensul acesta. Doctorul mi-a spus că noul meu contract cu viaţa era cel care mă făcea să simt aşa dar... sunt diferit. ştiu că sunt diferit. Fac dragoste ca şi cum aş şti exact cum simte şi răspunde corpul feminin – aproape ca şi cum ar fi corpul meu. Am acelaşi corp, dar cred că am căpătat şi modul de a gândi al unei femei despre sex.“
Prietena beneficiarului a spus:
„El e un iubit mult mai priceput acum. Desigur, înainte era mai slăbit, dar nu e vorba despre asta. Ceea ce vreau să spun este că-mi cunoaşte corpul la fel de bine ca şi mine. Vrea să mă ţină în braţe şi să facă dragoste cu mine cât mai mult timp. şi înainte era un iubit bun, dar nu în felul acesta. E ceva diferit. Acum vrea să mă îmbrăţişeze tot timpul şi să meargă la cumpărături. Doamne, el nu vroia niciodată să meargă la cumpărături! Şi ştiţi ce, acum are portofel. Portofelul lui! Îl ţine atârnat de umăr şi îl numeşte sacul lui, dar e ca o poşetă. Nu poate să suporte când îi spun asta, dar când merg cu el la cumpărături e ca şi cum aş merge cu o fată. şi încă un lucru – îi place să meargă la muzee. El nu făcea asta niciodată, dar absolut niciodată. Acum ar merge în fiecare săptămână. Uneori stă câteva minute şi priveste un tablou fără să vorbească. Îi plac peisajele – stă în faţa lor şi doar priveşte. Uneori îl las acolo şi mă întorc mai târziu după el.“

Cazul 4
Donatorul a fost un student negru în vârstă de 17 ani, împuşcat dintr-o maşină. Beneficiarul a fost un bărbat alb de 47 de ani, muncitor într-o turnătorie, diagnosticat cu stenoză a aortei.
Mama donatorului a raportat:
„Fiul nostru mergea la ora de vioară când a fost împuşcat. Nimeni nu ştie de unde a venit glonţul – doar l-a nimerit şi el a căzut. A murit chiar acolo, în stradă, îmbrăţişându-şi vioara. Iubea muzica şi profesorii îl considerau talentat. Obişnuia să asculte şi să cânte muzică. Ceilalţi copii râdeau de preferinţele lui muzicale dar eu cred că ar fi ajuns într-o zi la Carnegie Hall.“
Beneficiarul a raportat:
„Cu adevărat îmi pare rău pentru tipul care a murit şi care mi-a dat inima lui, dar ceea ce mă tulbură de fapt este faptul că el era negru. Nu sunt rasist, absolut de loc. Majoritatea prietenilor [mei] de la uzină sunt negri. Dar ideea că o inimă neagră stă într-un corp alb pare... ei bine, nu ştiu ce să zic.      I-am spus soţiei mele că poate îmi va creşte penisul până la mărimea unui penis de negru. Se spune că negrii au penisuri mai mari, dar nu ştiu sigur. După ce facem sex mă simt uneori vinovat pentru că un negru a făcut dragoste cu soţia mea, dar nu cred asta la modul serios.
Vă pot spune totuşi un lucru. Înainte uram muzica clasică, dar acum o iubesc. Ştiu că nu are legătură cu inima mea nouă, deoarece unui negru nu i-ar putea place o astfel de muzică. Acum ea îmi linişteşte sufletul. O ascult tot timpul. E mai mult decât o simplă plăcere. Nu i-am spus nici unuia dintre colegii mei de la bandă că am o inimă neagră, dar mă gândesc mult la asta.“
Soţia beneficiarului a raportat:
„A fost mai mult decât îngrijorat de idee când a auzit că e vorba despre inima unui negru. De fapt, m-a întrebat dacă nu i-ar putea cere doctorului o inimă albă când ar apare una. El nu e un Archie Bunkeri, dar e pe aproape. Este prima dată când şi-a invitat acasă prietenii negri de la serviciu – m-ar omorî dacă ar şti că v-am spus asta. Parcă nu le-ar mai vedea culoarea, chiar dacă mai vorbeşte despre asta uneori. Pare să se simtă mult mai bine şi mai relaxat cu aceşti negri, chiar dacă nu-şi dă seama.
Şi aş mai spune încă un lucru. Mă înnebuneşte cu muzica clasică. Nu cunoştea numele nici unui cântec şi nu o asculta absolut deloc. Acum stă ore în şir şi ascultă muzică clasică. Fluieră chiar cântece de muzică clasică pe care nu are de unde să le ştie. De unde le ştie? Ai crede că ar trebui să-i placă muzica rap sau ceva în genul acesta din cauza inimii lui negre.“

Cazul 5
Donatoarea a fost o femeie de 19 ani omorâtă într-un accident de automobil. Beneficiara a fost o femeie de 29 de ani diagnosticată cu endocardită urmată de cardiomiopatie.
Mama donatorei a raportat:
„Sara mea era cea mai iubitoare fată. Avea propriul ei restaurant cu mâncare dietetică pe care îl şi conducea şi mă certa constant că nu sunt şi eu vegetariană. Era un copil grozav. Sălbatic dar grozav. Susţinea iubirea liberă şi schimba bărbaţii la câteva luni. Era nebună după bărbaţi încă de când era mică şi nu s-a oprit niciodată. [...] Îmi scria bileţele chiar şi când era pe moarte. Aproape că-şi dăduse duhul, dar continua să spună că poate să simtă încă impactul maşinii. Spunea că poate să simtă cum îi merge maşina prin corp.“
Beneficiara a raportat:
Puteţi să le povestiţi oamenilor despre asta dacă vreţi, dar vă vor crede nebuni. Când am primit noua mea inimă, mi       s-au întâmplat două lucruri. Mai întâi, simt efectiv accidentul pe care l-a avut donatoarea mea, aproape în fiecare noapte. Pot simţi impactul în piept. E ca o izbitură, dar doctorul meu spune că totul pare în regulă. De asemenea, nu-mi mai place carnea. Nu pot să o suport. Eram clienta constantă a lui McDonald’s, dar acum carnea mă face să vomit. Doar o miros şi începe să mi se zbată inima. Dar nu asta e marea problemă. Doctorul meu spune că asta e doar din cauza medicamentelor.
Nu i-am putut spune, dar ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este că acum sunt logodită. El e un tip grozav şi ne iubim. Sexul este teribil. Problema este că eu sunt lesbiană. Cel puţin, credeam că sunt. După transplant, nu mai sunt... sunt un fel de semilesbiană confuză. Femeile încă mi se mai par atrăgătoare, dar prietenul meu mă face să mă excit – femeile nu. Nu am absolut nici o dorinţă de a fi împreună cu o femeie. Cred că am obţinut un fel de «transplant de orientare sexuală».“
Fratele beneficiarei a raportat:
„Susie e normală acum din punct de vedere sexual. Era lesbiană, dar acum inima ei nouă a făcut-o să fie normală.     Şi-a aruncat toate cărţile şi materialele despre politica homosexualităţii şi nu mai vorbeşte despre asta. Înainte chiar îi păsa. Se ţine de mână şi se îmbrăţişează cu Steven la fel cum face prietena mea cu mine. Povesteşte cu prietena mea ca între fete, pe când înainte ar fi conferenţiat despre răutăţile bărbaţilor sexişti. Sora mea, regina de la Big Mac, urăşte acum carnea. Nu vrea nici măcar să o aibă în casă.“

Cazul 6
Donatoarea a fost o fată de 14 ani rănită într-un accident de gimnastică. Beneficiatul a fost un bărbat de 47 de ani diagnosticat cu mixom benign şi cardiomiopatie.
Mama donatoarei a raportat:
„Uitaţi-vă la ea [arată fotografii]. Fata mea era imaginea sănătăţii. Nu avea un gram de grăsime. Era gimnastă, iar antrenorul ei putea să o ridice deasupra capului cu o singură mână. Era aşa de bucuroasă de viaţă încât ţopăia tot timpul ca o pisicuţă. Avea totuşi mici probleme cu mâncarea. Mai sărea peste mese şi vomita din când în când. Nu prea avea poftă de mâncare. Am dus-o la medic pentru asta. Nu prea avea treabă cu mâncarea. Şi mai avea şi un fel de chicotit prostesc când se jena de ceva. Suna ca ciripitul unei păsărele.“
Beneficiarul a raportat:
„Mă simt ca nou, ca un adolescent. De fapt mă simt formidabil. Ştiu că e doar energia noii inimi, dar mă simt cu adevărat mai tânăr din toate punctele de vedere, nu doar fizic. Văd lumea altfel. Îmi simt inima tânără. Am această tendinţă enervantă de a chicoti care o înnebuneşte pe soţia mea. Şi mai e ceva legat de mâncare. Nu ştiu ce-i asta. Mi-e foame, dar, după ce mănânc, adesea mi-e greaţă şi m-ar ajuta dacă aş putea vomita.“
Fratele beneficiarului a raportat:
„Gus e ca un adolescent acum. Nu încape îndoială – e un puşti sau cel puţin el crede că e un puşti. Când mergem la popicărie, ţipă şi sare ca un prost. Mai are şi râsul acesta ciudat acum. E un râs de fată iar noi îi spunem asta. Lui nu-i pasă. Pofta lui de mâncare nu i-a mai revenit după operaţie. Aproape tot timpul îi este greaţă. După cina de Ziua Recunoştiinţei – care i-a plăcut – a mers sus şi a vomitat. L-am dus la urgenţă, dar nu avea nici o legătură cu inima lui nouă. Medicii i-au spus că era probabil o reacţie la ceva din mâncare. Totuşi, niciunul din restul familiei nu s-a îmbolnăvit. Va trebui să aibă grijă. Doctorul e preocupat de greutatea lui.“

Cazul 7
Donatoarea a fost o fetiţă de 7 ani care s-a înecat în piscina familiei. Beneficiarul a fost un băiat de 9 ani diagnosticat cu miocardită şi defect al septului.
Mama beneficiarului a spus:
„El [beneficiarul] nu ştie cine a fost donatoarea sau cum a murit ea. Noi ştim. S-a înecat în casa amantului mamei sale. Mama ei şi amantul său au lăsat-o cu o bonă adolescentă care vorbea la telefon când s-a întâmplat accidentul. Nu i-am cunoscut tatăl, dar mama ei a spus că au avut un divorţ foarte urât şi că tatăl nu şi-a văzut niciodată fiica. Ea a spus că lucra foarte mult şi că şi-ar fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu fetiţa sa. Cred că se simte destul de vinovată în legătura cu tot ce s-a întâmplat... ştiţi, amândoi se pare că nu şi-au apreciat fata decât după ce a fost prea târziu.“
Beneficiarul, care susţine că nu ştie cine a fost donatoarea, a spus:
„Uneori vorbesc cu ea. Pot să o simt în mine. Pare foarte tristă. Îi e foarte frică. Spune că îşi doreşte ca părinţii să nu-şi arunce copiii. Nu ştiu de ce spune asta.“
Mama beneficiarului a spus despre beneficiar:
„Ei bine, lucrul pe care-l observ cel mai clar e că lui Jimmy îi e acum o frică de moarte de apă. Înainte îi plăcea. Noi locuim lângă un lac, iar el nu mai iese în curtea din spatele casei. Tot închide cu cheia uşa din spate. Spune că îi este frică de apă şi nu ştie de ce... Nu vrea să vorbească despre asta.“

Cazul 8
Donatoarea a fost o femeie de 19 ani care şi-a fracturat gâtul la un curs de dans. Beneficiara a fost o femeie de 19 ani diagnosticată cu cardiomiopatie.
Mama donatoarei a raportat:
„Noi am cunoscut-o pe Angela [beneficiara] şi ea este imaginea în oglindă a fiicei noastre [Stacy]. Ar fi putut fi gemene. Amândouă sunt fete sclipitoare; vreau  să zic că şi fiica mea era sclipitoare. Vroia să devină actriţă, dar noi credeam că are prea mult potenţial academic pentru asta. Tatăl ei era doctor şi îşi dorea ca fiica sa să-l urmeze.“
Tatăl donatoarei a raportat:
„Stacy era extrem de inteligentă. E aşa o tragedie. Ar fi fost un medic remarcabil, dar ea vroia să danseze şi să cânte. Aşa a murit. A căzut la ora de dans. Întotdeauna ne certam prieteneşte despre cât de dezamăgit voi fi dacă va merge la Hollywood în loc de Harvard. Sper că ştia că îi doream doar să fie fericită.“
Beneficiara a raportat:
„Mă gândesc la ea ca la sora mea. Cred că noi am fost surori într-o viaţă anterioară. Ştiu doar că donatoarea a fost o fată de vârsta mea, dar e mai mult de atât. Vorbesc cu ea noaptea sau când sunt tristă. O simt răspunzându-mi. O simt în piept. Îmi pun mâna stângă acolo şi o apăs cu dreapta. Parcă m-aş putea conecta la ea. Cred că vroia să fie infirmieră sau aşa ceva, dar alteori cred că vroia să ajungă pe Broadway. Cred totuşi că îşi dorea mai mult să ajungă pe Broadway. Eu vreau să fiu infirmieră, dar e posibil şi să devin medic. Sper că va fi fericită, căci ea va fi întotdeauna îngerul meu, sora din pieptul meu. Îmi port îngerul cu mine peste tot.“
Mama beneficiarei a raportat:
„O auzim uneori vorbindu-i inimii ei. E ca un jurnal. Îşi pune mâna pe inimă şi vorbeşte despre cine crede că este donatoarea ei. Odată am găsit-o ţinând un stetoscop pe piept, încercând să-şi audă noua inimă. Cred că încă mai face asta uneori. Altă schimbare e dorinţa reală de a studia medicina. Niciodată n-a vrut asta înainte, cred că din cauză că nu credea că va trăi destul. Deja şi-a schimbat programul la colegiu.“

Cazul 9
Donatorul a fost un băiat de trei ani care a căzut de la fereastra unui apartament. Beneficiar a fost un băiat de cinci ani, cu defect de sept şi cardiomiopatie.
Mama donatorului a raportat:
„A fost straniu. Am izbucnit în lacrimi când l-am întâlnit pe Daryl [beneficiarul] şi familia lui la şedinţa în care urma să ne hotărâm în privinţa transplantului. Am mers apoi la copacul dăruirii – unde se depune un cadou care-l simbolizează pe cel care-ţi donează organele. Plângeam deja când soţul meu mi-a spus să mă uit la masa pe lângă care treceam. Era familia lui Daryl, împreună cu el. Am ştiut imediat. Daryl îmi zâmbea la fel ca Timmy [donatorul]. După ce am vorbit câteva ore cu părinţii lui Daryl ne-am liniştit. Cumva, nu mai părea aşa de ciudat. Când am auzit că Daryl a ghicit numele «Timmy» şi vârsta am început iar să plângem, dar acum erau lacrimi de uşurare pentru că ştiam că spiritul lui Timmy era viu.“
Beneficiarul a raportat:
„I-am dat băiatului un nume. E mai mic decât mine şi îi spun «Timmy». E doar un copilaş. E ca un frăţior cu vârsta cam la jumătatea vârstei mele. S-a rănit rău când a căzut. Îi plac Power Rangers foarte mult, cred, la fel cum îmi plăceau şi mie. Acum totuşi nu-mi mai plac. Îmi place de Tim Allen din Tool Time, aşa că l-am numit [pe donator] Tim. Mă întreb totuşi unde s-a dus vechea mea inimă. Îmi lipseşte oarecum. Era bolnavă, dar a avut grijă de mine un timp.“
Tatăl beneficiarului a raportat:
„Daryl nu a ştiut niciodată numele donatorului sau vârsta lui. Nici noi nu am ştiut până de curând. Ştiam doar că băiatul care a murit căzuse de la o fereastră. Daryl a ghicit corect. Probabil că a fost doar norocul, dar le-a nimerit exact. Ceea ce mi se pare supranatural nu e că a ghicit vârsta corectă şi ceva despre felul în care a murit, ci că i-a spus şi numele. Numele băiatului era Thomas, dar familia lui îi spunea «Tim».“
Mama beneficiarului a raportat:
„Nu ai de gând să-i spui adevăratul fenomen care ţine de «Zona Crepusculară»? Timmy a căzut încercând să ajungă la o jucărie Power Ranger care căzuse pe marginea ferestrei. Daryl nici măcar nu-şi mai atinge jucăriile Power Rangers...“

Cazul 10
Donatorul a fost un ofiţer de poliţie împuşcat într-o încercare de arestare a unui traficant de droguri. Beneficiarul a fost un profesor de colegiu în vârstă de 56 de ani, diagnosticat cu arteroscleroză şi ischemie a inimii.
Soţia donatorului a raportat:
„Când i-am cunoscut pe Ben [beneficiarul] şi pe Casey [soţia lui Ben] aproape că m-am prăbuşit. În primul rând, am trăit un sentiment remarcabil văzându-l pe bărbatul care avea în piept inima soţului meu. Cred că aproape puteam să-l văd pe Carl [donatorul] prin ochii lui Ben. Când l-am întrebat pe Ben cum se simţea, cred că de fapt vroiam   să-l întreb asta pe Carl. Nu le-am spus, dar aş fi vrut să fi putut atinge pieptul lui Ben şi să vorbesc cu inima soţului meu.
Casey m-a uimit când a spus, printre altele, că singurul efect colateral al operaţiei lui Ben au fost flashuri care îi apar din când în când în faţă. Aşa a murit Carl. Bastardul l-a împuşcat chiar în faţă. Probabil că ultimul lucru pe care l-a văzut a fost un flash teribil. Individul nu a fost prins, dar poliţiştii cred că ştiu cine este. Am văzut un desen cu faţa lui. Are păr lung, ochi adânciţi în orbite, barbă şi un aspect liniştit. Seamănă cumva cu imaginile lui Iisus.“
Beneficiarul a raportat:
„Dacă-mi promiteţi că nu-mi veţi dezvălui numele, vă voi spune ce nu i-am spus niciunui doctor. Numai soţia mea ştie. ştiam doar că donatorul meu a fost un tip foarte sănătos de 34 de ani. La câteva săptămâni după operaţie am început să am vise. Văd un flash chiar în faţa mea, iar faţa mi se înfierbântă foarte tare. De fapt, arde. Chiar înainte de asta am viziuni foarte scurte ale lui Iisus. Am avut astfel de vise în somn şi acum îmi apar şi când sunt treaz: Iisus şi apoi un flash. Ăsta e singurul lucru diferit, în afara faptului că pentru prima dată în viaţă mă simt cu adevărat bine.“
Soţia beneficiarului a raportat:
„Sunt foarte bucuroasă că l-aţi întrebat despre transplantul său. E aşa de îngrijorat că vă va spune despre flashuri. Spune că-l vede pe Iisus. Le-a spus doctorilor despre flashuri, dar nu şi despre Iisus. Ei spun că este vorba probabil despre un efect colateral al medicamentelor, dar Doamne, ce ne-am dori să înceteze.“

Discuţie
Cazurile raportate aici sunt reprezentative pentru cei peste 74 de pacienţi cu transplanturi, care au ajuns în faţa lui Pearsall în ultimii zece ani. (10) Dintre aceşti 74 de pacienţi, 23 au beneficiat de transplant de inimă. Deoarece cazurile au fost colectate sporadic şi clinic, nu este posibilă calcularea procentajului pacienţilor care au raportat diferite grade de modificări de personalitate, comparabile sau nu cu personalităţile donatorilor. Raportul prezent furnizează justificarea teoretică şi empirică pentru întreprinderea unui studiu controlat mai vast.
Beneficiarii transplantelor de organe au ezitat întotdeaună să-şi împărtăşească experienţele cu medicii lor (şi în multe cazuri, chiar şi cu familiile şi prietenii lor). În plus, credinţa predominantă că amintirile sunt stocate primar în sistemul nervos (şi secundar în sistemul imunitar) va micşora probabilitatea ca beneficiarii transplantelor să fie deschişi la primirea de amintiri celulare de la organele transplantate. Această credinţă va micşora probabilitatea ca prietenii şi membrii familiilor, precum şi chirurgii şi cei care sunt implicaţi în domeniul sănătăţii în general, să fie deschişi la    a-i asculta pe beneficiarii transplantelor povestind despre amintiri celulare. Prin urmare, nu este posibilă determinarea procentajului real al modificărilor de personalitate; raportarea insuficientă pare a fi regula, nu excepţia.
Cazul 4 ilustrează expresiv această opinie. Când un muncitor alb la o turnătorie, în vârstă de 47 de ani, a primit inima unui student negru, el a presupus că tânărul negru prefera muzica „rap“. Astfel, el a respins ideea că noua sa schimbare radicală a preferinţei pentru muzica clasică putea proveni de la inima donatorului. De fapt, fără ca beneficiarul să ştie asta, donatorul iubea muzica clasică şi a murit în drum spre ora de vioară „îmbrăţişându-şi vioara“. Când acest material era pe punctul de a fi terminat, Schwartz şi Russek au intervievat un pacient al doctorului Copeland care a primit un transplant de inimă şi a experimentat un set bogat de schimbări de personalitate. El a primit inima unei femei, iar multele sale modificări de personalitate includ o pasiune pentru culoarea roz (culoare care-i displăcea înainte de operaţie) şi o preferinţă pentru parfumuri (pe care nu le putea suporta înainte de operaţie, interzicându-i soţiei sale să le folosească). Acum foloseşte curent parfumuri feminine de baie şi de corp.
Fiicele sale îl tachinează iar lui îi este teamă să împărtăşească doctorilor săi aceste experienţe. Le-a povestit toate acestea lui Schwartz şi lui Russek deoarece şi-a dat seama că erau deschişi la aceste schimbări şi că-l vor ajuta să descopere dacă aveau legătură cu donatorul (în prezent se depun eforturi pentru a contacta familia donatoarei). Cazul său este interesant deoarece de două ori a fost declarat mort şi readus la viaţă înainte de efectuarea transplantului. A avut o experienţă în pragul morţii, care, după declaraţiile pacientului şi ale soţiei sale, l-a transformat şi l-a făcut mult mai deschis.
Beneficiarii pot varia în privinţa deschiderii către primirea de informaţii celulare, ca şi în privinţa clarităţii în experimentarea şi raportarea schimbărilor. O persoană care a făcut o recenzie a manuscrisului acestui material a întrebat: „Beneficiarii au vreun control asupra acestui proces? Dacă toţi beneficiarii ar fi deschişi către asta, ar primi cu toţii informaţiile celulare ale organele transplantate?“ Acestea sunt întrebări importante, care pot fi vizate de o viitoare cercetare.
Teoretic, mai mulţi indivizi ar trebui să fie capabili să obţină astfel de informaţii celulare, dacă ar fi încurajaţi să fie deschişi la acest fenomen. Hipnoza ar putea fi considerată un instrument posibil al cercetării clinice.
Cazurile raportate aici sunt neobişnuite (dar nu unice) deoarece beneficiarii au observat schimbări clare ce au fost verificate apoi de către membri ai familiilor sau de prieteni ai beneficiarilor. Mai mult, în fiecare caz informaţiile despre donatori au fost verificate şi cu ajutorul prietenilor sau membrilor familiilor donatorilor. În fiecare caz, schimbările de personalitate ale beneficiarilor au precedat orice contact cu prietenii sau membrii familiilor donatorilor.
Beneficiarii prezentaţi aici nu au fost diagnosticaţi de psihiatri. Nu au suferit de anxietate sau depresie extremă, deşi unii au raportat stări de anxietate vizavi de experienţele lor. Cazul 10 ilustrează aceasta în mod expres. Un profesor de colegiu în vârstă de 56 de ani a experimentat vise în care nu numai că primea flashuri de lumină albă în faţă, dar, uneori, chiar înainte de flashuri, avea „viziuni foarte scurte ale lui Iisus“. Fiindu-i teamă de această potenţială halucinaţie şi de posibila ei semnificaţie medicală, nu a împărtăşit informaţia doctorilor săi (deşi le-a spus despre flashuri). Donatorul a fost un ofiţer de poliţie împuşcat în faţă într-o încercare de arestare a unui traficant de droguri. Potrivit soţiei donatorului: „Individul nu a fost prins, dar poliţiştii cred că ştiu cine este. Am văzut un desen cu faţa lui. Are păr lung, ochi adânciţi în orbite, barbă şi un aspect liniştit. Seamănă cumva cu imaginile lui Iisus.“
Pot fi explicate astfel de rapoarte prin coincidenţă statistică? Asemănarea numelor raportată în cazurile 1, 8 şi 9 ar putea fi explicate prin coincidenţă. În cazul 9, de exemplu, alegerea de către tânărul beneficiar al numelui „Tim“ (pentru donatorul pe care nu l-a întâlnit niciodată) poate avea legătură cu preferinţele sale personale.
Beneficiarul a afirmat: „Îmi place de Tim Allen din Tool Time, aşa că l-am numit Tim.“ Oricum, explicaţia prin coincidenţă statistică este pusă sub semnul întrebării datorită observaţiei făcute de beneficiar: „[Donatorului] îi plac Power Rangers foarte mult, cred, la fel cum îmi plăceau şi mie. Acum totuşi nu-mi mai plac.“ S-a raportat că donatorul a murit „încercând să ajungă la o jucărie Power Ranger care căzuse pe marginea ferestrei“. Constatările făcute în cele zece cazuri par să coincidă prea mult pentru a fi accidentale (în ipoteza coincidenţei statistice).
O viitoare cercetare este necesară pentru a investiga sistematic fenomenul coincidenţei beneficiar-donator. O cercetare este în curs la Universitatea din Arizona pe un eşantion de peste 300 de pacienţi cu transplanturi, pentru a estima incidenţa a astfel de coincidenţe folosind interviuri semistructurate şi întrebări sistematice.
În plus, un subset de pacienţi cu transplanturi este monitorizat fiziologic pentru a examina mărimea biofizică a sincronicităţii inimă-creier. (11)
Cercetarea testează prezicerile derivate din teoria sistemelor energetice dinamice aplicată la inimă. Ipoteza de bază a „cardiologiei energiei“ este că informaţia şi energia sunt transmise electromagnetic între creier şi inimă, creierul fiind capabil să proceseze prin rezonanţă electromagnetică informaţia primită de la inima donatorului. (12) Sunt plauzibile şi alte forme de comunicare energetică care ar trebui luate în considerare într-o cercetare viitoare. (13)
Pearsall a observat neoficial că, pe lângă beneficiarii transplanturilor de inimă, beneficiarii transplanturilor de rinichi, ficat şi alte organe au indicat şi ei schimbări în privinţa factorilor emoţionali şi a preferinţelor pentru unele mâncăruri şi mirosuri. Acestea au fost oricum trecătoare, putând fi asociate de obicei cu medicaţia şi cu alţi factori ai operaţiei. (10)
Constatările făcute în cazurile transplanturilor de inimă par mult mai robuste şi au fost asociate mai puternic cu istoria donatorului. Dacă această observaţie va fi verificată de o cercetare viitoare, implicaţiile pentru fiziologia de bază şi pentru medicina clinică ar putea fi substanţiale.
Pearsall a devenit interesat de posibilitatea existenţei memoriei celulare la beneficiarii transplantelor atât din cauza propriului său transplant de măduvă osoasă din anul 1987, cât şi datorită originii sale hawaiene – în Hawaii inima este considerată ca fiind un „organ spiritual care gândeşte, simte şi comunică“. (10)
Schwartz şi Russek au devenit şi ei interesaţi de acest subiect în urma descoperirii logicii memoriei sistemice, făcute de Schwartz la începutul anilor ’80, când era profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea Yale (5-7), şi datorită evoluţiei a teoriei sistemelor energetice dinamice ce a avut loc la mijlocul anilor ’90, aplicată asupra inimii de către Schwartz şi Russek. (12, 14)
Memoria sistemică este oricum doar unul dintre mecanismele posibile ale memoriei celulare. Ar trebui examinate şi alte mecanisme (de exemplu, memoria microtuburilor, care ar putea implica şi ea procesul de memorie sistemică). (15)
Dacă o cercetare viitoare va prezenta dovezi ale memoriei celulare la pacienţii cu transplanturi, implicaţiile teoretice, clinice şi etice vor fi vaste. (16)
Rezultatele prezente sunt raportate în speranţa că vor stimula o viitoare cercetare care să examineze serios ipotezele formulate aici.

Mulţumiri din partea autorilor
Dorim să mulţumim familiilor donatorilor, beneficiarilor şi familiilor beneficiarilor care ne-au împărtăşit relatările lor şi au avut bunăvoinţa de a ne permite să le publicăm.
Cele zece cazuri de transplant de inimă prezentate aici provin dintr-un lot de 74 de cazuri (din care 23 de transplanturi de inimă), iar în fiecare caz s-au observat modificări de personalitate care au copiat personalităţile donatorilor, într-o măsură mai mare sau mai mică. Le mulţumim celor care au examinat manuscrisul pentru feed-back-ul constructiv. Dedicăm această lucrare memoriei donatorilor şi memoriei taţilor noştri, Frank Pearsall, Howard Schwartz şi Dr. Henry I. Russek.

Despre autori:
• Dr. Paul Pearsall este profesor de medicină clinică la Universitatea din Hawaii, Departamentul de îngrijire a bolnavilor. A scris peste 200 de articole despre medicină şi 15 cărţi de mare succes internaţional, inclusiv The Heart's Code (Broadway Books, 1998).
• Dr. Gary E. Schwartz este profesor de psihologie, chirurgie, medicină, neurologie şi psihiatrie la Universitatea din Arizona. El este şi director la Center for Frontier Medicine in Biofield Science şi la Human Energy Systems Laboratory, ambele în cadrul Universităţii din Arizona. Este coautor (alături de Linda Russek) al cărţii The Living Energy Universe (Hampton Roads Publishing, 1999, în curând la a doua ediţie; recenzată în NEXUS, vol. 7 / nr. 04) şi coautor (alături de William L. Simon) al cărţilor The Afterlife Experiments (Pocket Books, 2002; recenzată în NEXUS, vol. 9 / nr. 04) şi The G.O.D. Experiments (Atria Books, 2006).
• Dr. Linda G. Russek este profesor asistent clinic de medicină la Universitatea din Arizona şi director la The Heart Science Laboratory of The Heart Science Foundation din Tucson, Arizona. Este coautoare a peste 40 de lucrări precum şi a cărţii The Living Universe (împreună cu Dr. Gary Schwartz).

Nota redacţiei:
Acest articol a fost publicat prima dată cu titlul Changes in Heart Transplant Recipients that Parallel the Personalities of their Donors în Journal of Near-Death Studies, vol. 20, nr. 3, în primăvara anului 2002.
Pentru informaţii suplimentare legate de acest articol, contactaţi-l pe Dr. Gary E. Schwartz, Professor of Psychology, Department of Psychology, University of Arizona, Box 210068, Tucson, AZ 85721-0068, S.U.A., telefon (520) 318 0286, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Pagini de internet utile:
http://www.biofield.arizona.edu,
http://veritas.arizona.edu şi
http://www.openmindsciences.com.

Referinţe
1. Lunde DT. Psychiatric complications of heart transplants. Am J Psychiatry 1967; 124:1190-1195.
2. Kuhn WF ş.a. Psychopathology in heart transplant candidates. J Heart Transplants 1988; 7:223-226.
3. Mai F.M. Graft and donor denial in heart transplant recipients. Am J Psychiatry 1986; 143:1159-1161.
4. Miller J.G. Living Systems. New York, NY: McGraw-Hill, 1978.
5. Schwartz G.E., Russek L.G. Dynamical energy systems and modern physics: Fostering the science and spirit of complimentary and alternative medicine. Alter Therapies Health Med 1997; 3(3):46-56.
6. Schwartz G.E., Russek L.G. Do all dynamical systems have memory? Implications of the systemic memory hypothesis for science and society. În KH Pribram (ed.). Brain and Values: Is a Biological Science of Values Possible?, Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, 1998.
7. Schwartz G.E.R., Russek L.G.S. The origin of holism and memory in nature: The systemic memory hypothesis. Frontier Perspectives 1998; 7(2):23-30.
8. Schwartz G.E.R., Russek L.G.S. The plausibility of homeopathy: The systemic memory mechanism. Integrative Med 1998; 1(2):53-60.
9. Sylvia C. şi Novak W. A Change of Heart. New York, NY: Little, Brown, 1997.
10. Pearsall P. The Heart's Code. New York, NY: Broadway Books, 1998.
11. Song L.Z.Y.X., Schwartz G.E.R., Russek L.G.S. Heart-focused attention and heartbrain synchronization: Energetic and physiological mechanisms. Alter Therapies Health Med 1998; 4(5):44-63.
12. Russek L.G., Schwartz G.E. Energy cardiology: A dynamical energy systems approach for integrating conventional and alternative medicine. Advances. J Mind-Body Health 1996; 12(4):4-24.
13. Tiller W.A. Science and Human Transformation: Subtle Energies, Intentionality and Consciousness. Walnut Creek, CA: Pavior, 1997.
14. Russek L.R., Schwartz G.E. „Interpersonal heart-brain registration and the perception of parental love: A 42-year follow-up of the Harvard Mastery of Stress study“. Subtle Energies 1994; 5(3):195-208.
15. Hameroff S.R., Penrose R. „Orchestrated reduction of quantum coherence in brain microtubules: A model for consciousness“. În S.R. Hameroff, A.W. Kaszniak, A.C. Scott (ed). Toward a Science of Consciousness. Cambridge, MA: The MIT Press, 1996.
16. Schwartz G.E.R., Russek, L.G.S. The Living Energy Universe. Charlottesville, VA: Hampton Roads Publishing, 1999.

Share