Rezumatul primelor trei părţi
În data de 30 iunie 2008 va avea loc aniversarea a o sută de ani de la una dintre cele mai misterioase catastrofe planetare petrecute vreodată: explozia în Siberia a unui corp provenit din spaţiu, în apropiere de bazinul râului Tunguska. Este greu de crezut că în secolul trecut a mai existat vreun fenomen comparabil cu acesta. Forţa totală a exploziei a depăşit puterea combinată a bombelor de la Hiroshima şi Nagasaki de 2.000 de ori! Efectele exploziei au fost văzute sau auzite pe o arie de aproape un milion de kilometri pătraţi, iar centrul seismografic din Irkutsk, situat la aproape 900 km, a înregistrat oscilaţii ce corespundeau cu un cutremur de 4-5 grade pe scara Richter.
După sistematizarea unei foarte mari cantităţi de date ştiinţifice şi rapoarte provenite de la diferiţi martori, cercetătorii din cadrul institutului au reuşit să determine cu exactitate cauza acestui fenomen atât de misterios. Ne-am decis prin urmare să informăm opinia publică asupra acestor fapte uimitoare, ce pot schimba complet modul nostru de raportare la lumea în care trăim.

Obiectul ce a provocat această gigantică explozie a fost un meteorit, dar un meteorit ce a fost distrus de un „proiectil“ lansat de către o instalaţie materială. Dovezile şi martorii oculari sugerează că meteoritul din Tunguska din anul 1908 a fost distrus de către „sfere exterminatoare“ constituite din plasmă.
Cu mult timp în urmă, cineva a construit în locul numit „Valea Morţii“ o instalaţie complexă ce funcţionează şi în zilele noastre. Este vorba despre o tehnologie ce depăşeşte cu mult nivelul nostru actual de dezvoltare.
Distrugerea sau deflecţia meteoritului a fost realizată utilizând un anumit tip de formaţiuni electromagnetice, ce aveau aspectul unor sfere luminoase, foarte strălucitoare. În esenţă, acestea sunt asemănătoare cu fulgerele globulare, diferenţa fiind aceea că cel mai mare fulger globular cunoscut de către ştiinţa modernă este de aproape doi metri, în timp ce sferele utilizate aveau dimensiuni gigantice, unele având chiar şaizeci de metri în diametru!
Zborul acestor „sfere exterminatoare“ a fost observat în anul 1908 de către mii de oameni din Siberiei, ceea ce a făcut ca unii dintre martorii evenimentului de la Tunguska să atribuie întreaga situaţie apariţiei unei serii de fulgere globulare imense.
Sferele exterminatoare se pare că sunt produse de către un generator localizat la mare adâncime în pământ. Acest loc este asociat cu o arie geofizică distinctă – aşa numita „anomalie magnetică est-siberiană“. Publicaţia periodică Tekhnika Molodiozhi (nr. 1 / 1984) o descrie ca pe o „super-anomalie magnetică, a cărei sursă se găseşte la o adâncime egală cu jumătate din raza Pământului“. Cu alte cuvinte, generatorul energetic al complexului îşi extrage energia chiar din interiorul Pământului şi se pare că este, într-o anumită măsură, una din cauzele acestei anomalii.
Investigaţiile efectuate ulterior au demonstrat că, în trecut, în aceste zone au avut loc mai multe astfel de explozii. În Siberia de Nord, în bazinul râului Viliuy, se găseşte o zonă greu accesibilă ce poartă urmele unor explozii nucleare devastatoare ce au avut loc acum opt sute de ani, eveniment ce a dus la distrugerea unor mari suprafeţe de pădure şi a răspândit fragmente de piatră pe o suprafaţă de sute de kilometri pătraţi. De-a lungul acestei zone se găsesc distribuite o serie de structuri metalice misterioase, unele localizate adânc sub pământ. Locuitorii din acele zone au descris în amănunt aceste obiecte metalice de dimensiuni mari, pe care le-au şi desenat ulterior. Numele antic al acestei zone este Uliuiu Cherkechekh, care în traducere liberă înseamnă „Valea Morţii“.
În cercetările întreprinse s-a descoperit un set de texte antice cu o vechime de peste 4.000 ani, numite Echutin Apposs Alanhor, ce vorbesc pe larg despre cataclismele petrecute în aceste locuri şi descriu „instalaţia“ în termeni aproape ştiinţifici.
Legendele yakute conţin multe referiri la explozii, trombe arzătoare şi sfere luminoase ce se ridicau în aer. Toate aceste fenomene erau într-un fel sau altul asociate cu misterioasele construcţii din metal ce se găsesc răspândite în „Valea Morţii“. Unele dintre ele sunt circulare, de dimensiuni mari, adevărate „case din fier“, fără geamuri şi uşi, ci doar o „mare deschizătură“ în partea superioară a cupolei. Unele dintre ele s-au scufundat aproape complet în pământ, la suprafaţă rămânând vizibilă doar o mică protuberanţă.
Cu mult timp în urmă, au existat vânători locali care au dormit în aceste camere. Imediat după aceasta au început să se simtă foarte rău, iar cei care au petrecut mai multe zile la rând în acele locuri au murit după un scurt timp. Yakuţii spuneau că aceste locuri erau „foarte rele şi cel mai bine este să nu mergi acolo“. Locaţia acestor construcţii era cunoscută doar de către bătrânii care în tinereţe au fost vânători şi au vizitat des acele zone. Deoarece descendenţii lor au adoptat un mod de viaţă mai stabil, această cunoaştere din trecut s-a pierdut, la aceasta contribuind şi suprafaţa imensă a zonei în cauză – peste 100.000 km2.
Martori care nu se cunoşteau deloc între ei au descris misterioasele construcţii exact în acelaşi fel. Stranii sunt şi capacele metalice emisferice care acoperă ceva necunoscut, răspândite în întrega zonă. Legendele yakute afirmă că misterioasele sfere strălucitoare erau produse de către „o deschizătură din care ieşea fum şi foc“, prevăzută cu „un capac din oţel ce se închidea cu zgomot“.
Ultima dată când instalaţia s-a activat, distrugând un meteorit ce intrase în atmosfera terestră, a fost la data de 24/25 septembrie 2002. Armata americană a înregistrat şi ea această explozie, cu ajutorul sateliţilor militari.
În „Valea Morţii“ s-a observat o creştere a nivelului de radiaţii la anumite intervale de timp – fenomen pe care specialiştii nu au reuşit să îl explice de-a lungul timpului. În timpul conflictului din Yugoslavia am observat de asemenea o creştere a emisiei de energie generată de instalaţie. Deşi pare incredibil, s-a determinat că aceasta reacţionează la mişcările sociale şi la diferitele conflicte ce au loc la nivel planetar.
Analizele medicale efectuate au evidenţiat că majoritatea oamenilor şi animalelor din această zonă suferă de afecţiuni datorate radiaţiilor.
Un alt aspect important legat de explozia din Tunguska este că toate animalele au părăsit regiunea, cu aproximativ două luni înainte de explozie, probabil datorită activării instalaţiei ce se pregătea de întâmpinarea meteoritului.

Microsferule provenite de la explozia din Tunguska
Compoziţia chimică a microsferulelor găsite în turba de la locul dezastrului conduce indirect în acelaşi sens. Acestea nu sunt obişnuite pentru meteoriţi şi sunt bogate în special în elemente alcaline. Gândindu-ne asupra mecanismului prin care acţionează sferelele exterminatoare, putem presupune că acestea se ataşează de meteoritul aflat în zbor cu ajutorul puternicei lor încărcături electromagnetice şi îi modifică traiectoria, astfel încât acesta este deviat în afara atmosferei terestre. În situaţia în care traiectoria meteoritului era astfel încât făcea imposibilă deflecţia, sferele exterminatoare distrugeau pur şi simplu fragmentele de rocă, topind efectiv substanţa meteoritului, care se solidifica ulterior în sferule minuscule.
Numeroase mostre de sol prelevate de la diferite distanţe faţă de locul dezastrului prezentau în compoziţia lor sferule de magnetit, care conţineau până la 10% nichel, fapt care sprijină ipoteza provenienţei din spaţiu a acestora. Pe lângă magnetit s-au descoperit de asemenea şi sfere din silicat. Dimensiunile acestora erau cuprinse între 5 şi 400 de microni. Particulele de magnetit prezentau o mare varietate de forme şi suprafeţe cu diferite caracteristici. Pe lângă formaţiunile predominant sferice, se puteau găsi de asemenea şi particule ce aveau forma unor stropi, rezultate din topirea substanţei meteoritice sub influenţa temperaturilor colosale produse de acţiunea sferelor exterminatoare. Anumite sferule aveau o suprafaţă strălucitoare; altele aveau o suprafaţă mată, cenuşie şi uneori chiar cu pori fini, aspecte datorate în parte vaporizării substanţei meteoritului într-un moment în care aceasta era încă vâscoasă. Deseori sferele prezintă cavităţi cu un aspect asemănător unei zguri. Uneori putem găsi conglomerate de sfere de magnetit şi silicat, ceea ce arată că acestea s-au format în acelaşi timp, fiind o dovadă a  compoziţiei complexe a meteoritului din Tunguska, meteorit asociat cu geneza acestor sferule.
Cercetările realizate între anii 1961 şi 1962 au stabilit că există un anumit model în distribuţia acestor sferule pe suprafaţa solului. Cea mai mare concentrare a lor a fost descoperită pe o fâşie de 50-60 km lăţime, extinzându-se spre nord-vest de epicentrul exploziei meteoritului şi care poate fi urmărită pe mai mult de 250 km.
În zona dezastrului, pe o suprafaţă cu o rază de aproximativ 130 km, cu centrul situat în regiunea Kulik, se pot identifica trei zone cu turbă îmbogăţită cu microsferule. Prima zonă, cu o formă de seceră, se curbează în jurul epicentrului. A doua zonă reflectă mişcarea bolidului în regiunea zonelor 4 şi 5, spre est şi nord-est de regiunea Kulik, în partea superioară a zonei sudice a fluviului Chunia şi coincide astfel cu începutul dezintegrării meteoritului. A treia zonă, cu   dimensiuni foarte mari şi formă neregulată, este localizată exact în regiunea craterului Voronov. Nu este o coincidenţă faptul că microsferulele din această zonă prezintă anumite particularităţi în structura şi formarea lor, fapt care le face diferite faţă de cele din alte zone, deoarece distrugerea meteoritului a avut loc direct în pământ şi astfel solul s-a amestecat cu materia meteoritică în timpul vaporizării.
Bolidul a fost complet vaporizat de către explozie, iar produsele acestui proces au fost dispersate sub forma unor sfere extrem de fine pe o suprafaţă de 15.000 km2. Masa totală a acestora este estimată la aproximativ 10 tone. Acesta este motivul pentru care toate expediţiile realizate în regiunea exploziei nu au găsit nimic din meteorit, cu excepţia unui praf, format din sferule de silicat şi magnetit, pe care suflul exploziei l-a răspândit pe întreg Pământul.
Vechea legendă epică Olonkho povesteşte că, la câteva decenii după zborul lui Niurgun Bootur, Kiun Erbiie („mesagerul aerian strălucitor“) a urcat în văzduh, anunţând apariţia lui Uot Usumu Tong Duurai. Aceasta sugerează că explozia de la Tunguska este identificată cu Niurgun Bootur.

Explozia de la Chulym din 1984
Deceniile au trecut, iar apoi, pe data de 24 februarie 1984, un meteorit a traversat cerul Siberiei de Vest şi de Est la o înălţime de aproximativ 100 km, urmând cu exactitate traiectoria obiectului tungusk din anul 1908. În acel moment, pasagerii unui autobuz situat într-o zonă înaltă a şoselei Mirny au observat departe spre nord un „stâlp subţire de foc“, care s-a extins de la sol către cer, începând apoi să treacă prin diferite metamorfoze geometrice. Apariţia de culoare roşie a durat câteva minute.
Pescarii din zona fluviului Chona au observat ridicarea în aer dinspre dealurile din nord (zona „Văii Morţii“) a două sfere enorme strălucitoare care au accelerat gradat, s-au înălţat pe verticală şi au dispărut în spatele norilor. Întregul eveniment a durat câteva minute, după aceasta norii continuând să strălucească pentru un timp. Apoi, fără a atinge pământul, bolidul a explodat într-o ploaie de scântei în zona fluviului Chulym.
O expediţie trimisă în acea zonă nu a descoperit – la fel ca în cazul evenimentului tungusk – nici o urmă de material meteoritic, cu excepţia sferulelor de silicat şi magnetit. Nu     s-a descoperit nici o dezrădăcinare pe scară mare a copacilor, deoarece explozia a avut loc la mare înălţime.
Conform tuturor aparenţelor, acesta a fost Kiun Erbiie, vestitorul lui Uot Usumu Tong Duurai, astfel încât la începutul noului mileniu cercetătorii erau cuprinşi de febra aşteptărilor.

Meteoritul de la Vitim din anul 2002
Dacă ar fi să dăm crezare vechilor legende, apariţia lui Uot Usumu Tong Duurai este întotdeauna însoţită de distrugeri teribile. Mai multe expediţii către Valea Morţii, plănuite a se desfăşura la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul acestui secol, au fost amânate de mai multe ori datorită rapoartelor din Siberia referitoare la animale care migrau departe de destinaţiile lor obişnuite. Cercetătorii au privit acest exod al faunei ca pe un indiciu clar al intrării generatorului energetic al complexului într-o alta fază activă.
Evenimentul pe care cercetătorii îl aşteptau şi de care totodată se şi temeau, datorită previziunii neplăcute din Olonkho, s-a petrecut în septembrie 2002. Primul raport referitor la zborul unui corp spaţial a sosit din partea armatei americane. Pe baza datelor primite de la un satelit militar, US Department of Defense a anunţat că un meteorit de mari dimensiuni a căzut în zona Bodaibo a regiunii Irkutsk din Rusia. Satelitul a înregistrat apariţia unui obiect strălucitor la o altitudine de 62 de kilometri, deplasându-se la un unghi de 32o faţă de orizont. Observaţiile au continuat până în momentul în care a avut loc o explozie puternică la o înălţime de 30 km. Calculele preliminare au estimat că puterea exploziei a fost echivalentă cu aceea a două sute de tone de TNT.
Primele interviuri ale martorilor exploziei meteoritului de la Vitim au scos în evidenţă existenţa unei asemănări cu evenimentul de la Tunguska, din punctul de vedere al fazelor de desfăşurare. În ciuda faptului că noaptea dinspre 24 spre 25 septembrie 2002 a fost ploioasă şi cerul acoperit cu nori în proporţie de 10%, marginea de jos a norilor fiind situată la o înălţimea de 1.100-1.200 m, nu a existat nici o dificultate în stabilirea succesiunii evenimentelor, recunoscându-se asemănarea evidentă cu evenimentul de la Tunguska.
În acest caz totul s-a petrecut conform modelului deja familiar şi a început cu exodul faunei. Vânătorii chestionaţi au relatat că animalele au părăsit zona cu puţin timp înainte de explozia de la Vitim.
Cu treizeci de minute înainte de explozie, complexul energetic a început să intre în faza sa cea mai activă. Merită menţionat faptul că un martor a observat că, aproximativ cu o jumătate de oră înainte de explozie, câinele său a devenit agitat şi a început să scheaune!

Coloana de energie şi lumină roşie
Cu câteva minute înainte de prima explozie, complexul a început să reverse „sferele exterminatoare“. Iată relatările unor martori oculari.
Yevgeny Yarygin a fost de serviciu la centrul de distribuţie a electricităţii din localitatea Muskovit:
„...Eram de serviciu în camera în care se află tabloul de comandă, cameră ale cărei geamuri sunt orientate spre sud. Vremea era noroasă, ploioasă şi burniţa. Stăteam jos şi cântam. Afară a apărut o lumină.  Se vedeau şi umbre. Lumina venea dinspre geam. Puteam vedea prin fereastră o lumină strălucitoare emisferică începând să se ridice din spatele dealurilor dinspre sud-est [cu un relevment de aproximativ 160o-170o; V.U.]. Lumina era albă, semănând cu cea a unui aparat de sudură. Lumina albă părea să se ridice, iar în urma ei lumina îşi schimba culoarea în roşu şi maro [o coloană roşie a fost văzută de către pasagerii unui autobuz înainte de explozia de la Chulym şi de către martorii oculari ai exploziei de la Tunguska; V.U.]. Deasupra emisferei în ascensiune erau vizibile mici „raze“. Strălucirea s-a extins asupra întregului cer. Lumina era neschimbată, continuă; nu se vedea nici un obiect zburător. Confluenţa râului Yermikhi, deasupra căreia se ridica sfera luminoasă, era luminată ca ziua. Apoi lumina a început să se diminueze şi a dispărut. Totul a durat aproximativ zece secunde.
Am ieşit şi am mers spre debarcader, m-am îndreptat spre gard şi am deschis uşa. Trecuseră aproximativ treizeci de secunde de când dispăruse lumina. Apoi a urmat o explozie puternică, un zgomot foarte ascuţit. Îţi făcea urechile să ţiuie şi chiar ţi se înmuiau genunchii. În clădiri a căzut tencuiala. Totul s-a zguduit puternic. A fost o singură explozie. Era ora două şi şapte minute. Înainte de apariţia globului luminos s-a auzit un zgomot îndepărtat – asemănător unui vuiet de avion [martorii exploziei de la Tunguska au comparat acest zgomot cu cel al unui obuz de 7,62 mm aflat în zbor – V.U.]. Sunetul venea din aceiaşi direcţie cu lumina, dar explozia a venit din direcţia opusă, adică din direcţia spre care se îndreptase lumina. Am auzit că cineva stătea în casă într-un fotoliu şi acesta s-a mişcat sub el...“
Victor Vadeshin, interpelat prin telefon în data de 22 octombrie 2002, a declarat:
„...Am fost de serviciu în noaptea aceea, în port. A suflat un vânt puternic şi în acelaşi timp s-a ivit pe cer o lumină puternică. Era albă, cu o nuanţă verzuie, luminoasă ca scânteia produsă de un aparat de sudură sau ca un fulger, încât te dureau ochii dacă o priveai. Exact în acel moment a apărut o sferă zburătoare strălucitoare.  A zburat dincolo de orizont în direcţia lui Maximikhi...“
Vitaly Valiuk, care lucra la primăria din Bodaibo, a declarat:
„Era ora două fără opt minute dimineaţa. Cerul era acoperit cu nori cumulus. Stăteam şi fumam. Brusc s-a produs un flash. Am crezut că fulgeră. Dar lumina a crescut în intensitate, ca şi cum cineva ar fi aprins nişte becuri unul după altul. Totul a devenit la fel de luminos ca ziua. Un obiect a zburat dinspre sud-vest spre nord-est... Nu puteam să îmi  dau seama dacă era o sferă sau nu. Emana în jur o strălucire turcoaz. Era probabil de dimensiunea discului lunar. Avea şi o coadă în spate – roşie ca scânteile de la un foc de tabără. Unghiul de picaj era de aproximativ 60o. Viteza obiectului era foarte mare. După ce obiectul zburător a dispărut, am avut timp să îmi termin ţigara şi 30 de secunde mai târziu am auzit un bubuit, ca de la o explozie îndepărtată...“
Marina Kovaleva a relatat:
„Era ora două fără cinci minute. Lumina era puternică. A durat căteva secunde, apoi totul a devenit roz, după care lumina s-a făcut tot mai închisă la culoare, până ce a ajuns roşiatică. Apoi a apărut un huruit. Aveai impresia, ei bine, nu ştiu, că venea de sub pământ, nu se auzea clar, ci nedesluşit [un huruit subteran ce provenea de la complexul aflat în funcţiune a fost auzit şi de martorii exploziei de la Tunguska, care l-au comparat cu zgomotul roţilor de tren – V.U.]. După huruit, geamurile de la fereastră au zăngănit...“
Lumina a fost vizibilă în localităţile Kropotkin şi Mama, localizate la aproximativ 140 km de o parte şi de alta a locului unde se presupune că s-a prăbuşit bolidul. Unul dintre martori a afirmat:
„Deodată câinele meu a început să chelălăie, fără nici un motiv aparent. Brusc am auzit un zgomot ciudat – ca un fel de zumzăit. Două sau trei secunde mai târziu s-a produs o străfulgerare – albă la început, apoi albastră, apoi roşie şi din nou albă. Şi apoi, trei minute mai târziu, am auzit o  explozie teribilă. Toate vasele de porţelan au căzut jos de pe masă...“
Cu doar 3 minute înainte de explozie, primul „exterminator“ a fost plasat într-o poziţie de aşteptare, pentru o recunoaştere finală înainte de atac. Obiectul detectat de către satelitul militar american nu a fost un meteorit sau un bolid. Instrumentele sale au înregistrat zborul primului „exterminator“, atunci când acesta a plonjat pentru a intercepta meteoritul Vitim, care îşi trage numele de la locul deasupra căruia a explodat. Un flash orbitor a luminat taigaua pentru câteva momente, cu o lumină intensă, ca lumina zilei, după care a urmat o explozie atât de puternică încât unda de şoc, provenită de la o altitudine de 32 km, a lăsat fără geamuri toate locuinţele aflate la zeci de kilometri în jur.
Cercetătorii care s-au deplasat la locul exploziei, conform indicaţiilor satelitului american, au găsit pe drum pini cu vârfurile şi ramurile smulse. Totuşi, în momentul în care instrumentele le-au indicat că au ajuns la destinaţie, nu au putut descoperi nici un crater meteoritic şi nici măcar ceva asemănator. Nu au existat dezrădăcinări de copaci la scară mare la locul exploziei, deoarece prima explozie a avut loc la o înălţime mult mai mare decât cea de la Tunguska, reuşind astfel să devieze cu succes meteoritul departe de zonele populate. Cu toate acestea, vânătorii Dmitry Sasun şi Piotr Fiodorchuk au observat dezrădăcinări semnificative, în special pe vârfurile dealurilor, la sud-est de locul vizitat de cercetători.

Sferele exterminatoare în zbor
La fel ca în cazul evenimentului de la Tunguska, simultan cu producerea primei explozii, alte sfere au zburat spre acel loc din diferite direcţii. Există o mulţime de martori ai acestui fapt. De exemplu, Sergei Khamidulin a afirmat:
„În noaptea de 24 septembrie pescuiam pe insulele Kuduminskye [cu 5-6 km mai jos de localitatea Mama pe râul Vitim]. Cerul era complet acoperit şi ploua. Pescuiam împreună cu soţia mea. Brusc totul a devenit luminos, la fel de luminos ca în timpul zilei. Apoi din nori a apărut un obiect. Părea că zboară la o înălţime mică. Dădea o lumină asemănătoare cu aceea a unui aparat de sudură, însă era o lumină la care te puteai uita fără să te doară ochii. Dimensiunea unghiulară a discului era mai mică decât cea a Lunii pline. Sfera se sfărâma (împrăştiind scântei). În timpul zborului am putut auzi un sunet (un fel de „foşnet“). Obiectul nu venea spre mine, dar a trecut pe aproape (către sud). A zburat pe deasupra Vitimului şi apoi a dispărut în spatele unui munte, spre nord-est (relevmentul „punctului de plecare“ era de aproximativ 30-40o). Lumina a dispărut după ce obiectul a ajuns în spatele munţilor. După un minut sau un minut şi jumătate s-a auzit o bubuitură puternică, asemănătoare unui tunet, care a răsunat de două ori. Nu a existat nici o undă de şoc şi nici o trepidaţie.“
Martorul a desenat sfera zburătoare cu o coadă în urma ei.
Valentina Leontyeva lucrează ca paznic la întreprinderea de exploatare minieră a aurului „Lenzoloto“ şi a fost de serviciu în acea noapte. Ea a spus:
La ora două a căzut ceva. Un corp de formă rotundă a traversat cerul. O coadă se întindea în urma lui. M-am gândit: „Să fie o stea?“, însă era mult prea mare pentru aşa ceva. După zece secunde s-a auzit o explozie, apoi încă una. Uşa de la biroul meu s-a trântit...
Evenimentul de la Vitim a oferit o mulţime de dovezi ale naturii electromagnetice a sferelor „exterminatoare“ şi a efectului puternic pe care îl au asupra mediului înconjurător.
În oraşul Mama, în zona traiectoriei de zbor, s-a produs o cădere de tensiune în acea noapte. În momentul în care au apărut sferele „exterminatoare“, becurile s-au aprins brusc (slab – la jumătate din putere)! Explicaţia pe care au dat-o specialiştii în fizică a fost aceea că „zborul obiectului a provocat o puternică perturbare în câmpul magnetic al Pamântului, aceasta ducând la apariţia unui curent electric într-un circuit închis“. În plus, pe obiectele ascuţite a apărut descărcarea coronală cunoscută ca focul Sf. Elm (mici sfere luminoase). Acest fenomen este de asemenea asociat cu modificări ale câmpului electric, dar de data aceasta în atmosferă.
Georgy Kaurtsev, unul dintre membrii personalului aeroportului din Mama, a raportat:
„...În acea noapte a fost o pană de curent. Aşezarea a rămas fără curent electric. M-am trezit şi am văzut afară o străfulgerare. Candelabrul, care era stins, a început să lumineze la jumătate din intensitatea lui normală. După 15-20 de secunde s-a declanşat huruitul solului...“
Vera Semionova şi Lidia Berezan, angajate în cadrul personalului de securitate al aeroportului, au ieşit afară pe câmp, la ora 1:50 a.m. şi au observat lumini strălucind la vârfurile stâlpilor gardului din jurul staţiei meteorologice. Lumina a strălucit pentru o secundă sau o secundă şi jumătate. Localitatea Mama era întâmplător situată la zeci de kilometri distanţă faţă de traiectoria de zbor a „sferei exterminatoare“.
Deoarece „sfera exterminatoare“ era o structură electromagnetică puternică, ea a produs un sunet asemănător cu pârâiturile produse de liniile de înaltă tensiune. Mulţi martori şi-au amintit că în timp ce trecea bolidul au auzit un „zgomot“, „un bâzâit“ sau un „fâşâit“. Nivelul energetic era atât de înalt încât a produs un efect electrofonic (generând un sunet perceptibil pe durata zborului) lăsând în urmă o coadă de culoarea curcubeului, din care ţâşneau scântei.

Distrugerea meteoritului
După prima lovitură, care a determinat modificarea cursului meteoritului departe de zonele locuite, celelalte „sfere exterminatoare“ s-au apropiat şi au început să distrugă în mod sistematic rămăşiţele intrusului provenit din spaţiu. Acesta este motivul pentru care s-au auzit explozii provenite de la mai multe coliziuni.
Olga Ponomareva, operatoare la centrala telefonică, a observat:
„...Eram de serviciu. Tocmai mă întinsesem. La început s-a auzit un huruit; toate ferestrele au vibrat. Am crezut că cineva încearcă să mă apeleze prin centrala telefonică. Am răspuns, „Da?“ Nici un răspuns. Am întrebat „Cine este acolo?“ Apoi a apărut lumina, ca în timpul zilei. Apoi a dispărut. Iar ferestrele au continuat să vibreze. Am crezut că este un cutremur, însă atunci de ce era lumină? Când a început trepidaţia, era ora două fără cinci minute. Lumina a durat câteva secunde, însă zgomotul mi s-a părut că a mai continuat încă cinci minute. Am ieşit să văd cine ciocănea. Trepidaţia continua încă. Se auzea un vuiet, ca cel al unui avion cu reacţie.“
Prima dată s-a auzit uruitul, apoi explozia. Aceasta înseamnă că întâi a fost un zgomot, apoi o lumină (timp în care zgomotul continua), apoi a urmat explozia (la fel ca la Sosovo).
Yevgeny Chechikov a declarat:
„Ne petreceam noaptea pe râu... Când a apărut lumina, a fost aşa de înfricoşător încât ne-am aruncat la pământ. Apoi, în momentul în care lumina a dispărut, am auzit sunetele unei  explozii. Am auzit întâi o explozie, apoi încă două mai mici, mai silenţioase, aproape fără nici o pauză între ele…“
Sergei Chernyshev:
„Era ora două sau trei dimineaţa. Nu dormeam, doar stăteam întins. Străfulgerarea a durat aproximativ trei secunde – o lumină albă, atât de strălucitoare încât nu putea fi privită. [Mai târziu a afirmat că trecuseră 8-10 secunde între flash şi zgomotul exploziei]. De la distanţă, din spatele munţilor, s-a auzit un ecou triplu. Zidurile casei au trosnit. Sunetul a venit din direcţia Vitimsky. Au fost trei explozii…“
Alexander Sergy, şeful administraţiei din localitatea Vitimsky, în data de 26 octombrie 2002, când a fost chestionat, a spus:
„Oamenii au văzut o sferă cu coadă. Dimensiunea unghiulară a sferei era „mai mică decât cea a Lunii“. S-a auzit un sunet care a devenit tot mai intens – blând la început, apoi tot mai puternic, până când a devenit înspăimântător. După străfulgerare s-a auzit un zgomot puternic, la 15-20 de secunde mai târziu, poate chiar treizeci. Explozia a fost foarte puternică. Oamenii s-au gândit că s-a produs un dezastru, deşi sunt obişnuiţi cu exploziile. Dacă explozia a fost la o înălţime de 10 km, atunci a fost de minim câteva tone de TNT (între patru şi cinci tone), poate chiar mult mai mult. Este greu să judeci echivalentul în TNT al unei explozii aeriene. Nu a fost doar o singură explozie, ci între una şi şase – în aer şi pe pământ… O zguduitură sacadată a solului, între două şi şase şocuri, tot mai diminuate…“
Cât despre puterea exploziei, evaluările preliminare au apreciat-o ca fiind între trei şi patru kilotone. Localnicii care lucrau în zone miniere în care se utilizau încărcături explozibile au declarat că explozia a fost de o forţă fără precedent. Explozia a putut fi resimţită pe o rază de cel puţin 30-50 km faţă de epicentru. Unda de şoc a smuls pur şi simplu partea de sus a copacilor şi a lăsat toate locuinţele de pe o rază de zeci de kilometri fără geamuri la ferestre.
Ca şi în cazurile Tunguska şi Chulym, toate expediţiile care s-au organizat în regiunea Vitim nu au descoperit nimic, cu excepţia sferulelor de magnetit şi silicat rezultate din distrugerea unui meteorit care probabil transporta microorganisme periculoase.
Mulţi martori au spus că după zborul bolidului de la Vitim două puncte mari strălucitoare s-au deplasat pe acelaşi traseu ca şi meteoritul. Timp de două zile aceste „mici stele“ au luminat noaptea taigaua, ca şi cum ar fi căutat ceva. Acelaşi lucru a fost raportat şi de către martorii incidentului de la Tunguska.
Mulţi oameni au spus că după zborul bolidului, o lumină a fost văzută pe cer timp de câteva zile, aceasta fiind rezultatul puternicei influenţe a „sferelor exterminatoare“.

Perturbări ale câmpului geomagnetic
Trebuie remarcat faptul că o explozie atomică declanşată la înălţime modifică conductibilitatea ionosferei. Aceasta duce inevitabil la apariţia unei perturbări în câmpul magnetic al Pământului – un aşa-numit efect geomagnetic.
Efectul geomagnetic al evenimentului de la Tunguska a fost descoperit în anul 1959 de către patru cercetători din Tomsk: G. F. Plekhanov, A. F. Kovalevsky, V. K. Zhuravlev şi N. V. Vasilyev. Pe magnetograme vechi, din 30 iunie 1908, ei au descoperit urmele unei neobişnuite perturbări în câmpul geomagnetic.
Această observaţie sugerează că distrugerea meteoritului a cauzat o neobişnuită perturbare în câmpul geomagnetic, similară cu aceea a unei furtuni magnetice apărută brusc, însă cu o durată neobişnuit de scurtă.
Unul dintre cei mai bătrâni medici ai Regiunii Autonome Evenk, Dr. A. N. Deskov şi-a amintit că, după evenimentul de la Tunguska, au circulat prin Evenk zvonuri legate de anumite afecţiuni. Cu toată incertitudinea situaţiei, N. V. Vasilyev a observat că: „în condiţiile unei absenţe complete a medicilor şi a oricărei îngrijiri medicale, se poate să fi trecut complet neobservate cazurile izolate de îmbolnăviri datorate radiaţiilor“.
Exact din acest motiv, cei care cu mii de ani în urmă au proiectat şi construit instalaţia din „Valea Morţii“ folosesc o primă lovitură dată la mare altitudine, tocmai pentru a transfera consecinţele exploziei departe de zonele populate, astfel încât oamenii să nu sufere.
Cine a construit instalaţia din „Valea Morţii“ din Yakutia şi de ce?

Despre autor:
Dr. Valery Mikhailovich Uvarov, conducător al Departamentului de Cercetări OZN, din cadrul Academiei Naţionale de Securitate, din St. Petersburg, Rusia – agenţie guvernamentală oficială direct subordonată preşedintelui Putin. El şi-a dedicat mai mult de 14 ani din viaţă studierii fenomenului OZN şi a moştenirilor vechilor civilizaţii. Este autorul a numeroase lucrări despre paleotehnologie şi paleoştiinţă, despre fenemenul OZN şi esoterism, publicate în limba rusă şi în presa internaţională. A iniţiat şi participat la expediţii în India şi Egipt în căutarea unor dovezi materiale ale cunoaşterii antice.
Este un orator obişnuit în cadrul conferinţelor internaţionale dedicate fenomenului OZN şi ţine conferinţe şi seminarii în Rusia, Marea Britanie, S.U.A., Germania şi Scandinavia. A fost unul dintre oratorii de la Conferinţele NEXUS din anul 2004 din Brisbane şi din Amsterdam, fiind de asemenea programat să vorbească în mai 2005 la Conferinţa NEXUS din Amsterdam.

Bibliografie:
1. Astronomische Nachrichten, 1908, Bd.178, N. 4262, p. 239
2. N. V. Vasilyev, A. F. Kovalevsky, S. A. Razin, L. Ye. Epiktetova, The Testimony of Witnesses to the Tunguska Fall (în limba rusă), Tomsk, 1981
3. Felix Zigel, The Tunguska Wonder – A Documentary History of an Unfinished Investigation (în limba rusă), Moscova, 1975
4. Vladimir Rubtsov, The Unknown Tunguska (în limba rusă),
5. A. F. Cherniayev, Stones Fall into the Sky: From the Tunguska Explosion to the Sasovo Explosion (în limba rusă), Moscova, 1992
6. Materiale provenind din cercetările lui Alexander Gutenev şi Yury Mikhailovsky, Mirny, Yakutia, Rusia
7. A. Yu. Olkhovatov, B. U. Rodionov, The Tunguska Glow (în limba rusă), Moscova, 1999
8. V. I. Koval, On the Track of the Tunguska Wonder (în limba rusă), Zemlia i Vselennaya, nr. 5, 1989
9. G. F. Plekhanov, A. F. Kovalevsky, V.K. Zhuravlev, N. V. Vasilyev, articol (în limba rusă) în Izvestiya vysshikh  uchebnykh zavedenii Fizika, 1960, nr. 2, p. 236
10. K. G. Ivanov, Meteoritics (în limba rusă), Moscova, 1961, 21, pp. 46-48
11. K. G. Ivanov, Geomagnetism and Astronomy (în limba rusă), 1961, vol. 1, nr. 4, p. 616
12. G. F. Plekhanov, A. F. Kovalevsky, V. K. Zhuravlev, N. V. Vasilyev, articol (în limba rusă), în Geologiya i geofizika, 1961, nr. 6, pp. 94-96
13. A. F. Kovalevsky, „The Problem of the Tunguska Meteorite“ (în limba rusă), Works of the USSR Geographical Society, Tomsk, 1963, vol. 5, pp. 187-194
14. K. G. Ivanov, Meteoritics (în limba rusă), Moscova, 1964, 24, pp. 141-194
15. A. V. Zolotov, Reports of the USSR Academy of Sciences (în limba rusă), vol. 140, nr. 1, 1961, pp. 103-106
16. A. V. Zolotov, The Problem of the Tunguska Disaster of 1908 (în limba rusă), Minsk, 1969, pp. 155-191
17. V. K. Zhuravlev, D. V. Demin, L. N. Demina, The Problem of the Tunguska Meteorite (în limba rusă), Tomsk, 1967, ediţia a II-a
18. A. N. Dmitriyev, V. K. Zhuravlev, The Tunguska Phenomenon – a type of Sun-Earth interaction (în limba rusă), Novosibirsk, 1984
19. A. T. Onufriyev, articol (în limba rusă) în Zhurnal prikladnoi mekhaniki I tekhnicheskoi fiziki, 1967, nr. 2, pp. 3-15
20. I. P. Pasechnik, Space Matter on the Earth (în limba rusă), Novosibirsk, 1976, pp.24-54
21. I. P. Pasechnik, Space Matter and the Earth (în limba rusă) Novosibirsk, 1986, pp. 62-69
22. V. K. Zhuravlev, „The Problem of the Tunguska Meteorite“ (în limba rusă), Works of the USSR Geographical Society Tomsk, 1963, vol. 5, pp. 195-197
23. N. V. Vasilyev ş.a., Shining Nocturnal Clouds and Optical Anomalies Connected to the Fall of the Tunguska Meteorite, (în limba rusă) 1965, pp. 62-64
24. G. M. Ildis, Z. V. Kariagina, Meteoritics (în limba rusă), Moscova, 1961, 21, pp. 32-43
25. V. K. Zhuravlev, A. N. Dmitriyev, Meteorite Researches in Siberia (în limba rusă), Novosibirsk, 1984, pp. 128-141
26. L. A. Mukharev, articol (în limba rusă) în Radiotekhnika i Elektronika, 1985, vol. 30, nr. 6, pp. 1151-1158
27. N. P. Chikov, Space Matter and the Earth (în limba rusă), Novosibirsk, 1986, pp. 215-217
28. A. N. Dmitriyev, Current Issues in Meteoritics in Siberia (în limba rusă), Novosibirsk, 1988, pp. 105-113
29. N. V. Vasilyev, N. P. Fast, The Physics of Mesospheric (Silvery) Clouds (în limba rusă), Riga, 1970, pp. 95-101.

Share