Povara astmului este purtată în special de către copii şi părinţii lor, fapt demonstrat statistic, căci în majoritatea ţărilor occidentale procentul de bolnavi de astm este de 25% în rândul copiilor şi 10% în rândul adulţilor1. Orice părinte ar fi înspăimântat să vadă cum copilul său se îneacă, tuşeşte şi respiră greoi, iar căile aeriene îi sunt obstrucţionate cu fiecare gură de aer inspirată. Cu toate acestea, persoanele vârstnice sunt cele ce au cel mai mult de suferit din cauza acestei boli, atacul de astm fiindu-le de cele mai multe ori fatal2. În condiţiile în care astmul afectează oameni de diferite categorii de vârstă, existenţa unei adevărate industrii de inhalatoare, pastile şi poţiuni ce promit alinarea suferinţei, nu este deloc surprinzătoare. Compania GlaxoSmithKline, lider în acest domeniu, a anunţat că în 2004 vânzările de Seretide/Advair au crescut cu 19%, ajungând la 2,5 miliarde £?3, în timp ce AstraZeneca raporta că vânzările de Symbicort au crescut în acelaşi an cu 32%, însumând 797 milioane USD4.

Preţul astmului, plătit de către toate ţările occidentale, este imens, exprimat atât în bani cât şi în suferinţe. Astmul este singura afecţiune cronică a cărei rată de îmbolnăvire se află în creştere5, 6, deşi, în general, rata de mortalitate înregistrează o scădere7, 8. Practicanţii metodei Buteyko susţin că îi pot ajuta pe cei afectaţi de astm şi că în majoritatea cazurilor pot elimina simptomele precum şi nevoia de medicamente. Medicamentele nu reuşesc nimic altceva decât, în cel mai bun caz, să reducă severitatea simptomelor, deoarece chiar şi atunci când medicaţia este administrată zilnic, simptomele continuă să reapară, neînregistrându-se nici o ameliorare a afecţiunii9.
„Urmând sfatul medicului am folosit din ce în ce mai multe tratamente medicamentoase pentru fiul nostru, Robert, însă se părea că, cu cât îi dădeam mai multe medicamente cu atât mai gravă devenea starea lui. Având încredere deplină în medicul nostru nu am realizat atunci legătura dintre aceste două aspecte”, afirmă Russell Stark, asmatic, promotor al tehnicii Buteyko şi coautor al lucrării The Carbon Dioxide Syndrome (Sindromul bioxidului de carbon).
Robert Stark suferă de o formă moderată de astm încă de la vârsta de doi ani şi urmează o medicaţie bronhodilatatoare de două-trei ori pe an când este răcit. La vârsta de şase ani, medicul de familie i-a prescris să inhaleze un corticosteroid, pe care l-a luat cu sârguinţă pe parcursul următorilor opt ani, în doze din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, se pare că tratamentul nu a adus nici o ameliorare în ceea ce priveşte starea pacientului, căci astmul continua să reapară la fiecare răceală. Pe măsură ce înainta în vârstă, atacurile au început să apară şi noaptea, în special iarna. Robert făcea şi foarte mult sport, fapt ce îi declanşa de asemenea astmul. În aceste condiţii, Robert a fost sfătuit să folosească bronhodilatatorul preventiv si să ia două doze pentru a preîntâmpina atacurile. Astfel, Robert a ajuns să urmeze acest tratament medicamentos aproape în fiecare zi timp de cel puţin patru ani. La vârsta de zece ani, Robert, deşi afectat de astm, câştigase toate cursele locale pe distanţă medie din statul său natal Queensland, Australia, iar la vârsta de unsprezece ani începuse să câştige şi manifestările sportive naţionale. La vârsta de aproximativ treisprezece ani, Robert a suferit un atac sever şi astfel, timp de doi ani a fost obligat să folosească Ventolin (un bronhodilatator) 24 de ore din 24, precum şi Prednisone (un corticosteroid administrat pe cale orală) o dată la câteva săptămâni.
Până la vârsta de 14 ani astmul i s-a agravat atât de mult încât Robert nu a mai fost acceptat în echipa de sport a şcolii. Uneori îi era imposibilă chiar şi deplasarea până la şcoală cu bicicleta. Fiind deznădăjduiţi din cauza acestei boli ce controla viaţa copilului lor, părinţii lui Robert l-au dus pe acesta la un curs de Buteyko în urma căruia, ca prin minune, astmul i-a dispărut peste noapte. Înainte de a intra la primul său curs de Buteyko, Robert a folosit ca de obicei sprayul bronhodilatator, iar de atunci nu a mai avut nevoie de el aproape niciodată. „În doisprezece ani nu am folosit steroizii decât o singură dată într-un tratament de trei zile, iar din Ventolin nu am luat mai mult de şase doze. Reducerea medicaţiei precum şi a simptomelor a fost într-adevăr impresionantă, însă a trebuit să muncesc din greu la exerciţiile Buteyko pentru a obţine aceste îmbunătăţiri. Încă mai practic numeroase sporturi – rugby, alergări, înot, şi ciclism montan, iar în cazul în care mai am câte o criză de astm, deşi acest lucru se întâmplă foarte rar, folosesc exerciţiile Buteyko pentru a-mi reveni”, afirmă Robert, care în prezent locuieşte în Taiwan – o zonă caracterizată de umiditate şi smog.
Doctorii ar putea spune că astmul i-a trecut lui Robert în mod natural, tot aşa cum i-a şi apărut. Cu toate acestea, părinţii lui sunt convinşi de faptul că regimul regulat cu medicaţie bronhodilatatoare administrat zilnic a contribuit de fapt la agravarea bolii. Atunci când a respectat instrucţiunile din cadrul programului Buteyko – a făcut exerciţiile şi a utilizat bronhodilatatorul doar în caz de urgenţă - starea lui s-a ameliorat rapid. Abia în anii ‘60, când prima „epidemie” de astm a apărut în Anglia şi Australia, s-a făcut legătura dintre utilizarea zilnică a bronhodilatatoarelor şi agravarea astmului. Această epidemie, precum şi altele care i-au urmat, au fost legate de folosirea excesivă a acestui tip de tratamente medicamentoase.10, 11

Ce este astmul?
Un nume alternativ pentru astm ar fi „obstrucţia reversibilă a căilor aeriene”, ceea ce presupune faptul că simptomele afecţiunii, şi anume constricţia toracică, respiraţia şuierătoare, tusea şi dispneea nu sunt permanente. Există şi alte boli, ca de exemplu, bronşita sau chiar simpla răceală în care pacientul poate manifesta aceleaşi simptome. Şi pentru ca misterul să fie şi mai greu de elucidat, în prezent nu există nici o definiţie standard pentru astm, diagnosticul fiind dat pe baza obstrucţiei căilor aeriene.12 Din aceste motive astmul este foarte greu de diagnosticat cu exactitate.
În mod normal, un atac de astm, considerat în acest articol a fi o situaţie în care astmaticul respiră cu dificultate şi nu poate depăşi simptomele fără o medicaţie bronhodilatatoare, este însoţit de următoarele trei manifestări13:
- spasme ale muşchilor netezi înfăşuraţi în jurul căilor aeriene;
- pereţii căilor aeriene sunt îngroşaţi;
- căile aeriene produc mucus în exces.
Aceşti factori provoacă îngustarea conductelor aerifere mici, fapt ce conduce la limitarea fluxului de aer14, expiraţia devenind din ce în ce mai dificilă. Imposibilitatea de a expira liber provoacă hiperinflaţia pulmonară, căci aerul rămâne blocat în interiorul plămânilor.
Acest lucru îngreunează şi mai mult situaţia, căci, de obicei, persoana în cauză simte nevoia să inspire din nou, chiar dacă expiraţia nu e completă15.
Pe măsură ce rezistenţa la curgerea aerului prin căile aeriene îngustate creşte, persoana afectată are tendinţa naturală de a intensifica inspiraţia, fapt ce nu face altceva decât să înrăutăţească problema, căci, în mod paradoxal, inspiraţia excesivă sporeşte rezistenţa căilor aeriene.16

Cauzele astmului
Iniţial s-a crezut că „nervii”17A sunt cei ce provoacă astmul, pentru ca apoi să se creadă că principala cauză a astmului o constituie spasmele muşchilor netezi înfăşuraţi în jurul căilor aeriene, ceea ce duce la comprimarea acestora.17B Pe baza acestor considerente a părut logică folosirea unui bronhodilatator cu acţiune de scurtă durată pentru uşurarea simptomelor astmului. Cu toate acestea, încă din 199017C se ştie faptul că administrarea regulată a unei doze de bronhodilatator nu are o contribuţie pozitivă în tratarea astmului, estimându-se chiar că această practică, bazată pe o teorie eronată, a dus la înrăutăţirea situaţiei în mii de cazuri18, 19 şi a cauzat moartea altor mii de bolnavi.20, 21
În prezent nu se cunoaşte cu exactitate cauza apariţiei astmului22, însă cercetătorii au probabil numeroase teorii, deoarece se realizează nenumărate studii pe această temă. Prima divergenţă cu privire la cauzele care provoacă astmul priveşte originea acestora, genetică sau de mediu23. Cei ce susţin teoria genetică nu au identificat încă numărul de gene implicate24, însă teoria pare a fi fundamentată, căci căile aeriene ale unui astmatic sunt într-adevăr anormale. Ele prezintă de şapte ori mai multă musculatură netedă în comparaţie cu cele ale unei persoane neafectate de astm; căile aeriene prezintă de cinci ori mai multe celule B care eliberează în organism substanţe chimice inflamatorii numite histamine; celulele producătoare de mucus sunt mai mari şi mai numeroase, iar pereţii căilor aeriene sunt mai groşi.25,26,27 Toate aceste aspecte diferite provoacă sensibilitatea căilor aeriene la lucruri care în mod normal nu ar avea nici un efect negativ.
 Dacă se descoperă că, într-adevăr, cauzele care provoacă astmul sunt pur genetice, ar trebui să ne folosim de această informaţie pentru a putea preveni boala sau măcar pentru a îmbunătăţi tratamentul aplicat astmaticilor. S-au realizat anumite studii pe nou-născuţi care indică faptul că dacă un nou născut depăşeşte o anumită lungime sau dacă circumferinţa capului este mai mare de 37 de centimetri, posibilitatea ca acesta să facă astm este mai mare.29 Deşi această descoperire este interesantă din punct de vedere academic, nu este relevantă, căci măsurile ce trebuie luate în cazul în care avem de-a face cu un nou născut cu un cap mai mare nu se cunosc.
Specialiştii care susţin teoria conform căreia cauzele principale ale astmului sunt cele de mediu ar putea avea o contribuţie importantă la elucidarea necunoscutelor cu privire la astm, însă aceştia de cel mai multe ori se contrazic nu numai cu cei ce susţin teoria genetică ci şi între ei. Ni se spune, de exemplu, că astmul este o boală ce apare cu preponderenţă în societăţile occidentale şi că, cu cât societatea este mai dezvoltată, cu atât mai prevalentă este problema.30 Ni se spune de asemenea, că spălatul hainelor cu apă rece este o posibilă cauză a astmului31, însă este foarte puţin probabil ca în ţările sărace, unde nu s-a înregistrat practic nici un caz de astm, să se folosească apă fierbinte la spălatul hainelor.
Mai sunt şi alte astfel de contradicţii, ca de exemplu:
- imunizarea încurajează apariţia astmului;32
- imunizarea previne apariţia astmului;33
- soba cu gaze provoacă astmul;34
- soba cu gaze nu provoacă astmul;35
- lipsa infecţiilor din organism provoacă astmul;36
- infecţiile prezente în organism, în special în copilărie, provoacă astmul.37
Există totuşi, şi unele aspecte asupra cărora cercetătorii cad de acord:
- cauza care stă la baza apariţiei astmului este inflamarea căilor aeriene, iar substanţele chimice implicate în acest proces distrug căile aeriene, provocând „remodelarea” acestora. Astfel, chiar dacă simptomele apar episodic, modificările apărute în căile aeriene sunt permanente;38
- bronhodilatatoarele deschid căile aeriene îngustate prin relaxarea musculaturii netede;39
- folosirea excesivă a medicaţiei bazate pe bronhodilatatoare înrăutăţeşte afecţiunea;40
- inhalarea corticosteroizilor antiinflamatori reduce inflamaţia căilor aeriene limitând astfel nevoia de a întrebuinţa bronhodilatatoarele. Această practică reprezintă temelia unei bune gestionări a bolii.41

EXEMPLE DE MEDICAŢIE PENTRU ASTM

• Medicamente care deschid căile respiratorii:

Bronhodilatatori cu                  Bronhodilatatori cu
durată scurtă de acţiune:         durată lungă de acţiune

Airomir*                                     Foradil*
Albuterol*                                  Nuelin
Atrovent                                    Oxis*
Berotec*                                   Serevent*
Bricanyl*                                   Theophylline
Respolin*                                  Volmax*
Salbutamol*
Ventolin*                                  * = Beta-2 agonist

• Medicamente care reduc simptomele astmului:

Medicamente bazate        Medicamente ce nu sunt 
pe corticosteroizi:            bazate pe corticosteroizi:
                                                                                                         
Becotide                           Accolate
Becloforte                         Intal
Flixotide                            Singulair
Flovent                             Tilade
Prednisone                        Vicrom
Pulmicort                          Zyflo
QVAR
Respocorte

• Combinaţii de medicamente (un bronhodilatator şi un medicament ce reduce simptomele):

Flixotide + Serevent = Seretide/Advair
Pulmicort + Oxis = Symbicort

Medicaţii
Tratamentele folosite pentru controlul astmului nu s-au schimbat semnificativ din anii ‘50. Cel puţin în ultimii 20 de ani, singurele medicaţii care s-au impus pe piaţa medicamentelor antiastmatice sunt tratamentele cu modulatori leukotrieni, în urma cărora s-a înregistrat o optimizare a controlului astmului, însă nu la fel de remarcabilă ca în cazul tratamentului cu o doză mică de corticosteroizi.42 Celelalte medicamente „noi” care apar din când în când nu sunt de fapt decât nişte variaţii pe baza vechilor medicamente, lucru ce face dovada unei bune strategii de marketing din parte companiilor de medicamente. De exemplu, într-un raport dat în 2004, GlaxoSmithKline dezvăluia: „progresul franchisei GlaxoSmithKline pentru medicamente pentru aparatul respirator se datorează în principal dezvoltării steroidului combinat Seretide/Advair şi atragerii unor pacienţi ce foloseau produse de la companii concurente, precum şi dezvoltării unor medicamente noi pe baza altora deja existente ca Serevent şi Flixotide/Flovent.”43 În acelaşi raport se menţiona faptul că în prezent se lucrează la 10 produse „noi” şi aproape toate acestea conţin beta-2 agonişti44 cu durată lungă de acţiune, folosiţi în tratamentul astmului de ani de zile.  Beta-2 Agonişti cu durată lungă de acţiune reprezintă o versiune mult mai puternică a medicaţiei bronhodilatatoare cu durată scurtă de acţiune, care menţin musculatura netedă relaxată până la 12 ore. Cu toate acestea, pe măsură ce vom lua mai multe medicamente nevoia de a le lua va deveni din ce în ce mai mare. Chiar şi administrarea unei singure doze de bronhodilatator cu durată scurtă de acţiune agravează astmul, căci organismul va deveni imun la respectivul medicament, fiind în cele din urmă necesară administrarea mai multor medicamente pentru obţinerea aceluiaşi rezultat.45
Cunoscându-se acest lucru încă de la începutul anilor 90, era recomandată administrarea acestor medicamente doar pentru tratarea simptomelor acute, iar în cazul în care era necesară utilizarea acestora mai mult de trei ori pe săptămână pacientului i se recomanda şi inhalarea unui steroid inhalat pentru reducerea simptomelor.46 În aceste condiţii, ne surprinde faptul că în prezent multor astmatici le este prescrisă utilizarea unor bronhodilatatori puternici beta-2 agonist cu durată lungă de acţiune de două ori pe zi. Principala cauză de îngrijorare cu privire la acest tip de tratament constă în faptul că pacientul devine mai puţin conştient de gravitatea inflamaţiei căilor aeriene47 care stă de fapt la baza afecţiunii. Mai mult, un studiu britanic a demonstrat că la astmaticii ce folosesc Serevent cu durată lungă de acţiune riscul ca pacienţii să moară este de trei ori mai mare decât în cazul pacienţilor ce folosesc Ventolin cu durată scurtă de acţiune.48 Cauza morţii acestor pacienţi se datorează obstrucţionării căilor aeriene – tocmai ceea ce Servent ar trebui să prevină.49, 50 
„Puţini doctori ar sfătui un pacient cu glezna luxată să ia calmante zi şi noapte pentru a continua să meargă sau să alerge normal, deoarece acest lucru ar agrava inflamaţia producând gleznei mai multe leziuni”, afirmă Russell Stark. Din moment ce se consideră că inflamarea căilor aeriene este cauza care stă la baza astmului, iar bronhodilatatorii cu durată scurtă de acţiune tind să acopere simptomele, este posibil ca aceştia să contribuie la agravarea inflamaţiei căilor aeriene şi chiar la remodelarea acestora.”
Corticosteroizii reduc inflamaţia şi împiedică sistemul imunitar să reacţioneze exagerat la alergeni. În acest fel simptomele astmului sunt atenuate deoarece căile aeriene reacţionează mai lent, ceea ce este un lucru destul de bun din punctul de vedere al astmaticului.51, 52 Cu toate acestea, din moment ce steroizii suprimă imunitatea naturală a corpului,53 aceştia pot contribui la dezvoltarea infecţiilor, bacteriilor şi a ciupercilor nu numai în căile aeriene.54, 55
„Sistemul respirator este astfel conceput ca plămânii să fie în mod normal sterili şi de aceea inhalarea deliberată a oricărei substanţe este considerată o idee greşită,” continuă Russel Stark. Această practică de a inhala o substanţă care să împiedice organismul să se apere împotriva corpurilor străine, ca de exemplu bacteriile, ar trebui pusă la îndoială deoarece infecţiile toracice reprezintă o cauză comună a simptomelor de astm. Cei ce folosesc steroizi observă efecte secundare, cum ar fi apariţia unor afte orale sau leziuni bucale uşoare, îngroşarea vocii, subţierea pielii şi mai află, de asemenea, de înmulţirea cazurilor de glaucom şi cataractă şi sunt astfel tentaţi să renunţe mai degrabă la tratamentul cu steroizi decât la cel cu bronhodilatatoare care nu are efecte secundare atât de evidente. Deoarece medicaţia la rândul ei pare să creeze dependenţă, de-a lungul anilor, majoritatea persoanelor afectate de astm îşi măresc treptat doza. Cu toate acestea, bronhodilatatoarele sunt prescrise ca şi cum ar fi inofensive, iar majoritatea consumatorilor nu realizează faptul că folosirea excesivă a acestora poate duce la agravarea bolii.” Probabil că cel mai rău aspect în legătură cu medicaţia pentru astm este acela că nu este eficientă. Persoana afectată de astm urmează tratamentul, însă simptomele persistă, în prezent nefiind disponibilă nici o medicaţie care să influenţeze pozitiv progresul astmului.56, 57 Toate aceste cauze precum şi potenţialul pericol pe care îl prezintă  medicaţia pentru astm reprezintă motivul pentru care mulţi astmatici, dezamăgiţi de tratamentele tradiţionale, se orientează spre alte forme de control al astmului, printre care şi metoda Buteyko.

Descoperirile şi practicile terapeutice ale lui Buteyko
Konstantin Pavlovici Buteyko (1923 - 2003) era medic stagiar, responsabil de o secţie a unui spital din Moscova, când, într-o noapte din anul 1956, a făcut pentru prima dată legătura dintre hiperventilaţie şi durerile de cap.58 În acea noapte avea o durere de cap cumplită şi a observat că aceasta era asociată cu o respiraţie foarte grea, aşa că a redus în mod conştient volumul de aer respirat şi a remarcat că durerea s-a atenuat. Apoi a mărit în mod deliberat cantitatea de aer respirat ca să constate că durerea de cap i-a revenit. A început apoi să îi trezească unul după altul pe pacienţii aflaţi în grija lui şi i-a pus să alterneze respiraţia uşoară cu cea adâncă. Şi aceştia s-au simţit mai bine când au respirat uşor şi mai rău atunci când au respirat adânc.
Convins fiind că profesorii îi vor aprecia descoperirea, Buteyko a raportat cele constatate – însă, spre surprinderea lui nimeni nu s-a arătat a fi câtuşi de puţin interesat şi se pare că în ultimii 50 de ani Buteyko s-a lovit constant de acelaşi dezinteres total din partea comunităţii medicale. Din fericire pentru persoanele afectate de astm, migrene, atacuri de panică, sforăit, înăbuşire în somn şi alergii, Buteyko nu şi-a pierdut interesul pentru respiraţie şi modul în care aceasta ne afectează sănătatea. El a continuat să-şi dezvolte teoria conform căreia viaţa modernă acţionează ca un factor de stres asupra organismului uman, provocând o mărire a ritmului respiratoriu natural şi o scădere a nivelului general de sănătate, însă a încercat totodată să găsească şi o modalitatea de a rezolva această problemă. Buteyko a dezvoltat o serie de tehnici bazate pe câteva principii speciale legate de respiraţie, dietă şi exerciţii fizice, care schimbă radical perspectiva asupra concepţiilor convenţionale referitoare la astm. Deşi practicienii metodei Buteyko nu contestă faptul că îngroşarea căilor aeriene este un aspect îngrijorător şi chiar periculos, aceştia privesc acest aspect şi ca pe o parte din soluţia problemei.
Conform teoriei Buteyko,59, 60, 61 îngustarea căilor aeriene are loc din cel puţin trei motive:
- pentru a împiedica pătrunderea substanţelor iritante, a bacteriilor şi a altor materiale străine în căile aeriene. De fiecare dată când particulele străine pătrund în căile aeriene, acestea îşi pierd tonusul şi elasticitatea. Sistemul imunitar creează cantităţi excesive de mucus, declanşează inflamarea căilor aeriene şi contractarea musculaturii netede, pentru a ţine orice corp străin departe de căile aeriene sau cel puţin pentru a împiedica răspândirea acestuia până la construirea apărării.
- pentru a preveni răcirea sau uscarea căilor aeriene provocată de obicei de respiraţia accelerată.
- pentru a preveni pierderea de bioxid de carbon iminentă respirării unui volum prea mare de aer pe minut. Acestea sunt cauzele principale care stau la baza îngustării căilor aeriene, cauze ignorate de majoritatea cercetătorilor în domeniul astmului.

Hiperventilaţia şi astmul
Metodele tradiţionale de tratament ţin cont de faptul că hiperventilaţia joacă un rol deosebit de important în managementul astmului, însă văd acest proces ca pe un rezultat al îngustării căilor aeriene şi nu ca pe o cauză.62, 63 Se ştie de asemenea că la 42% dintre astmatici hiperventilaţia este asemănătoare atacurilor de astm.64, 65 Teoria Buteyko susţine că hiperventilaţia nu este doar o consecinţă a îngustării căilor aeriene, ci chiar cauza care o provoacă. Această teorie afirmă că îngustarea căilor aeriene nu ar apărea dacă persoana în cauză ar respira normal.
Există două tipuri de hiperventilaţie şi anume acută şi cronică sau de intensitate mică. Tipul acut de hiperventilaţie poate fi foarte uşor recunoscut deoarece respiraţia este de obicei accelerată, zgomotoasă, însoţită de mişcări ale torsului. Tipul de respiraţie pe care doctorul Buteyko l-a recunoscut şi l-a denumit „hiperventilaţie ascunsă” este acea hiperventilaţie mai subtilă, de intensitate mai scăzută. Acest tip de hiperventilaţie a fost descoperit pentru prima dată în timpul Războiului Civil american, când militarii se simţeau rău, însă doctorul care îi trata (dr. Da Costa) nu putea găsi nimic în neregulă din punct de vedere fizic.66 De atunci această afecţiune a fost cunoscută sub numeroase denumiri inclusiv „sindromul lui Costa”, „sindromul suprasolicitării”, „sindromul hiperventilaţiei cronice” şi chiar „sindromul dosarului supraîncărcat” din cauză că pacientului afectat i se fac atât de multe teste, încât fişa lui medicală devine din ce în ce mai încărcată.67, 68 Creierul primitiv controlează funcţiile fiziologice de bază şi din această cauză respiraţia este un proces pe care nu îl conştientizăm decât în momentul în care apar probleme. Cu toate acestea, ritmul respirator poate fi modificat în mod deliberat, de exemplu, în timpul vorbirii sau pe parcursul efectuării unor scufundări. Hiperventilaţia presupune respirarea unui volum de aer mai mare decât este necesar pentru efectuarea unei activităţi, nefiind neapărat necesar ca respiraţia să fie exagerat de accelerată sau de profundă. Frecvenţa respiratorie a unui adult fără probleme de sănătate este în mod normal de 12 respiraţii/minut, proces în urma căruia se inhalează aproximativ 0,005 m3 de aer.69 Însă, în caz de hiperventilaţie, frecvenţa respiratorie va fi de 20 respiraţii/minut, volumul de aer inhalat fiind de aproximativ 0,008 m3. Pe parcursul unei săptămâni, volumul de aer respirat de către o persoană afectată de hiperventilaţie va fi cu aproximativ 30 m3 mai mare în comparaţie cu o persoană care respiră normal. (30 m3 reprezintă echivalentul a 30.000 de litri, cantitate suficientă pentru a umple o piscină de dimensiuni mai mici). Nimeni nu observă dacă o persoană respiră o dată la 3 secunde în loc de 5, decât poate în cazul în care respiraţia este zgomotoasă. Cu toate acestea, corpul se resimte deoarece o astfel de respiraţie reduce treptat cantitatea de bioxid de carbon din sânge şi din plămâni şi astfel apar următoarele simptome70, 71:
- la nivelul sistemului respirator: insuficienţă respiratorie, constricţie respiratorie, căi respiratorii hipersensibile, mucus excesiv, strănut, sinusuri blocate sau purulente, tuse, căscat şi oftat excesiv.
- la nivelul sistemului nervos: vertij, ameţeală, inconsecvenţă, capacitate scăzută de concentrare, mâini sau picioare reci şi amorţite. În cazuri grave poate apărea chiar pierderea memoriei sau a cunoştinţei.
- la nivelul inimii: bătăi accelerate, palpitaţii.
- simptome psihologice: anxietate, depresie, senzaţie de „buimăceală”.
- simptome generale: gură uscată, balonare, meteorism, flatulenţă, senzaţie de oboseală, insomnii, transpiraţia excesivă a palmelor, tuse uscată, prurit, dureri toracice, dureri de cap, stare generală de slăbiciune şi extenuare cronică. Simptomele sunt numeroase şi diversificate, căci respiraţia afectează întregul organism, iar simptomele sunt resimţite diferit de fiecare persoană în parte. Majoritatea persoanelor afectate de astm au tendinţa de a elimina simptomele evitând situaţiile declanşatoare şi urmând anumite tratamente. Din moment ce insuficienţa respiratorie este unul dintre simptomele principale ale astmului şi orice anomalie în ritmul respirator normal este considerată a fi consecinţa şi nu cauza afecţiunii, puţini s-ar gândi că totul porneşte de fapt de la respiraţia excesivă, mai ales că societatea occidentală încurajează respiraţia adâncă, considerând-o a fi benefică pentru organism. Aceşti factori indică faptul că hiperventilaţia nu este recunoscută sau luată în considerare drept cauză, şi cu atât mai puţin analizată.

Echilibrul dioxidului de carbon
Teoria lui Buteyko porneşte de la premisa că respiraţia astmaticilor este de obicei mai adâncă şi mai accelerată decât în mod normal. Această teorie este confirmată şi de studii care au demonstrat că astmaticii, chiar şi când nu prezentau simptomele corespunzătoare, respirau un volum de aer de 10-15 litri pe minut şi nu 4-6 litri, cum ar fi normal72, 73. Nivelul de dioxid de carbon din sânge confirmă această ipoteză deoarece este mai mic decât valoarea normală de 40 mm Hg, până în momentul în care obstrucţia căilor aeriene se agravează şi nivelul de bioxid de carbon creşte, provocând şi alte probleme.74, 75 Dacă o persoană respiră un volum mai mare de aer decât este necesar, iar schimbul de gaze din plămâni nu întâmpină dificultăţi majore, nivelul de dioxid de carbon din sânge şi plămâni scade, provocând organismului probleme majore. Teoria lui Buteyko susţine că îngustarea căilor aeriene este de fapt o metodă simplă, deşi extremă, prin care corpul încearcă să evite pierderea unei cantităţi prea mari de dioxid de carbon. Unul dintre rolurile vitale ale dioxidului de carbon constă în eliberarea oxigenului în celulele ţesuturilor. Atunci când nivelul de dioxid de carbon este scăzut, hemoglobina reţine mai mult oxigen – sursa de energie a organismului – prin urmare cantitatea de oxigen eliberată în ţesuturi este considerabil mai mică. Acest aspect a fost descoperit pentru prima dată de către omul de ştiinţă danez Christian Bohr, în urmă cu aproximativ 100 de ani, şi este numit „efectul Bohr”.76 Nivelul scăzut de dioxid de carbon provoacă numeroase alte reacţii şi probleme77, 78, 79:
- musculatura netedă din corp se contractă;
- se produce histamină în exces;
- căile aeriene se îngustează;
- inima bate mai rapid;
- sistemul nervos intră într-o stare de agitaţie;
- apare o afecţiune cunoscută sub numele de alcaloză respiratorie.
Principalul factor care stimulează respiraţia este menţinerea nivelului de dioxid de carbon din sânge, respiraţia fiind ajustată astfel încât nivelul să rămână constant. Dioxidul de carbon este produs la nivelul celulelor ţesuturilor iar când aceste celule sunt suprasolicitate acestea produc o cantitate mai mare de bioxid de carbon. Acesta este motivul pentru care ritmul respirator este crescut în timpul exerciţiilor fizice, pentru a degaja excesul de dioxid de carbon, şi redus în timpul somnului. Cu toate acestea, centrul nervos care comandă funcţia respiratorie se adaptează şi se acomodează foarte repede la nivelul de dioxid de carbon existent, motiv pentru care, în prezenţa unui nivel de dioxid de carbon constant redus, creierul va accepta acest nivel nou ca fiind nivelul normal de dioxid de carbon.
Prin urmare acum centrul respirator va stimula actul respirator, astfel încât acesta să menţină noul ritm. Vestea bună este că procesul este valabil şi în sens invers. Conform celor spuse de Russell Stark, programul Buteyko, dacă este respectat, provoacă reţinerea unei cantităţi mai mari de bioxid de carbon şi revenirea ritmului respirator la normal. Astfel, căile aeriene se deschid, suficient oxigen este eliberat în ţesuturi, iar simptomele caracteristice astmului se atenuează considerabil.
Când apare respiraţia excesivă, pierderea bioxidului de carbon este resimţită mai întâi la nivelul plămânilor, iar dacă plămânii persoanei în cauză sunt de „tip astmatic”, atunci această pierdere este în mod considerabil mai mare. Şi totuşi, dacă respiraţia excesivă ar putea fi oprită în această fază, căile aeriene şi-ar reveni, deschizându-se cu uşurinţă. Dacă, în schimb, respiraţia excesivă nu este întreruptă şi nivelul de bioxid de carbon din sânge scade şi mai mult, problema se agravează devenind aproape imposibil de rezolvat deoarece contracţiile musculaturii netede, inflamaţia căilor aeriene şi producerea de mucus acţionează la parametri prea mari. Plămânii se umplu din ce în ce mai mult cu mucus până când schimbul de gaze este extrem de afectat. În timpul unui atac de astm, nivelul de bioxid de carbon din sânge este scăzut, imediat după atac devenind foarte scăzut, testele realizate arătând valori mai mici de 20% din valoarea normală.80, 81 Însă acesta va creşte rapid o dată cu agravarea crizei şi obstrucţionarea căilor aeriene. De aceea, un nivel de bioxid de carbon normal sau crescut în timpul unei crize de astm ne va semnala faptul că atacul este grav82, situaţie în care nu este indicată folosirea metodei Buteyko ci urmarea unui tratament medicamentos.

Dovada eficienţei metodei Buteyko
Conform testelor experimentale de verificare a metodei Buteyko, efectuate şi publicate până în prezent, tehnica atenuează fără îndoială simptomele căci s-a înregistrat o reducere de cel puţin 85% în folosirea medicaţiei bronhodilatatoare şi 50% în cea a steroizilor83, 84. Chiar şi când pacienţii au folosit o prezentare pe casetă video a metodei Buteiko, cu o intervenţie minimă din partea specialiştilor bine instruiţi, reducerea în folosirea bronhodilatatoarelor nu a fost mai mică de 60%.85 Alte sute de relatări ale unor experienţe similare cu cea a lui Robert Stark au contribuit la realizarea unei campanii media de 2 ani în Australia, în urma căreia Australian Association of Asthma Foundations a finanţat unele teste efectuate în 1994-1995 în Brisbane. După şase săptămâni de probe participanţii la teste şi-au redus medicaţia bronhodilatatoare cu 90%. Simon Bowler, doctor cercetător, a afirmat: „rezultatele au fost surprinzătoare, căci nu ne aşteptam să obţinem transformări semnificative.”86 De regulă, eliminarea totală a medicaţiei bronhodilatatoare este posibilă doar în cazul în care se măreşte medicaţia preventivă bazată pe steroizi, însă testele au demonstrat că şi această medicaţie a putut fi redusă cu 49% după numai câteva săptămâni.87 Singura explicaţie pe care doctorii au găsit-o pentru toate aceste remedieri şi pentru ameliorarea simptomelor cu 71% precum şi a calităţii vieţii astmaticilor per ansamblu ar fi că toate acestea se datorează probabil nenumăratelor telefoane pe care specialiştii Buteyko le-au dat participanţilor.88
Preţul astmului este foarte mare, atât în bani, cât şi în suferinţele provocate. Cu toate acestea, anual se efectuează nenumărate proiecte de cercetare care să investigheze problema. Ţinând cont de rezultatele remarcabile pe care le-a înregistrat studiul efectuat ne surprinde faptul că cercetătorii nu s-au întrecut în efectuarea mai multor astfel de teste. De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost chiar contrar aşteptărilor căci nu au mai fost efectuate decât foarte puţine teste dintre care unul singur pe acelaşi tipar cu cel efectuat în Brisbane. Deşi cererea de finanţare adresată către New Zealand Asthma and Respiratory Foundation a fost refuzată, acest test experimental a fost totuşi efectuat în Gisborne, Noua Zeelandă, în anul 2000. Pentru a afla dacă rezultatele obţinute de grupul de astmatici de la Brisbane se datorează efectului psihologic pe care l-au avut conversaţile cu specialişti în metoda Buteyko, fiecărui participant la acest test i-a corespuns un participant ce avea un rol de control şi fiecare contact cu specialişti în metoda Buteyko s-a realizat doar în prezenţa acestor observatori. Rezultatele acestui test experimental de şase luni au arătat că este greşită opinia conform căreia rezultatele obţinute se datorează vreunui efect psihologic, obţinându-se rezultate similare cu cele ale testului efectuat în Brisbane.
Dacă rezultatele probelor clinice s-ar repeta în clasele de Buteyko din întreaga lume, acest lucru ar duce la o economisire nemaiîntâlnită a fondurilor alocate în prezent pentru sănătate. De exemplu, fondul de 700 milioane dolari australieni pe care guvernul australian îl alocă anual pentru costurile medicale pentru tratarea astmului ar fi redus cu cel puţin 70%.89A Guvernele care ar integra metoda Buteyko în cadrul sistemelor de sănătate ar putea folosi specialiştii deja angajaţi de guvern sau alte organizaţii pentru astmatici pentru a preda tehnicile Buteyko. Dacă această metodă ar fi predată tuturor şcolarilor, în 5 ani rata de apariţie a astmului s-ar afla în declin, iar sistemele de sănătate nu ar mai fi puse în dificultate.

Care este motivul pentru care nu au fost efectuate mai multe cercetări cu privire la această metodă aparent inofensivă?
Ar trebui să ne surprindă faptul că nu se efectuează mai multe cercetări cu privire la metodele de control al astmului fără ajutorul medicamentelor – în special metoda Buteyko ale cărei rezultate au fost spectaculoase – în condiţiile în care siguranţa medicaţiei astmatice este îndoielnică?

- Dezinteres din partea cercetătorilor
Din moment ce o metodă de respiraţie nu poate fi brevetată şi administrarea unei „doze” de bioxid de carbon durabile este imposibilă, metoda nu poate stârni interesul persoanelor implicate în industria produselor farmaceutice pentru controlul astmului. În plus, se pare că proiectele de cercetare se fac în general cu scopul de a investiga o teorie personală sau de a demonstra că un anume medicament este sigur, nici pe departe pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii astmaticilor.

- Lipsa fondurilor pentru efectuarea testelor experimentale
Majoritatea testelor experimentale sunt finanţate de către companiile de medicamente care doresc să demonstreze atât eficienţa medicamentelor lor precum şi faptul că acestea nu provoacă probleme majore de sănătate. Este puţin probabil ca o companie de medicamente, care trebuie să răspundă în faţa acţionarilor, să experimenteze un produs a cărui eficienţă duce la reducerea folosirii propriilor sale produse şi în consecinţă, a ratei de profit. Persoanele care predau metoda Buteyko nu deţin fondurile necesare pentru a efectua teste experimentale de amploare şi în consecinţă, astfel de teste nu au mai fost iniţiate.
 
- Lipsa coeziunii în rândul practicanţilor Buteyko
Specialiştii Buteyko lucrează de obicei independent neexistând nici o standardizare a metodei Buteyko sau a procedurilor de instruire a noilor practicanţi, motiv pentru care tehnicile Buteyko pot fi foarte diferite de la instructor la instructor. Instructorii Buteyko se află într-o competiţie accerbă pentru clienţi, motiv pentru care unii dintre ei folosesc o campanie de comercializare a propriilor lor cursuri, ce este denigratoare pentru alţi practicanţi. Acest tip agresiv de marketing nu se întâlneşte în mod obişnuit în cadrul sistemului de sănătate şi drept urmare metoda Buteyko nu poate inspira încredere comunităţii.

- Lipsa credibilităţii în cadrul comunităţii medicale
Deşi testele experimentale privind metoda Buteyko au relevat reducerea semnificativă a simptomelor şi a medicaţiei, se spune totuşi că doctorii nu sunt perfect convinşi că metoda Buteyko aduce un beneficiu real, deoarece rezultatele testelor privind funcţionarea plămânilor au rămas neschimbate.90, 91 Russell Stark argumentează că metoda Buteyko trebuie să fi fost de folos, din moment ce medicaţia preventivă a fost redusă la jumătate fără a se înregistra nici o disfuncţie în funcţionarea plămânilor.
Mai mult, s-a demonstrat că testele provoacă de fapt îngustarea căilor aeriene precum şi simptomele astmului,92 fapt ce pune la îndoială, după cum a afirmat Russell Stark, însăşi capacitatea acestor teste de a măsura cu acurateţe inflamaţia existentă.

- Invidie profesională?
Nu este probabil ca situaţia adulţilor afectaţi de astm să se îmbunătăţească. Este de aşteptat, de fapt, ca astmul să se agraveze o dată cu înaintarea în vârstă căci majoritatea deceselor provocate de astm se înregistrează în rândul vârstnicilor. Testele experimentale Buteyko au demonstrat totuşi că simptomele se reduc cu aproximativ 71%, iar calitatea vieţii se îmbunătăţeşte substanţial. Doctorii ai căror pacienţi se simt din ce în ce mai rău consideră astfel de rezultate de neconceput şi chiar frustrante, mai ales că persoanele care predau metoda Buteyko nu au nici o pregătire în domeniul medical, afirmă unii doctori susţinători ai metodei Buteyko.

- Animozitate provocată de mijloacele de comunicare
Se pare că în ultimii săi ani doctorului Buteyko îi făcea o plăcere deosebită să afirme următoarele două lucruri:
1. Medicina tradiţională este obtuză şi abordează astmul într-o manieră total greşită, chiar invers decât ar trebui.93
2. Pentru a se evita abordarea metodei prin prisma cunoştinţelor medicale greşite, singurii oameni care ar trebui să predea metoda sunt cei ce o folosesc în propriul lor stil de viaţă.94 Mulţi specialişti Buteyko şi jurnalişti au transmis acest mesaj mai departe. În majoritatea relatărilor, profesia medicală era descrisă ca fiind anormal de cazuistă şi neîncrezătoare în timp ce metoda Buteyko părea un fel de tratament miraculos. Când pacientul doctorului ce pledează împotriva metodei Buteyko afirmă că se simte mult mai bine cu ajutorul acestei metode, doctorul este pus într-o situaţie penibilă şi, deşi acest lucru creşte într-adevăr vânzările ziarelor, nu este pe placul celor ridicularizaţi. Toate cele menţionate mai sus ne conduc spre următoarele două concluzii:
1. Organizaţiile publice dedicate ajutorării astmaticilor se ascund de mai bine de zece ani în spatele aceleiaşi afirmaţii: metoda Buteyko pare să fie sigură, însă nu poate fi sprijinită deoarece nu au fost efectuate suficiente teste experimentale.95, 96, 97
2. Astmaticii nu au acces la o metodă sigură şi eficientă de ameliorare a simptomelor şi în consecinţă de reducere a medicaţiei.

Popularizarea metodei
Tehnica Buteyko devine din ce în ce mai cunoscută în întreaga lume, în ciuda faptului că nu este acceptată de către comunitatea medicală. Cu toate acestea, metoda Buteyko mai are mult până a fi pe deplin afirmată, deoarece în prezent există mai puţin de 20 de specialişti care predau tehnica în orice ţară occidentală, în condiţiile în care există mai mult de 300 milioane de astmatici în întreaga lume.98 Având în vedere că există atât de puţine persoane care predau metoda, faptul că există chiar şi o persoană care să fi auzit de această tehnică este destul de impresionant, fără să mai vorbim şi de testele clinice experimentale efectuate deja. Acest fapt este o dovadă a eficienţei pe care metoda Buteyko o are în controlul astmului şi o justificare a motivului pentru care metodei ar trebui să i se recunoască locul bine meritat în cadrul celor mai de seamă metode de tratament al astmului. Russell Stark are ultimul cuvânt: „Doctorul Buteyko a preluat elemente de anatomie şi fiziologie cunoscute de mai bine de 100 de ani şi le-a aplicat în tratamentul astmului. Folosind tehnicile lui, pacienţii nu mai prezintă simptome şi renunţă aproape total la medicaţie. În principiu nu există nimic în metoda Buteyko, care să poată atrage sprijinul celor ce câştigă bani frumoşi pe seama industriei produselor antiasmatice. Viitorul metodei Buteyko se află acum în mâna astmaticilor care doresc îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a doctorilor care doresc într-adevăr să îi ajute pe asmatici. Medicii de familie care nu au interese ascunse în industria produselor antiasmatice au o părere din ce în ce mai bună despre metoda Buteyko deoarece au constatat atât uimitoarele efecte benefice ale acesteia cât şi efectele pernicioase asociate cu administrarea de medicamente pe termen lung. Când astmaticii folosesc metoda Buteyko simptomele se reduc cu cel puţin 70% şi aceasta este forţa din spatele metodei Buteyko, cea care explică motivul pentru care metoda, deşi predată de foarte puţine persoane, este atât de cunoscută.

Despre autor:
Jennifer Stark şi soţul său, Russell Stark, au început pregătirea pentru a deveni instructori Buteyko în anul 1993 împreună cu Alexander Stalmatski, format în Rusia, şi s-au perfecţionat ulterior sub îndrumarea a însuşi fondatorului metodei, dr. Konstantin Pavlovich Buteyko. Fiul acestora, Robert, suferea de o formă gravă de astm, persistentă în pofida tuturor tratamentelor medicale tradiţionale urmate, soţii Stark văzându-se nevoiţi ca, în disperare de cauză, să apeleze la metoda Buteyko. Metoda a produs o schimbare totală a stării de sănătate astfel încât aceştia s-au hotărât să urmeze o pregătire pentru a deveni practicanţi de Buteyko şi pentru a îi ajuta şi pe alţii. În anul 1994 au introdus metoda în Noua Zeelandă, contribuind totodată şi la propagarea metodei în Australia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Canada, Israel şi Olanda. Aceştia au instruit mai mult de 7.000 de persoane cu probleme respiratorii, arătându-le cum să folosească tehnicile şi să-şi îmbunătăţească propria sănătate într-un mod natural şi au format mai mult de 60 de instructori.
Soţii Stark au predat tehnicile şi în testele experimentale clinice şi studiile efectuate în Noua Zeelandă, Canada şi Marea Britanie. În decembrie 2000 aceştia au găzduit în Noua Zeelandă prima conferinţă internaţională Buteyko. Jennifer Stark şi Russell Stark sunt coautori ai lucrării: The Carbon Dioxide Syndrome: Learn Why changing your breathing can improve your health and wellbeing („Sindromul bioxidului de carbon: aflaţi de ce schimbarea modalităţiii de a respira vă poate îmbunătăţi sănătatea”) (Buteyko online Ltd. Noua Zeelandă, Australia, 2002, ISBN 0-473-09610-2; vezi prezentare pe scurt în NEXUS, vol. 12, nr. 3). Jennifer poate fi contactată fie pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. fie pe site-ul oficial al Buteyko Works, http://buteykoworks.com .

Share