În momentul în care scriu acest editorial au trecut deja două zile de la atacurile teroriste din Londra şi deja pe internet  sunt în creştere speculaţiile referitoare responsabilul acestor crime atroce. Ultima dată când am navigat pe internet am observat că este tot mai mare numărul celor care acceptă faptul că majoritatea teroriştilor şi a incidentelor teroriste sunt sponsorizate de către stat. Se pare că din ce în ce mai mulţi oameni sunt pregătiţi să accepte faptul că asemenea acţiuni sunt realizate cu scopul de a produce mai mult control social – cu alte cuvinte, sunt utilizate pentru a manipula masele spre o stare de servilism şi frică. Crearea unei situaţii conflictuale este considerată de către mulţi istorici ca fiind cel mai vechi truc din lume!

În cadrul călătoriilor şi cercetărilor mele am vorbit cu câţiva agenţi secreţi şi membri ai trupelor speciale şi le-am citit mărturiile. În fiecare dintre aceste cazuri persoana implicată a fost însărcinată să participe la acţiuni de terorism – de multe ori chiar împotriva unor civili inocenţi, aşa cum a reieşit până la urmă. Foşti ofiţeri ai servicilor secrete israeliene au făcut publice îngrijorările lor potrivit cărora celule teroriste israeliene infiltrate sau controlate au organizat multe atacuri împotriva cetăţenilor israelieni pur şi simplu cu scopul de a justifica „incursiunile” de represalii. (Cine a inventat acest cuvânt? Seamănă cu o combinaţie între excursie şi invazie).
Am discutat cu ofiţeri ai servicilor secrete britanice care cunoşteau situaţii în care explozii de bombe ce au ucis cetăţeni britanici erau atribuite organizaţiei IRA, însă în realitate aceste bombe fuseseră plasate de către forţele speciale britanice. Conform anumitor rapoarte care circulă pe internet, poliţia secretă spaniolă a fost responsabilă pentru atentatul de la Madrid din anul 2004.
Între timp, cam cu 10 zile în urmă, aproximativ 40 de OZN-uri au plutit deasupra oraşului Mexico City, cea mai mare metropolă a lumii, în jurul orei 10 a.m., în plină zi. Acestea au fost filmate, fotografiate şi mii de oameni au fost martori la apariţia acestora, rămânând mai mult de o jumătate de oră pentru a privi acest spectacol uluitor –  nu a existat însă nici o relatare legată de acest eveniment extraordinar în mass-media din afara Mexicului sau a Americii de Sud.
În cadrul rubricii „Zona Crepusculară” din acest număr veţi citi despre Aviaţia Militară Braziliană, care, probabil cu aprobarea guvernului, au afirmat că OZN-urile sunt reale. Mai mult decât atât, reprezentanţii acestora au început procesul de dezvăluire a informaţiilor legate de acest fenomen, primul pas fiind făcut prin permiterea accesului unor cercetători OZN la dosare militare secrete referitoare la OZN-uri.
Există câteva articole uluitoare în acest număr. Aşteptaţi până veţi citi despre războiul secret al Marii Britanii în Antarctica, despre bazele naziste ascunse în Antarctica, despre tuneluri stranii şi tehnologie exotică – şi totul pare a fi autentic!
Sunt foarte încântat de articolul despre legătura dintre nanobacterii, calcifiere şi bolile de inimă. Când citiţi aceste rânduri, multe din celulele dumneavoastră cerebrale vor pocni datorită conexiunilor pe care le realizează între multe articole din NEXUS!
De asemenea articolul despre întâlnirea secretă a grupului Bilderberg din luna mai este destul de ciudat. Este vorba despre accesul la anumite „scurgeri” de informaţii provenite chiar din interiorul enclavei elitei! Veţi realiza că anumite decizii au fost deja implementate de când a avut loc întâlnirea.
Sunt de asemenea încântat de materialul realizat de Freddy Silva ce prezintă rezultatele unor cercetări despre modul în care cercurile din lanuri pot fi puse în legătură cu sunetele. Dacă plasaţi nisip sau o pudră cristalină fină pe o suprafaţă circulară foarte subţire şi conectaţi această suprafaţă la o sursă de vibraţii sonore, rezultatul vizual poate fi spectaculos. Anumite sunete vor produce în mod constant modele specifice, unele dintre acestea arătând exact ca hieroglifele egiptene sau mandalele orientale, iar altele ca celebrele şi „neexplicatele” cercuri din lanuri.
Veste bună este că există acum o ediţie în limba română a revistei NEXUS şi în curând vom avea şi o ediţie în limba germană.
Vestea proastă este că editorul cu care încheiasem acordul de colaborare pentru noua noastră ediţie în limba spaniolă a dispărut după ce primise numeroase ameninţări cu moartea; se crede că este mort. Nu consider că dispariţia lui este legată în vreun fel de NEXUS, deoarece el era deja un activist marcant în sectoarele film şi publicitate. El şi-a utilizat resursele pentru a protesta împotriva suportului oferit de guvernul spaniol invaziei conduse de americani în Irak. (Când l-am întrebat cine îl ameninţa, mi-a răspuns că Opus Dei!)

Duncan

Share