În noaptea de 2 noiembrie 1989, temperatura aerului a coborât brusc sub zero grade. Doi şoferi profesionişti de autocamion, de origine rusă, Oleg Kirzhakov şi însoţitorul său Nikolai Baranchikov îşi conduceau autocamionul din apropierea regiunii Arkhangelsk înspre Moscova. Se grăbeau să ajungă acasă pentru a-şi încheia toate formalităţile legate de călătoria lor de serviciu, înainte de concediu. În vecinătatea gării Emtza, drumul era blocat de către un morman de nisip şi pietriş. În faţa lor şoseaua era în reparaţii astfel că Oleg a trebuit să întoarcă pe un drum de pământ pentru a putea ocoli. La o curbă a şoselei, farurile autocamionului au dat peste o imensă structură, ce era staţionată pe partea dreaptă a drumului.

„M-am gîndit că este un fel de utilaj de construcţii”, a spus Oleg. „Erau multe utilaje acolo deoarece drumul era în construcţie. Însă când am ajuns mai aproape am văzut un obiect mare, care în lumina farurilor avea un luciu metalic. Când am ajuns la nu mai mult de 24-28 metri, motorul s-a oprit, camionul înaintând încă câţiva metri. Farurile, care erau conectate la sursa de energie electrică de rezervă erau încă aprinse. Colegul meu şi cu mine nu înţelegeam ce s-a întâmplat. În acel loc drumul avea un viraj iar copacii de pe partea dreaptă a drumului ne blocau vederea obiectului. Am înţeles că vedeam ceva foarte neobişnuit în faţă, şi ne temeam că se va întâmpla ceva inevitabil. Prin urmare, i-am cerut lui Nikolai să rămână în maşină şi să observe evenimentele, în timp ce eu mă voi apropia de obiect. Am părăsit cabina şi m-am apropiat de acesta pentru a îl putea cerceta mai de aproape. După ce am trecut pe lângă capota autocamionului, am început să simt, cu fiecare pas pe care îl făceam, o rezistenţă tot mai mare din partea aerului. Corpul a devenit dificil de mişcat, şi am ştiut că dacă mă voi mai apropia de obiect, nu voi mai fi capabil să mă mişc deloc”
Oleg s-a întors înapoi înspre autocamion şi a încercat să se apropie de obiect din altă direcţie. S-a deplasat cu atenţie, oprindu-se după fiecare pas. A simţit aceaşi rezistenţă constant-crescândă din partea aerului. A reuşit să se apropie la aproximativ 9-18 metri de obiect. S-a oprit la acostamentul drumului şi a început să îl cerceteze cu mare atenţie. A ajuns foarte repede la concluzia că acest obiect nu era de origine pământeană.
Întradevăr, era ceva foarte neobişnuit. În faţa lui Oleg, se găsea un imens obiect de formă circulară, cu un diametru de aproximativ 36-43 metri, cu partea de sus având forma unei cupole, şi fără alte structuri vizibile. De-a lungul perimetrului discului se găseau nişte orificii întunecoase, despre care, la început, Oleg a crezut că erau hublouri. Din partea de jos a obiectului se extindeau două structuri vizibile, ce păreau să susţină nava. Marginea îndepărtată a discului era puţin ridicată, fiind sprijinită de nişte mesteacăni, dintre care doi erau rupţi. Obiectul avea un aspect întunecos şi părea părăsit, neexistând indici vizibile ale unor geamuri sau uşi.

O cerere arzătoare
De ce se află acest obiect aici, în mijlocul pădurii, noaptea? Care este scopul lui? Poate că ceva nu este în regulă şi are nevoie de ajutor? Toate aceste întrebări au copleşit mintea lui Oleg şi exact în acel moment, în faţa lui, la o distanţă de un braţ, drept în aer, a apărut o linie punctată, de un roşu pâlpâitor. Linia a format un ecran transparent, de formă pătrată, cu dimensiuni de 150mm x 150mm, cu colţurile rotunjite. Câteva cuvinte, scrise cu litere roşii, au apărut pe ecran. Oleg nu şi-a amintit fraza cu exactitate, însă în esenţă aceasta era o cerere de „foc arzător”.
Oleg a continuat: „În mod mecanic, m-am răsucit pentru a mă uita înapoi la Nikolai, ce se afla încă în cabina autocamionului. Din nou am observat ecranul, dar de această dată ecranul s-a ivit în faţa camionului. Am încercat să privesc şi în altă parte, dar oriunde mi-am întors privirea, ecranul a rămas mereu în faţa ochilor. Distanţa faţă de ecran a rămas constantă astfel că am întins mâna pentru a încerca să îl ating. Prietenul meu, Nikolai, ce privea toate aceste ciudăţenii din cabina autocamionului, m-a întrebat mai târziu de ce mi-am mişcat braţele.
Ecranul a rămas în faţa mea pe toată durata contactului. Însă inscripţiile ce au apărut pe ecran au rămas doar atât timp cât a fost necesar pentru mine pentru a le înţelege pe fiecare, şi doar atunci ultima inscripţie era înlocuită de alta nouă.”
După ce Oleg a înţeles ceea ce s-a cerut de la el, s-a retras, cu grijă, departe de obiect, privind constant înapoi spre camion, şi simţind în continuare aceaşi rezistenţă. S-a înapoiat la autocamion şi a încercat să deschidă uşa din dreapta a cabinei, cu scopul de a lua nişte chibrituri. În ciuda efortului combinat a celor doi, aceştia nu au fost capabili să deschidă uşa pentru o perioadă considerabilă de timp. Brusc, uşa a putut fi deschisă cât se poate de uşor. Oleg a luat cutia de chibrituri din cabină, împreună cu o sticlă de alcool de laborator, ce era utilizat ca substanţă anti-îngheţ la sistemul de frânare.
Cerând din nou lui Nikolai să nu părăsească cabina, Oleg s-a reîntors din nou în acelaşi loc unde fusese înainte. Însă de data aceasta a fost capabil să se mişte cu uşurinţă şi nu a mai experimentat deloc rezistenţa pe care o întâlnise înainte. A adunat câteva frunze uscate, a turnat peste ele puţin alcool, şi le-a dat foc. Ridicându-şi capul, a observat că pe suprafaţa obiectului a apărut o deschidere, ce se extindea în interior, formând un coridor. La capătul îndepărtat al acestui coridor, se putea vedea o lumină albăstruie, pâlpâitoare.
„La început, am avut impresia că o umbră se mişcă în interiorul coridorului, dar apoi am realizat că ceva se mişca în coridor, venind către deschidere. Când am realizat în sfârşit ce se petrece, am început să păşesc înapoi şi am căzut într-un şanţ ce se afla de-a lungul şoselei. Am sărit înapoi în picioare, continuând să observ ce se petrece. Ceva s-a apropiat de deschidere. Am văzut că era o „masă” închisă la culoare, ce îmi amintea de o pungă sau de un sac. Pe măsură ce aceasta se deplasa, se legăna şi se înclina de pe o parte pe alta, conturul ei având o înfăţişare neclară. În acel moment o rază de lumină s-a extins de la obiect, s-a înclinat şi a coborât la suprafaţa solului. „Masa” a alunecat pe această rază şi, în timp ce creştea în dimensiune, s-a apropiat de focul produs de grămada de frunze aprinse. Am fost paralizat de frică! „Masa” a rămas lângă foc pentru o clipă şi apoi s-a reîntors la obiect, luând cu ea cutia de chibrituri. Reîntorcându-se   de-a lungul aceluiaşi traseu, aceasta a dispărut în coridor, împreună cu cutia de chibrituri! Doar în acel moment am reuşit în sfârşit să ies din şanţ. M-am întors pe şosea şi am aruncat din nou o privire înapoi înspre camion. Farurile acestuia m-au orbit, dar cu toate acestea am putut vedea faţa înfricoşată a lui Nikolai, ce era presată de parbriz.

O invitaţie de a intra
Pentru o lungă perioadă de timp, Oleg a rămas nemişcat pe drum, fiind incapabil să îşi recapete simţurile. Realizând faptul că a fost martor la un eveniment ce era posibil să nu se mai repete niciodată, s-a decis să aştepte şi să fie atent la ce se va întâmpla ulterior. A simţit o dorinţă bruscă de a examina nava mai îndeaproape şi imediat o invitaţie de a intra în navă a apărut pe ecranul ce rămăsese vizibil în faţa lui. După o scurtă pauză, Oleg s-a decis să se apropie de obiect.
Primul lucru care i-a atras atenţia au fost câteva deschideri circulare, cu un diametru de aproximativ 300 mm, pe care l-a început le-a interpretat ca fiind hublouri. În interiorul acestor deschideri, la o adâncime de 300-350 mm, era vizibilă o „reţea” de linii ce se intersectau, având o culoare gri luminoasă. Axa centrală a deschiderii era deplasată cu aproximativ 30 de grade faţă de planul format de către suprafaţa obiectului.
Oleg a examinat unul dintre picioarele de susţinere a obiectului. Piciorul era constituit din două părţi, ce erau unite într-o îmbinare articulată. La baza navei, erau clar vizibile nişte orificii, în care picioarele puteau fi retractate. Oricum, datorită slabei iluminări a zonei în care era situat piciorul navei, Oleg nu a fost capabil să examineze în detaliu modul real de construcţie al acestuia.
Partea îndepărtată a obiectului era sprijinită pe nişte copaci şi era înclinată înspre Oleg, astfel încât partea de jos a deschizăturii era chiar deasupra nivelului capului său. Cu scopul de a stabili materialul din care era fabricat obiectul, Oleg a dorit să îl atingă cu mâna. Un ax a ieşit din porţiunea de obiect ce era cel mai aproape de el. Părea a fi un tub neted, rotund, cu un diametru de aproximativ 50 mm. Tubul era rece şi la atingere părea a fi din metal. Apoi evenimentele s-au desfăşurat în următoarea manieră: „Am avut dorinţa de a privi înăuntru, dar din moment ce uşa era situată deasuprea capului, m-am decis să mă prind de tub şi să sar. În momentul în care am apucat tubul, m-am găsit stând în picioare, chiar în interiorul deschiderii. Nu era nimic acolo de genul unui ascensor sau a unor scări. Nu am simţit nici un fel de influenţă externă, totul părând mai degrabă a se produce firesc, prin sine însuşi. M-am gândit la posibilitatea existenţei unui pericol şi am decis să fiu cât mai atent cu putinţă. În acel moment, am primit un mesaj pe ecran, ce îmi comunica că nu există nimic de care să îmi fie frică, şi că pot să intru. Mai departe, intrând în coridor, am privit pereţii şi am observat că lipseau complet uşile. Coridorul era semnificativ mai spaţios decât deschiderea, podeaua avea o suprafaţă plană, iar pereţii şi plafonul formau o configuraţie ovală. Am mers de-a lungul coridorului înspre lumina pâlpâitoare şi am simţit că mă deplasez pe o podea plană, metalică. Cumva, am avut sentimentul că pereţii înconjurători nu aveau pur şi simplu un rol decorativ, ci mai degrabă erau structurali, şi era ceva conectat la aceştia, din partea din spate. Acolo, în mod clar era un fel de dispozitiv de consolidare, ataşat de aceştia. Nu am dorit să ating pereţii, astfel că sunt incapabil să spun ce era cu exactitate acel lucru ce servea pentru întărirea lor”

O mulţime de lumini
Oleg a trebuit să înainteze pe coridor pe o distanţă de aproximativ 6-8 metri.
La capătul coridorului a observat că a intrat într-o sală mare cu un diametru de aproximativ 18 metri. La periferia sălii, se găseau alte cinci intrări, aparent similare cu cea prin care tocmai intrase. Tavanul sălii avea o formă boltită şi emitea o lumină albastră slabă şi difuză. Între celelalte intrări şi de-a lungul pereţilor, se găseau panouri cu o lumină strălucitoare. Fiecare panou părea a consta din cinci sau şase elemente verticale. În partea din stânga intrării prin care Oleg venise, doi pereţi nu aveau panouri. În locul panourilor, se găseau nişte nişe orizontale, de culoare închisă. De asemenea, în partea stângă a observat două puncte neclare, închise la culoare, ce arătau ca nişte saci şi care la început erau nemişcate, dar apoi au început să se deplaseze înspre el. Acestea erau identice cu „masa” pe care o văzuse lângă foc.
Oleg se opri şi rămase nemişcat la intrarea în sală. „Imediat ce m-am uitat de jur împrejurul sălii, mi-au apărut în minte anumite întrebări, întrebări la care răspunsul a apărut imediat pe ecran. Dar apoi am observat că răspunsurile apăruseră în mintea mea înainte de a fi capabil să le citesc pe ecran. Câteva dintre răspunsuri au fost însoţite de demonstraţii ale acţiunilor realizate de acele structuri ce mă interesaseră pe mine. Astfel mi s-a răspuns şi la întrebarea legată de semnificaţia nişelor orizontale, închise la culoare, situate în peretele din stânga mea. Nişa era un ecran informaţional tri-dimensional, pe care era arătat interiorul unei alte nave soră, cu aceleaşi «mase» în mişcare (în timpul demonstraţiei, cele două «mase» din nava noastră erau imobile). Apoi, mi-au arătat o navă în spaţiu, printre stele, iar la sfârşitul demonstraţiei mi-au arătat prezentatorul unui program de televiziune sovietic numit Vremya.
În partea mea dreaptă, se afla un panoul de control oval, sau un pupitru, situat la aproximativ 1,5 metri distanţă de perete, şi pe care erau multe comutatoare şi lumini. Toate butoanele iluminate aveau o formă pătrată, plană. Unele dintre ele erau înălţate deasupra nivelului panoului de control iar altele erau la acelaşi nivel cu partea de sus a panoului. Pe suprafaţa superioară a butoanelor iluminate, se găseau nişte simboluri de forma unor figuri geometrice, cum ar fi cercuri, triunghiuri, linii, patrulatere etc., şi combinaţii ale acestora. Comutatoarele închise la culoare de pe panou erau asemănătoare în aparenţă cu nişte comutatoare declanşatoare cu presiune. Pe panoul de comandă nu se găseau deloc instrumente de măsură sau cadrane.”
În continuare, Oleg a descris un divan lung şi drept, ce se afla lângă panoul de comandă, şi o deschizătură circulară îngustă în podea, care încercuia partea centrală a sălii. Deschizătura l-a făcut să creadă că partea centrală a podelei era capabilă să se rotească, perimţând astfel panoului de control să fie poziţionat în faţa oricăreia dintre panourile verticale situate de-a lungul pereţilor. Pe panourile verticale, Oleg a observat acelaşi tip de lumini ce se regăseau şi pe panoul de control. Multe dintre aceste lumini sclipeau. Întregul interior al sălii era de culoare albă, inclusiv podeaua, şi doar din tavan strălucea o lumină albastră, blândă. Privind în sus, Oleg a încercat să localizeze sursa acestei lumini, întrebând în acelaşi timp care este natura acestei lumini. La această întrebare nu a apărut nici un răspuns pe ecran. Apoi ca răspuns la întrebarea „Cine sunteţi voi?” şi „De unde sunteţi?” cupola sălii a început încet să se întunece şi ca într-un planetarium, o hartă stelară a apărut pe tavan.
În timp ce Oleg încerca să descopere nişte sisteme stelare cunoscute, una dintre stele a început brusc să pulseze şi a coborât lent. Cerul înstelat şi întunecat, aproape negru la culoare, combinat cu steaua ce pulsa suspendată deasupra capului lui Oleg, ca şi luminile strălucitoare situate pe panourile verticale şi pe cele de control, emiteau suficientă lumină pentru a-i permite să vadă toate elementele situate în interiorul navei. Într-un minut, steaua ce pulsa s-a ridicat încet şi cupola s-a reiluminat din nou cu lumina albastră, difuză. Oleg nu a fost capabil să studieze cu atenţie şi să îşi amintească harta stelară ce i-a fost arătată. A întrebat unde erau localizată steaua care pulsa. Ei au răspuns „ Aceasta se află situată în galaxia ta”.
„Am pus multe întrebări. Răspunsurile pe care le-am primit le auzeam mai întâi în cap iar apoi le vedeam pe ecran. Am întrebat, «Pe ce fel de navă mă aflu acum? Ce fel de sistem de propulsie utilizaţi pentru a o face să zboare?» Ca răspuns mi s-a spus că această navă spaţială era o navă de cercetare şi utiliza câmpuri electromagnetice pentru a zbura. De asemenea mi-au spus că studiază planeta noastră, de care au nevoie ca o bază pentru viitor.
La întrebarea mea «Aveţi vreo legătură cu Yeti?» ei au răspuns că «da» şi au adăugat că îl supaveghează în mod continuu. Pe măsură ce puneam întrebare după întrebare, am observat brusc că o a treia «masă» a apărut în sală şi apoi o a patra.
Am privit conversaţia ce a avut loc între acestea şi am înţeles că pentru mine a venit timpul să plec. Următorul meu gând a fost să le las ceva ca amintire. Mi-am dat jos ceasul şi am dorit să îl pun pe podea, dar în acel moment ei mi-au spus că au o cunoaştere completă a Pământului şi că nu au nevoie de nimic. Pentru prima dată în timpul vizitei, m-au întrebat «De ce foloseşti un ceas fabricat în altă ţară?».
Apoi i-am întrebat «Este posibil să vă văd din nou?» Ei   mi-au răspuns «Dacă eşti în pericol te vom găsi în maxim 15 secunde» Mergând înapoi câţiva paşi, m-am răsucit şi am mers de-a lungul coridorului înspre intrare. Când am ajuns la ea, am prins cu mâna dreaptă tubul şi imediat m-am regăsit stând în picioare pe sol.
Fără să privesc înapoi, m-am deplasat spre şanţ, şi am trecut pe deasupra lui, către drum, înspre acelaşi loc în care m-am aflat cu câteva minute înainte. Când am privit înapoi, am observat că tubul şi deschiderea au dispărut.
După câteva secunde am observat că cercul exterior a început să se mişte în direcţia acelor de ceasornic. Cupola a început să se mişte şi ea, aproximativ 30 de secunde mai tîrziu, în drecţia opusă acelor de ceasornic şi o luminescenţă a înconjurat nava. Pe măsură ce mişcarea de rotaţie devenea din ce în ce mai rapidă, luminescenţa a cuprins nava, devenind un glob de lumină”.
Oleg a remarcat că rotaţia tuturor părţilor navei şi luminescenţa se desfăşurau într-o linişte absolută. În acel moment a văzut pe şosea încă două maşini, cu farurile aprinse. Pentru câteva secunde acestea i-au distras atenţia de la navă. Însă sunetul produs de copacii ce se rupeau l-a făcut să se întoarcă şi să privească înspre navă. Globul de lumină şi-a schimbat puţin poziţia şi a început să se ridice lent. Accelerând apoi brusc, nava a ieşit într-o clipă din raza vizuală, deplasându-se înspre nord-est.
Prietenul său Nikolai a ieşit din camion, şi împreună cu ocupanţii din celelalte vehicule, au venit la Oleg. I-au pus o mulţime de întrebări. Oleg era profund impresionat de întreaga experienţă, dar în acelaşi timp era prea şocat pentru a putea vorbi sau a putea realiza tot ceea ce se petrecuse. Mâinile şi picioarele îi tremurau.
Când s-a urcat din nou înapoi în camion, a fost incapabil să utilizeze acceleratorul sau să schimbe vitezele. A trebuit să îl lase pe partenerul său să conducă. S-a lăsat pe spate, pe scaunul autocamionului, în timp ce privea la ceasul pe care îl ţinea încă în mână.
Din momentul în care camionul se oprise, trecuseră 20 de minute. Mai aveau mers încă o zi şi jumătate pentru a ajunge la locul lor de destinaţie – Moscova.

Despre autor:
Dr. Valery Mikhailovich Uvarov este conducător al Departamentului de Cercetări OZN, din cadrul Academiei Naţionale de Securitate, din St. Petersburg, Rusia – agenţie guvernamentală oficială direct subordonată preşedintelui Putin.
El şi-a dedicat mai mult de 14 ani din viaţă studierii fenomenului OZN şi a moştenirilor vechilor civilizaţii. Este autorul a numeroase lucrări despre paleotehnologie, paleoştiinţă, fenomenul OZN şi esoterism, publicate în limba rusă şi în presa internaţională. A iniţiat şi participat la expediţii în India şi Egipt în căutarea unor dovezi materiale ale cunoaşterii antice.
Este un orator obişnuit în cadrul conferinţelor internaţionale dedicate fenomenului OZN şi ţine conferinţe şi seminarii în Rusia, Marea Britanie, S.U.A., Germania şi Scandinavia. A fost unul dintre oratorii de la Conferinţele NEXUS din anul 2004 din Brisbane şi din Amsterdam.

Share