James Jesus Angleton s-a născut pe 9 decembrie 1917 în Boise, statul Idaho, părinţii săi fiind colonelul în OSS/omul de afaceri James Hugh Angleton şi Carmen Mercedes Moreno, născută în Mexic. După absolvirea la Yale în 1941, Angleton s-a mutat la Harvard Law School, unde a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, Cicely d’Autremont, din Duluth, statul Minnesota. Înrolat în armata americană în 19 martie 1943, Angleton a fost recrutat de OSS (abrev. pentru Office of Strategic Services – „Biroul de Operaţiuni Strategice”) în august, datorită eforturilor tatălui său şi ale fostului său profesor de engleză de la Yale, Norman Pearson, care era în vremea aceea şeful Secţiei de Contraspionaj din Londra a OSS-ului.1


Operaţiuni de contraspionaj ale OSS-ului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
După capitularea Italiei, James Jesus Angleton a fost repartizat la biroul din Roma al OSS-ului şi a fost avansat la gradul de locotenent, având în atribuţii desfăşurarea de operaţiuni de contraspionaj în Austria, Germania, Spania, Elveţia şi în zona mediteraneană. Ca personaj implicat în operaţiunile OSS-ului în Europa, Angleton stăpânea arta propagandei de dezinformare precum şi pe cea a „playback-ului” – metoda de a verifica eficacitatea acestei dezinformări a inamicului. În 1944, a trecut la conducerea Unităţii Z a Serviciului Special de Contraspionaj al OSS-ului, unitate constituită din agenţi americani şi englezi. El era cel mai tânăr membru din X-2 şi singurul membru american căruia i s-a permis accesul la unitate secretă britanică ULTRA care se ocupa cu spargerea de coduri.
După război, Angleton a fost avansat la gradul de căpitan şi i s-a decernat Legiunea de Merit de către armata americană care l-a citat pentru capturarea a peste o mie de spioni. A fost decorat şi de guvernul italian cu Ordinul Coroanei Italiei, Ordinul Maltez/Crucea Maltei şi Crucea de Război pentru Merit.
În octombrie 1945, Preşedintele Truman a dizolvat OSS-ul şi a transferat toate unităţile de cercetare şi analiză la Departamentul de Stat şi unităţile operaţionale la Ministerul de Război, iar vechiul OSS a devenit SSU (abrev. pentru Strategic Services Unit – „Unitatea de Servicii Strategice”). Angleton a rămas la biroul SSU din Roma şi a devenit principalul şef de staţie însărcinat cu conducerea Regimentului 2677, fiind principalul ofiţer american de informaţii din Italia, până în 1946, când SSU a devenit CIG (abrev. pentru Central Intelligence Group – „Grupul Central de Informaţii”), precursorul CIA-ului (Central Intelligence Agency).2

Formarea lui James Angleton ca maestru în vânătoarea de spioni
Experienţa din timpul războiului în operaţiunile de contrainformaţii l-a afectat pe Angleton într-o asemenea măsură încât a devenit absorbit de „sala oglinzilor” care este lumea spionajului şi a refuzat să-şi părăsească serviciul, în ciuda multelor insistenţe şi a dezamăgirii tatălui său. James lucra foarte mult pe dosarele acumulate în timpul şederii sale în Italia şi a rămas marcat de intrigi şi de posibilităţile oferite de o carieră în CIG.
În vara lui 1947 Angleton s-a întors în Statele Unite, în Tucson, Arizona, pentru a trăi alături de soţie şi familie, dar pasiunea pentru serviciu era copleşitoare. Pe 30 decembrie 1947 a fost angajat de CIA pe postul de consilier principal al directorului Biroului de Operaţiuni Speciale (OSO – Office of Special Operations).3 În această perioadă agenţia de contraspionaj a armatei (G-2) şi alte agenţii încercau să spargă codul sovietic Venona, folosit de spionii care operau în Statele Unite pentru a trimite informaţii despre proiectul Manhattan care se desfăşura în Los Alamos, în New Mexico. Este posibil ca Angleton să fi avut însărcinări speciale înainte de a se prezenta oficial la OSO, care avea responsabilitatea de a întreprinde operaţiuni de contraspionaj.4 Misiunea principală a lui Angleton la OSO includea supravegherea unei secţii secrete care desfăşura activităţi de spionaj şi contraspionaj în străinătate, studierea materialelor care ajungeu pe biroul său şi repartizarea lor operatorilor OSO din ţările care prezentau interes pentru CIA. În 1949 a avansat în ierarhia OSO până la nivelul GS-15.
Angleton a dezvoltat o filozofie conform căreia „Dacă ai control asupra contraspionajului, ai control asupra serviciului de informaţii”. El a realizat rapid semnificaţia detectării de către B-29 a lui Joe-1, prima detonare a unei arme atomice sovietice din august 1949, ştiind că tehnologia ruşilor nu le aparţinea acestora, ci era rezultatul spionajului. A declanşat imediat cercetările pentru a descoperi cine erau „cârtiţele” care transmiseseră Moscovei cel mai bine păzit secret al Americii. La fel ca în cazul tuturor acţiunilor secrete, contraspionajul opera fără o menţionare specifică în Actul Securităţii Naţionale din 1947, aşa că Angleton a început să strângă informaţii despre cel mai păzit secret.

Angleton ca şef al contraspionajului
Pe lângă furtul secretelor bombei atomice, un alt secret foarte bine protejat de CIA era reprezentat de informaţiile ştiinţifice şi tehnice referitoare la producerea de noi arme, inclusiv utilizarea planificată a noii generaţii de arme termonucleare şi de platforme de recunoaştere amplasate la mare altitudine destinate spionării ţărilor ostile intereselor strategice ale Statelor Unite. Un alt secret de natură tehnică era studiul în domeniul electronicii de vârf efectuat de Aviaţia Militară SUA ca parte a cercetării asupra aeronavelor neconvenţionale, precum şi cercetarea în domeniul rachetelor care se desfăşura în câteva baze ale Comisiei Energiei Atomice.
FBI-ul şi CIA-ul erau conştiente de existenţa reţelelor de spioni sovietici care operau în Statele Unite, Canada şi Marea Britanie. Sarcina principală a acestor reţele era să obţină cât mai multe informaţii tehnice şi ştiinţifice despre diverse tehnologii avansate care putea reprezenta un avantaj pentru Uniunea Sovietică în cazul izbucnirii unui alt război mondial.
Din 1949 agenţiile militare de informaţii au clasificat fenomenul OZN ca secret de prim ordin, iar CIC (Counter Intelligence Corps) transmisese informaţia că era posibil ca ruşii să fi produs arme aeriene în formă de „farfurii zburătoare”, capabile de a transporta bombe atomice sau de a împrăştia materiale radioactive deasupra ţărilor membre NATO, ca măsură provizorie care să suplinească inexistenţa arsenalurilor de arme nucleare. La începutul anului 1947, faptul că Statele Unite nu dispunea de un arsenal nuclear era un alt secret de maximă importanţă şi, fără îndoială, acest fapt a declanşat cursa înarmării nucleare care îl îngrozea pe Angleton. OSO era conştientă probabil că sovieticii ştiau că ambele mari puteri duceau lipsă de bombe atomice. Mai mult, invadarea Statelor Unite de către farfurii zburătoare – despre care ajungeau rapoarte şi pe biroul lui Angleton – a marcat psihicul lui Angleton într-un mod care se reflectă în crezul pe care îl împărtăşea alături de alţi colegi din OSO: „Vouă, care credeţi în întregime sau pe jumătate, vă pot spune acum următoarele: cu adevărat cred în spiritul lui Hristos, în viaţa veşnică şi în acest sistem social turbulent care luptă uneori orbeşte să apere dreptul la libertate de spirit şi de exprimare. În numele lui Iisus Hristos, vă părăsesc.”
După ce generalul Walter B. Smith a fost numit director al Serviciului Central de Informaţii (DCI – Director of Central Intelligence), Angleton a continuat să lucreze la operaţiunile OSO Staff A (operaţiunile de contrainformaţii desfăşurate în străinătate) conduse de secţia clandestină a CIA-ului. În 1951, a fost însărcinat cu conducerea extrem de importantului birou israelian, pe care l-a ţinut sub control strict timp de 20 de ani, deoarece era o sursă vitală de informaţii sovietice din Orientul Mijlociu. În timp ce tot mai multe rapoarte despre apariţii de OZN-uri5 îşi croiau drum spre cartierul general al CIA-ului, rapoarte neevaluate erau înaintate Contraspionajului atunci când locaţiile erau identificate ca aparţinând blocului ţărilor sovietice. În această perioadă, Angleton a stabilit legături bune cu angajaţi ai FBI-ului care erau preocupaţi în mod egal şi de protejarea locaţiilor vitale unde se desfăşura cercetarea atomică şi a citit fără îndoială multe rapoarte interne care ajungeau pe biroul său din clădirea „L”, vizavi de Lincoln Memorial.
Când Smith a fost convins să-şi părăsească postul de DCI, Allen Dulles – prietenul lui Angleton din vremea OSS-ului – a devenit noul director. La sfârşitul anului 1954, el l-a avansat pe Angleton la rangul de director adjunct şi şef al contraspionajului, cu acces direct la Dulles şi la toate informaţiile referitoare la OZN-urile văzute în străinatate, ce  erau deţinute de Intelligence Advisory Committee (IAC), care fusese înfiinţată pentru a cerceta implicaţiile fenomenului OZN asupra securităţii naţionale.6 Pentru a întări statutul lui Angleton, Dulles l-a însărcinat pe generalul James H. Doolittle să întreprindă o examinare amănunţită, din exterior, a operaţiunilor de contraspionaj ale CIA-ului. Doolittle a ajuns la concluzia că CIA-ul pierdea teren în faţa KGB-ului şi a recomandat să fie luate măsuri mai riguroase şi mai nemiloase împotriva penetrării sovietice. Dulles a fost de acord cu Raportul Doolittle, ordonând crearea unui instrument mai puternic pentru stoparea şi interzicerea accesului „cârtiţelor” din CIA şi el personal l-a ales pe Angleton să conducă şi Biroul de Personal. Probabil că acesta este motivul pentru care, la scurt timp după aceea, a scăzut numărul rapoartelor din străinătate şi din ţară referitoare la apariţii de OZN-uri.
În perioada în care Dulles a fost DCI, din 1953 până în 1961 (cea mai lungă din istoria CIA-ului), Angleton s-a bucurat de o poziţie privilegiată la care alţi directori nu aveau dreptul. Aceasta se întâmpla în ciuda faptului că Angleton era subordonat direct al directorului adjunct al operaţiunilor (DDO – Deputy Director of Operations) şi, în multe ocazii, a ordonat ascultarea telefoanelor şi amplasarea de microfoane în casele a diferiţi înalţi funcţionari guvernamentali americani şi demnitari străini cu aprobarea lui Dulles, trecând peste opoziţia DDO-ului. Dacă situaţia impunea, Angleton căuta mijloacele potrivite pentru a obţine datele personale ale oricărei persoane din CIA sau din alte agenţii, ceea ce era evident în dezacord cu statutul CIA-ului şi viola jurisdicţia FBI-ului.
Ca nou şef al contrainformaţiilor, Angleton trebuia să organizeze personalul, să facă regulile şi să supravegheze toate operaţiunile clandestine ce aveau drept ţintă serviciul de informaţii al armatei sovietice şi organele de securitate ruseşti, GRU şi KGB.7 Sarcina principală a Biroului de Personal era să prevină penetrările în ţară şi în străinătate şi protejarea operaţiunilor CIA-ului prin cercetarea şi analiza atentă a tuturor rapoartelor de informaţii primite. Păstrând dosarele cele mai importante pentru el însuşi, Angleton a devenit un adevărat depozit de secrete, ceea ce l-a ajutat să-şi consolideze poziţia. În mod oficial, lui Angleton i s-a permis accesul la dosarele personale, operaţionale şi de comunicaţii ale tuturor angajaţilor CIA-ului, iar el examina toate operaţiunile propuse sau active şi aproba cumpărarea de echipament pentru agenţi. Aceasta nu dădea naştere la încredere sau cooperare, dar lui Angleton şi personalului său nu le păsa de astfel de lucruri. Un fost şef de operaţiuni de-al lui Angleton, „Scotty” Miller, descria mediul în care opera Biroul de Personal ca pe un câine de pază ce se băga peste tot, mirosind înşelătoriile şi manevrele sovietice.

Angleton şi directiva MJ-12
Printre documentele controversate care în ultimii 20 de ani au ajuns la public, într-un fel sau altul, referitoare la secrete de stat şi la fenomenul OZN, se află şi dosarele nerecunoscute de către CIA referitoare la Majestic Twelve/MJ-12, care dezvăluie cel mai păzit dintre toate subiectele secrete: forme de viaţă extraterestră şi tehnologiile lor.8
Pentru a face secrete aceste informaţii şi pentru a împiedica alte state să ajungă la ele, asigurând astfel un avantaj pentru Statele Unite, Preşedintele Harry S. Truman a semnat o directivă care, în esenţă, spunea că nimeni (nici măcar un şef al executivului) nu va putea avea acces la o descoperire din acest domeniu şi nici nu va putea să dezvăluie aşa ceva fără o aprobare specială, numită need to know, care era mai presus de clasificarea Top Secret („secret de mare importanţă”).9
Directiva a fost implementată în secret, fără a fi adusă la cunoştinţa sau a cere consimţământul Congresului, şi a încălcat prevederile Actului Securităţii Naţionale din 1947, care interzice dezvăluirea de subiecte clasificate fără aprobarea prezidenţială şi un acord anterior al Ministerului Apărării şi al CIA-ului, conform amendamentelor versiunilor ulterioare ale Actului Securităţii Naţionale.
Accesul la aceste cunoştinţe era limitat la câteva persoane din guvern şi din comunităţile ştiinţifice. Atât timp cât secretul rămânea nerezolvat, nu urma să aibă loc vreo dezvăluire oficială. Singurul program oficial de studiu, Proiectul Blue Book, a fost preluat de CIA în 1953 ca experiment public şi folosit pentru ascunderea existenţei extratereştrilor şi, poate, pentru a împiedica încercările KGB-ului şi ale GRU-ului de a spicui din studiu orice secrete tehnologice sau din domeniul apărării.
Asemenea grupului Proiectului Manhattan, Majestic Twelve sau MJ-12 (după cum a fost folosit în câteva documente care au ajuns la public) era un grup ai cărui membri, aleşi din guvern, armată şi sectorul privat, urmăreau fiecare faţetă a funcţiilor securităţii naţionale. CIA-ul era agenţia principală de informaţii însărcinată cu menţinerea primei linii de apărare a Statelor Unite în timpul celor 55 de ani ai războiului rece dintre Occidentul capitalist şi Estul comunist. Când Angleton şi-a ocupat tronul de şef al contraspionajului, fără îndoială că directiva lui Truman a reprezentat un instrument seducător, care i-a permis să-şi continue cariera de vânător de cârtiţe din CIA, împotriva KGB-ului şi a GRU-ului.
Majestic-12 s-a bucurat de o protecţie mai mare decât programul bombei cu hidrogen de la începutul anilor ’50. Sovieticii au fost impusionaţi astfel să penetreze nu doar secretele programului bombei cu hidrogen în sine, ci şi recompensa supremă care era împrăştiată în bazele de cercetare cu regim de securitate maximă localizate în sud-vestul şi estul Statelor Unite.
Adevărul şocant despre programul sovietic de spionaj atomic Enormous a constituit o lovitură extraordinară pentru securitatea americană şi pentru cea engleză când s-a aflat că diplomaţi englezi ce operau în Departamentul de Stat american, precum şi tehnicieni ai armatei SUA de la Laboratoarele Naţionale Los Alamos, nu numai că au furnizat scheme şi materiale pentru realizarea bombei atomice contactelor KGB din New York, ci au furat şi planurile bombei cu hidrogen. Funcţionarii responsabili cu securitatea au fost lăsaţi să ghicească ce altceva mai furaseră spionii sovietic de sub nasurile lor.10
Din câte ştim, nu a existat o penetrare reuşită a agenţilor KGB sau GRU în programul OZN a CIA-ului – în mare măsură, datorită acţiunilor dezonorante şi ilegale întreprinse de personalul lui Angleton. După eliminarea trioului Burgess-MacLean-Philby şi execuţia cuplului Rosenberg, Angleton a întărit securitatea şi s-a dedicat apărării secretelor pe care ruşii nu le aflaseră încă. S-a apucat deci de o aprigă vânătoare de cârtiţe care aproape va paraliza CIA-ul până la plecarea sa, în 1974.
În timpul administraţiei Eisenhower (1953-1960), CIA-ul a ajuns la un maxim de reuşite în operaţiunile sale secrete, marcând reuşită după reuşită în timp ce o mulţime de agenţi sovietici erau depistaţi şi trimişi înapoi la Moscova. Oricum, nu au existat comentarii din partea Casei Albe când se discuta despre problema OZN, deşi presupusa întâlnire a lui Eisenhower cu extratereştri din 1954 a avut parte de o oarecare publicitate. Deşi în presa oficială nu i s-a acordat prea mare crezare, unii au încercat să facă o legătură între atacul de inimă al lui Eisenhower şi presupusa întâlnire. Mass-media naţională considera semnalările de OZN-uri din SUA şi din străinătate ca parte a isteriei războiului rece ce însoţea spaima care părea să-şi întindă ghearele asupra întregii ţări.
Curând după ce Kennedy a devenit preşedinte, el a început să solicite CIA-ului informaţii despre OZN-uri,11 ceea ce era obositor la început pentru Allen Dulles, mai ales că era chiar după eşecul invaziei din Golful Porcilor asupra Cubei comuniste a lui Castro din aprilie 1961. Relaţiile cordiale în trecut s-au destrămat şi Dulles a realizat că nu va mai rămâne mult timp la DCI – după cum se vede din ciorna directivei sale din 1961 referitoare la MJ-12.12 El ştia că instrucţiunile explicite din directiva lui Truman din 24 septembrie 1947 – care interziceau DCI-ului să facă dezvăluiri chiar şi unui şef al executivului care în mod evident nu avea o autorizaţie need to know – vor compromite CIA-ul, dar şi că lungul şi costisitorul program OZN, considerat atât de necesar pentru securitatea naţională de toţi cei implicaţi în el, nu putea fi pus în pericol pentru nimeni – nici măcar pentru Preşedintele Statelor Unite.
Cunoscând caracterul lui Allen Dulles şi pe cel al lui Angleton, pot doar să presupun ce fel de răspuns a obţinut Kennedy. Documentul ultrasecret MJ-12 implică fără îndoială faptul că Dulles nu va fi de acord cu cererea lui Kennedy din 28 iunie 1961, pe care i-a înaintat-o lui Angleton pentru examinare.
Majestic Twelve/MJ-12 includea proiecte ieşite din comun care erau în mod evident legate de activităţi ale CIA-ului, precum Parasite, Parhelion, Enviro, Psyop, Green, Spike şi House Cleaning. Puteau fi afectate şi alte programe secrete, cum ar fi MK-ULTRA, Artichoke şi Domestic, care par a fi fost proiecte operaţionale asociate cu Majestic Twelve. Implicaţiile complete ale celor de mai sus nu sunt clare în prezent, dar este evident că se păstrau în rezervă şi alte proiecte pentru un fel de îndoctrinare şi înşelătorie în masă în cazul unei crize naţionale.

Marilyn Monroe şi Crima SRL
Presiunea făcută de Kennedy asupra CIA-ului a condus la o încleştare a voinţelor; în situaţia în care Angleton era obosit datorită afacerii Noresenko13, o criză produsă de scurgerea unor informaţii despre OZN-uri a făcut să crească şi mai mult tensiunea în care trăia acesta. El a aflat despre o convorbire telefonică a actriţei Marilyn Monroe cu un comerciant de obiecte de artă din New York14 – în care ea discuta despre vizita secretă a lui Kennedy la o bază militară al cărei nume nu a fost dezvăluit, pentru a vedea artefacte extraterestre, şi despre dispreţul pe care-l avea faţă de relaţia sa amară cu Preşedintele Kennedy şi cu fratele acestuia, Procurorul General al Statelor Unite – care fusese înregistrată de experţii în supraveghere electronică ai CIA-ului. Monroe fusese pusă sub supraveghere de către CIA din 1955, iar FBI-ul păstra un dosar despre ea datorită căsătoriei cu un binecunoscut scriitor american suspectat de a avea o orientare comunistă şi a călătoriei făcute în Rusia, precum şi a reportajelor apărute în presă în timpul călătoriei.15
Raportul îl menţiona şi pe reporterul sindicalist din New Zork, cunoscut la nivel naţional, Dorothy Kilgallen, ca purtând conversaţii cu Monroe despre prăbuşirea OZN-ului de la Roswell din 1947 şi despre programul lunar Apollo motivat politic şi impulsionat de Preşedintele Kennedy. Dorothy Kilgallen a ocupat în 1955 prima pagină a ziarelor când a dezvăluit o conversaţie particulară pe care a purtat-o cu un membru al Cabinetului Britanic care îi spusese că OZN-urile chiar există şi că autorităţile americane şi engleze consideră acest subiect ca fiind de cea mai mare importanţă. Importanţa acestui raport este legată de faptul că în ziua următoare Monroe a fost omorâtă. După Milo Speriglio, detectiv particular cu reputaţie internaţională şi director al Agenţiei de Detectivi Nick Harris, Monroe a fost victima unei lovituri ce viza protejarea securităţii naţionale, lovitură pusă la cale de CIA şi de Mafie.16 Sugestia că CIA-ul a fost implicat cumva în asasinarea unui cetăţean american  nu este exagerată dacă ne aducem aminte de abuzurile comise în trecut de programul de contrainformaţii al lui Angleton, cu filozofia sa „securitate absolută cu orice preţ”.
Nu se ştie dacă Angleton este cel care a autorizat atacul, dar modul în care a fost găsit şi deplasat corpul ei, felul în care au fost modificate datele autopsiei pentru a corespunde cu moartea prin sinucidere şi furtul jurnalului ei secret la o zi după autopsie, toate acestea prezintă similitudini cu metodele folosite de operatorii CIA din domeniul contrainformaţiilor care erau subordonaţi ai lui Angleton.

John F. Kennedy şi dosarele OZN ale CIA
Ultima picătură pentru Angleton a fost reprezentată de primirea din partea Preşedintelui Kennedy a unui memorandum cu clasificarea Top Secret17, rezumând o discuţie anterioară privind o examinare a modului de clasificare a tuturor dosarelor OZN ale CIA-ului care puteau afecta siguranţa naţională. Era datat 12 noiembrie 1963 – doar cu 10 zile înainte ca preşedintele să fi fost împuşcat pe străzile din Dallas, Texas.
Kennedy îl informa pe Angleton că demarase o acţiune de împărtăşire a informaţiilor despre OZN-uri pe care le deţinea CIA-ul cu ruşii, prin intermediul directorului NASA, James Webb.18 Această solicitare a fost făcută în aceeaşi zi în care îi ceruse lui Webb să le cânte ruşilor uvertura păcii prin intermediul colaborării în domeniul explorării spaţiului. Webb, fiind membru de frunte al comunităţii reprezentată de lumea informaţiilor şi a contrainformaţiilor,19 este probabil să fi interpretat programul lui Kennedy drept o dezvăluire a datelor clasificate despre OZN-uri, ceea ce era interzis conform directivei aflate în vigoare.
În memorandumul Top Secret a lui Kennedy,20 el a subliniat pentru Angleton elementele specifice pe care dorea să le aducă la cunoştinţă lui Webb, cum ar fi „examinarea cazurilor de ameninţare puternică în scopul identificării surselor de bună credinţă şi a celor clasificate ale CIA-ului şi ale USAF-ului” şi „să facem o distincţie clară între cunoscut şi necunoscut, în cazul în care sovietici vor face greşeala de a confunda propunerea noastră de cooperare extinsă cu o acoperire pentru o acţiune de culegere de informaţii despre programele lor spaţiale şi de apărare”. În final, Kennedy dorea ca Angleton să „pregătească un program de împărtăşire de date cu directorii de misiuni NASA care se ocupau cu partea de apărare”.
Aceasta era ceva fără precedent şi total inacceptabil pentru Angleton şi CIA. Iată, Kennedy cerea CIA-ului – agenţia pe care jurase că o va „sfărâma într-o mie de bucăţi” – să transmită cel mai păzit secret care existase vreodată! Memorandumul a fost transmis lui William Colby, care a indicat pe cineva din personalul lui Angleton într-o notă scrisă de mână, „Răspuns de la Colby, Angleton are directiva MJ”.21 Nota este datată 20 noiembrie 1963 – cu doar două zile înainte de asasinarea lui Kennedy.
Se pare că cererea lui Kennedy era trimisă tot către şi de la biroul lui Angleton; fie se căuta un consens, fie îi era retransmisă lui Angleton. În orice caz, era o problemă arzătoare de care Angleton trebuia să se ocupe. Este de asemenea semnificativ că NSAM nr. 271 a fost ultima notă venită din partea lui Kennedy, chiar înainte de a fi plecat la Dallas, de la Washington. Oricare ar fi fost semnificaţia reală a acestui fapt, ea a fost îngropată undeva în CIA, iar Angleton a petrecut multe zile încercând să descopere cine a ordonat execuţia lui Kennedy.
A fost Angleton instruit ce să facă sau a furnizat neintenţionat ingredientul necesar crimei secolului? În orice caz, secretul a rămas în siguranţă.

Activităţile speciale ale NSA
Unul dintre puţinii foşti funcţionari CIA care vorbesc public despre asasinarea lui Kennedy şi secretul OZN este Victor Marchetti, care a fost pe vremuri asistent al Directorului pentru Planuri şi Operaţiuni, atunci când William Colby era DCI. Într-un interviu acordat în 1979 revistei Second Look, Marchetti – autorul senzaţionalei cărţi Cult of Intelligence, care a fost cenzurată de CIA înainte de publicare – a făcut câteva observaţii interesante referitoare la programul CIA-ului de strângere de informaţii despre OZN-uri şi despre motivele pentru care nu se discută despre acest subiect.
Ofiţerul de informaţii din cadrul Aviaţiei Militare, Robert Collins, pensionat acum, a redactat pentru site-ul său o prefaţă pătrunzătoare la un extras din interviul lui Marchetti, în care îl citează pe Marchetti astfel: „Teoria mea este că am fost într-adevăr contactaţi – poate chiar vizitaţi – de fiinţe extraterestre şi că guvernul SUA, în înţelegere cu alte puteri naţionale de pe glob, este hotărât să păstreze secretă această informaţie.”
Marchetti a făcut aluzii la „zvonuri” care circulau la cele mai înalte nivele din CIA conform cărora şi NSA-ul (National Security Agency – „Agenţia Securităţii Naţionale”) deţine informaţii despre acest subiect care trebuie ţinut departe de ochii publicului. Ştim acum că NSA posedă dosarele COMINT, ce nu pot fi dezvăluite din motive de securitate naţională. Unul dintre aceste dosare despre care vorbeşte Marchetti ar putea conţine interceptarea făcută de NSA a convorbirii telefonice dintre Kennedy şi Hruşciov din 12 noiembrie 1963, în care Kennedy a vorbit despre o „situaţie care ne afectează atât ţările cât şi întreaga lume” şi despre „ o problemă pe care o împărtăşim cu toţii”.
Se crede că problema OZN a devenit un subiect de securitate naţională atunci când Preşedintele Truman a autorizat înfiinţarea în secret a NSA-ului – probabil pe baza indicaţiilor date de funcţionari din domeniul securităţii naţionale în 30 septembrie 1947 într-o aşa-zisă evaluare, în care una dintre îngrijorări era că „cea împotrivă căreia luptăm este controlată de operatori inteligenţi” şi că „aceste obiecte sunt reale, nu iluzorii”.
Nu este surprinzător că în 1968 un angajat NSA a schiţat o analiză semnificativă a atitudinii ambivalente a lumii informaţiilor faţă de camuflarea fenomenului OZN şi a avertizat asupra consecinţelor sale înfricoşătoare dacă nu va avea loc o trezire a instituţiilor din domeniul apărării în urma căreia să se recunoască pericolul pe care îl reprezintă aceste fenomene în era nucleară.
Ca observaţie finală, legenda lui James Jesus Angleton şi „lumea sălbatică a oglinzilor”, după cum numeşte el sarcina sa de a proteja secrete de stat vitale, a căzut în uitare din 11 mai 1987. Secretul pe care l-a luat cu el a revenit aproape în aceeaşi zi în care a murit Angleton. Poate că James nu a fost adevăratul personaj negativ al jocului contraspionajului. Poate că a fost victima acestuia.

Despre autor:
Timothy S. Cooper este cercetător independent şi scriitor; a lucrat în domeniul securităţii şi a investigaţiilor mai mult de 15 ani. Veteran al războiului din Vietnam, a început să studieze operaţiunile militare legate de OZN-uri din 1998 şi a acumulat multe dosare ale CIA-ului şi ale NSA-ului. El a obţinut de asemenea cea mai mare colecţie de documente MJ-12 şi posedă dosarele originale ale Proiectului Blue Book.

Note finale:
1. 25 septembrie 1943, memorandum OSS, transmis prin FOIA în septembrie 1989.
2. Comisia Aleasă a Senatului SUA pentru Studiul Operaţiunilor Guvernamentale destinate Activităţilor de Culegere de Informaţii (US Senate Select Committee to Study Government Operations with Respect to Intelligence Activities), Raportul Final, dosarul nr. 6, 23 aprilie 1976, pp. 154-55.
3. Note personale ale lui JJA. Angleton a avut o absenţă de şapte luni în care a stat în Tucson, Arizona, fără a preciza motivele, fiind exclusă de aici dorinţa de a sta alături de familia sa – după cum cred alţi autori despre această absenţă a lui Angleton de la sediul central al CIA-ului din Washington, din mai până în decembrie 1947. V. Tom Mangold, Cold Warrior James Jesus Angleton: the CIA’s Master Spy Catcher, Touchstone Books, Simon & Schuster, 1991, p. 361.
4. În 12 decembrie 1947, NSC (National Security Council – Consiliul Securităţii Naţionale) a adoptat măsuri pentru a lupta împotriva spionajului şi a contraspionajului, după cum se specifică în NSCID 1, cu amendamente apărute ulterior în NSCID 5, care îl autorizau pe DCI să „conducă toate operaţiunile de spionaj şi contraspionaj organizate la nivel federal”. Potrivit istoricului CIA Arthur B. Darling, coordonarea cercetării în domeniul armelor atomice era desfăşurată de Biroul Cercetării şi Dezvoltării Ştiinţifice şi AEC prin intermediul consultantului CIA dr. H.P. Robertson, ca urmare a directivei generalului Vandenberg referitoare la un acord între dr. Vannevar Bush prin care se facilita transferul dosarelor Proiectului Manhattan DCI-ului pentru o arhivare corespunzătoare a cercetării efectuate în străinătate în domeniul energiei atomice. Activităţile secrete ale OSO-ului nu intrau sub controlul administrativ al AEC-ului şi nici al FBI-ului, deoarece Vandenberg le vedea ca incluse în operaţiunile CIA-ului. V. Arthur B. Darling, The Central Intelligence Agency: An Instrument of Government to 1950, Penn State Press, 1990, pp. 197-239.
5. Termenul „OZN”, definit de directivele secţiei de informaţii a Aviaţiei Militare americane, este folosit aici pentru a reflecta aeronave şi rachete neconvenţionale, nu nave interplanetare.
6. Scrisoare de răspuns a CIA-ului către FOIA, datată 26 martie 1976, la o cerere FOIA din 14 iulie 1975 făcută de Ground Saucer Watch din Phoenix, Arizona, în care se afirma că NSC-ul a dat CIA-ului sarcina de a evalua ameninţarea OZN. CIA a răspuns prin Biroul de Informaţii Ştiinţifice, creând Comisia de Consiliere în Domeniul Informaţiilor (Intelligence Advisory Committee – IAC) pentru a studia acest aspect al fenomenului OZN. Membrii militari ai IAC-ului au luptat cu tărie pentru păstrarea participării la zonele legate de colecţia de informaţii a AEC-ului. Grupul Şefilor de Personal, reprezentat de generalul Todd (care este menţionat într-o notă a FBI-ului referitoare la necunoaşterea în 1947 a datelor despre farfuriile zburătoare de către Consiliul Reunit al Personalului), se contrazicea cu CIA-ul în privinţa duplicării eforturilor de a strânge informaţii despre OZN-uri pentru IAC de către Secţia de Informaţii a Armatei . V. Arthur B. Darling, ibid., pp. 349-356.
7. KGB-ul, Comitetul Securităţii Statului, era aspectul „ne-militar” al Serviciului Sovietic de Informaţii, iar GRU era aspectul militar. KGB-ul şi-a primit numele în 1954. Atunci când se menţionează Serviciul Sovietic de Informaţii, se face referire la KGB şi GRU în mod generic, pentru a include ambele organizaţii.
8. Acest fapt remarcabil este dovedit de corespondenţa intradepartamentală din Ministerul Canadian al Transporturilor care avea caracter de Top Secret şi care a fost din greşeală declasificată, din data de 21 noiembrie 1950, de la Wilbert B. Smith către dr. Robert I. Sarbacher, medic american, consultant ştiinţific al Consiliului Cercetării şi Dezvoltării din cadrul Ministerului Apărării SUA şi membru al Grupului de Îndrumare şi Control. Smith recunoştea că studiile despre fenomenul OZN erau „considerate de către autorităţile americane ca având o semnificaţie uriaşă” şi că „subiectul acesta este cel mai secret din guvern, mai secret decât bomba cu hidrogen”.
9. Estimare preliminară în cinci părţi a proiectului White Hot, clasificat Top Secret/MAJIC/Eyes Only, din 24 septembrie 1947 (nerecunoscută de guvernul american). V. dr. Robert M. Wood şi Ryan S. Wood, The Majestic Documents, Wood & Wood Enterprises, 1998, pp. 43-81.
10. Memorandum Top Secret din 25 noiembrie 1955 de la amiralul Edwin T. Layton, director adjunct al secţiei de informaţii din cadrul Grupul Şefilor de Personal către preşedintele Grupului, ref. JCS 1712/5. Acest raport se ocupă de problema Burgess-MacLean, după ce s-a aflat despre trimiterea la Moscova de informaţii secrete din domeniul cercetării militare prin mijloace diplomatice şi după ce CIA-ul a fost informat despre aceste aspecte. Angleton a fost distrus aflând că Kim Philby, prieten îndelungat al Serviciului Englez de Informaţii, era membru al grupului de spioni.
11. Memorandum (nerecunoscut de guvern) despre securitatea naţională cu clasificarea Top Secret din 28 iunie 1961 din partea Preşedintelui John F. Kennedy către directorul (Dulles) CIA-ului. Subiect: Examinarea operaţiunilor MJ-12 prin prisma planurilor de război psihologic – parte a războiului rece. Pe un singur rând, se face următoarea solicitare: „Aş dori un rezumat scurt, cât de repede puteţi.”
12. Copie xerox Top Secret/MJ-12 (nerecunoscută de guvern) provenită din cadrul Secţiei de Contrainformaţii a CIA-ului a schiţei unei directive de la DCI către primii şapte membri MJ-12, cca. 1961.
13. Yuriy Ivanovich Norsenko a fost ofiţer sovietic KGB care a dezertat în 1962. Angleton l-a ţinut în detenţie şi l-a torturat timp de trei ani, dând crezare avertismentului dat de alt dezertor din KGB, Anatoliy Mikaylovich Golitsyn, conform căruia lui Norsenko i s-a ordonat să dezerteze şi să se comporte astfel încât să dezinformeze CIA-ul în privinţa posibilităţilor şi intenţiilor KGB-ului. O analiză CISA ulterioară sugera că adevărata cârtiţă introdusă în CIA era Golitsyn, nu Norsenko. Angleton era convins că Golitsyn era dezertorul de bună credinţă şi a folosit informaţiile lui Golitsyn, dar vânătoarea de cârtiţe desfăşurată atunci a distrus virtual operaţiunile CIA-ului pentru o perioadă.
14. Raport „Top Secret” al CIA-ului, datat 3 august 1962, al interceptării discuţiei dintre Marilyn Monroe şi Howard Rothberg, cu trimiteri la Proiectul 40, Moon Dust, Comisia 5412 şi MJ-12. Raportul i-a fost transmis lui Angleton şi poartă semnătura sa partea de jos, în dreapta paginii, dovedind că Secţia de Contrainformaţii avea cunoştinţă de dorinţa lui Monroe de a-i şantaja pe cei doi Kennedy cu dezvăluirile indiscrete pe care i le-au făcut în timpul relaţiilor amoroase pe care le-au avut înainte de luna august.
15. Dosarul FBI nr. 105-40018-1, clasificat anterior ca „secret”. CIA-ul deţine o copie a unui document FBI din 19 august 1955 de la Dennis A. Flinn, director, Biroul de Securitate, Departamentul de Stat. O copie a fost trimisă DCI-ului, în atenţia directorului adjunct ad Secţiei de Planuri, cu clasificarea „secret”. Documentul a fost eclasificat în 11 noiembrie 1978, dar cu modificări de conţinut.
16. V. Adela Gregory şi Milo Speriglio, Crypt 33: The Saga of Marilyn Monroe - The Final Word, Birch Lane Press, 1993.
17. Aceasta ar fi fost uimitor, deoarece nimeni din guvern nu ştia că James Angleton lucra pentru CIA, puţini fiind cei care să fi auzit măcar despre existenţa lui, deoarece chiar în interiorul CIA-ului erau foarte puţini cei care ştiau cine era şi ce făcea. Identitatea lui Angleton a fost păstrată secretă timp de 20 de ani.
18. National Security Action Memorandum nr. 271, datat 12 noiembrie 1963, către administratorul NASA (National Aeronautics and Space Administration), având ca subiect: „Cooperarea cu URSS pe subiecte legate de spaţiul extraterestru”. Preşedintele Kennedy îl instruieşte în modul următor pe James Webb, administratorul NASA, „...asumaţi-vă personal iniţiativa şi responsabilitatea principală pentru dezvoltarea unui program de cooperare substanţială cu Uniunea Sovietică în domeniul spaţiului extraterestru, incluzând şi dezvoltarea unor proiecte tehnice specifice. Presupun că veţi lucra într-o colaborare strânsă cu Departamentul de Stat şi cu agenţiile corespunzătoare.” Kennedy a cerut pe 15 decembrie 1963 un raport provizoriu despre progresul obţinut de NASA în această aventură. Desigur, după ce Kennedy a fost omorât, nu s-a mai trecut la aplicarea acestui program.
19. Trebuie subliniat aici că James E. Webb a făcut parte din Consiliul de Strategie a Războiului Psihologic al Preşedintelui Truman şi a ajutat la revizuirea lui NSC 10/2 pentru Biroul Coordonării Politice (Operaţiuni Secrete) în 1948, pentru CIA şi a Grupului Şefilor de Personal, pentru planuri de urgenţă în caz de război. El a fost şi autorul Studiului de Personal Webb care trata despre cooperarea dintre armată şi CIA referitoare la împărtăşirea de către IAC AEC-ului a datelor rezultate din cercetarea atomică efectuată în străinătate, cooperare care acorda prerogative DCI-ului pentru diseminarea datelor unor funcţionari principali ai executivului. Webb s-a gândit la funcţia de DCI după ce, în 1950, amiralul Hillenkoetter şi-a părăsit slujba.
20. Memorandum Top Secret a lui Kennedy către directorul Contrainformaţiilor, cu subiectul: Examinarea clasificării a tuturor dosarelor despre OZN-uri  ce afectează (Securitatea Naţională), datat 12 noiembrie 1963.
21. ibid.

Share